Din când în când mi se cer dovezi. Oamenii vor să vadă poze făcute de mine, care să îmi întărească spusele. Aşa s-a întâmplat şi când am dus cartea Coliba unchiului Tom în părculeţul din Malu Roşu, lângă biserica de lemn. Cum aş fi putut dovedi că spun adevărul, când eu aveam în casă doar un telefon vechi de-al lui Ionuţ, care face nişte poze de toată jena? Mai bine fără fotografii, decât cu caraghioslâcuri.

În acea după-amiază, o bloggeriţă dragă mie m-a întrebat de ce nu am făcut poze. Deşi spusesem de câteva ori pe blog că nu am cu ce, tot m-am simţit jenată şi am îngăimat o scuză: “Nici prin cap nu mi-a trecut să fac poză. Am ieşit cam dezbrăcată din casă şi mi-a fost frig, m-am grăbit să mă întorc la căldură- partea cu frigul era adevărată… Are Ionuţ un telefon vechi, pe care nu îl mai foloseşte, dar nu scoate pozele prea clare.”

Şi cum această bloggeriţă minunată vrea să rămână anonimă, nu pot decât să vă spun că mi-a făcut o bucurie imensă, dăruindu-mi un aparat foto pe care ea nu îl mai folosea. Îl veţi vedea în zilele următoare şi, imediat după ce îi găsesc baterie, veţi vedea şi fotografii făcute de mine. Să nu râdeţi prea tare! Va dura puţin până când îl voi cunoaşte bine, până când îl voi putea stăpâni. Oricum, nu toţi au talent, nu? Astăzi l-am ridicat de la poştă.

Este un  aparat foto Canon PowerShot S200, un aparat pe care bloggeriţa cea darnică l-a folosit cu succes până când şi-a cumpărat altul mai performant. Nu ştiu ce aparat şi-a cumpărat, dar pentru sufletul ei mare, mi-aş dori să aibă un Canon  EOS 5D Mark II, pe care îl puteţi vedea dând click aici. Un coleg al băiatului meu are acasă o asemenea bijuterie. Bine-nţeles că nu este al lui, ci al unuia dintre părinţi, dar îi place să îşi impresioneze prietenii de câte ori îi vin în vizită.

Le vorbeşte despre performanţele acestui aparat (nu mă întrebaţi pe mine care sunt acelea, că nu înţeleg nimic din termenii folosiţi), le arată fotografii făcute cu el, care sunt de fapt adevărate opere de artă. Trezeşte în ei invidia şi dorinţa de a avea destui bani, pentru a-şi cumpăra giuvaierul de la Canon. Cel puţin asta i se întâmplă băiatului meu, de câte ori ajunge acasă la colegul său. Deocamdată, ne vom mulţumi şi îi vom mulţumi din suflet bloggeriţei care ne-a făcut viaţa mai frumoasă cu darul ei!