Terminasem clasa a 8-a, intrasem la liceul dorit şi mă aştepta o vacanţă lungă, pentru care îmi făcusem planuri un an. Dar mama a hotărât să îmi petrec varala o mătuşa de-a ei, la Moreni. Nu m-a deranjat prea tare, pentru că bătrânica avea o gospodărie mare într-un orăşel cu trei blocuri. Întâlneam la tot pasul flori deosebite, vedeam vacile întorcându-se de la păscut, aveam o prietenă de aceeaşi vârstă cu mine şi mai ales găseam fructe din belşug.
Nemulţumirea mea era legată de zgârcenia acestei mătuşi, care nu îmi dădea bani nici de îngheţată măcar(dar mi-a lăsat moştenire 5000 de lei) şi care ascundea într-o cameră zeci, sute de borcane cu dulceaţă zaharisită, preferata mea. Mă servea după-amiaza cu o linguriţă de dulceaţă şi un pahar de apă rece, de parcă eram un musafir de altădată, venit în vizită pentru o jumătate de oră, ca în piesa lui Caragiale.
Am descoperit după câteva zile că avea beciul plin de sticle şi borcane goale. Din acel moment nu am mai dus dorul banilor. La ora 14, când mătuşa îşi făcea somnul de frumuseţe, eu şi Tatiana, prietena mea adolescenta, spălam de zor sticle şi fugeam să le vindem.
Cu banii câştigaţi, mergeam în centru, unde venise un fel de parc de distracţii în miniatură, compus din maşinuţe buşitoare şi lanţuri învârtitoare. Adoram să mă dau în acele scaune legate cu lanţuri, mi se părea că zbor, eram extaziată. Când terminam banii, fugeam înapoi la mătuşa, pe strada căreia erau nişte leagăne. Acolo ne pierdeam restul după-amiezii, dându-ne uţa şi cântând.
Într-o zi ne-au urmărit doi băieţi care lucrau la maşinutele buşitoare, au intrat în vorba cu noi, ne-au cântat şi ne-au împins leagănele. Aşa ne-a găsit mătuşa pornită în căutarea noastră.
De acolo a început coşmarul. I-a telefonat mamei mele, s-a făcut consiliu de familie, toţi m-au certat, mi-au vorbit despre morală, despre pericolele la care ne-am expus şi mi-au interzis să mai ies din casă. Am fost atât de jenată, m-am speriat atât de rău, încât am adormit plângând în hohote.
Am vrut să îi povestesc lui Vladimir cum le scurtam zilele mătuşilor în vacanţe şi am ajuns să povestesc cum mi-a furat această mătuşa o zi din viaţă.
Când m-am trezit, mi s-a spus că dormisem 34 de ore. Am pierdut o zi din viaţă, o zi în care nu am ştiut de mine, nu am fost prezentă şi pe care nu o voi recupera niciodată.
N-am mai mancat miere zaharisita de ani de zile. Imi placea si mie cand eram mic. Stricam borcanele bunicii cu lingura, ca tot incercam sa desprind cate-o bucatica de miere.
Nici eu nu am mai mancat. Dulceturile mele nu se zaharisesc, iar miere cumpar tot mai rar.
unele mieri se zaharisesc de la sine. Mierea de floarea soarelui, de rapita se zaharisesc mai repede. Eu am ajuns sa cumpar numai meire zaharisita, stiu ca este sigur curata.
pe de alta parte, cu matusa ta…eu pot sa zic ca de aia a avut sa iti dea mostenire :) . Ca a fost strangatoare :) Eu am in familie extreme din astea – unii care cheltuie de felul lor absolut tot ce castiga, imediat – si mereu au apelat la imprumuturi(nerambursabile, haha). In cealalta parte, am bunica ( si vreo 2 matusi) calculate, ordonate, bine, nu cu beciul plin de borcane si sticle goale, dar care aveau reguli de genul: vin banii, cumpar sa am rezerva in camara, sau pun ceva deoparte ( avea tataia regula de macar 10%). Vazuti zgarciti de ceilalti, dar apreciati pt autonomie si verticalitate.
Avem si noi printre neamuri si mai darnici si mai zgarciti. :))
Ba cred ca se poate zaharisi orice contine zahar. Este destul sa dea de putina apa.
La noi sta mierea atat de mult in borcane incat singurica se zahariseste – asta inseamnand ca e naturala, nu!? :)
Insemnand ca ai putea trimite neamurilor, daca tie nu iti place. :))
Am si eu amintiri asemanatoare, dar cu bunica… care, saraca, avea atata grija de mine, incat mai aveam putin si deveneam anti-sociala :D
:)) Iar eu, datorita bunicii, in prima parte a copilariei am stat de vorba mai mult cu babute decat cu copii. :))
Dulceata zaharisita si sticle goale :)
Cel mai mult imi placea cea de trandafiri, cirese albe, cirese negre.
La sticle goale preferatele mele erau cele de sampanie ca erau 3 lei bucata :)
Dulceata de cirese amare fac aproape in fiecare an, dar de trandafiri nu am mai mancat din copilarie. Inca simt in nari aroma.
Ai mei nu prea cumparau sampanie, iar matusa avea sticle adunate de cand era fata. La unele spalam minute bune. :))
Pai si eu le spalam, ca nu le primea altfel.
Dar vanam sticlele de sampanie ca erau 3 lei fata de 1 leu celelalte si nu prea gaseam ciobite.
Era un vin spumos care era foarte popular in Tecuci :))
asa se spune, ca mierea naturala este cea care se zahariseste dar revenind la dulceata … tin si eu minte cand eram copil ca una din “deliciile” dupa-amezilor era dulceata sau serbetul cu apa :D
Serbettt. Nu am mai mancat din copilarie, de cand s-a imbolnavit sora mea de hepatita. Era singurul dulce pe care avea voie sa il manance. Serbet de lamaie. In perioada aia mi-am mancat portia de serbet pe toata viata. :))
Cotoare de gutui, mere etc si iese serbetul!
vindeam si eu in copilarie sticle din camara vecinei, noi nu prea aveam, habar n-am ce facea mama cu ele.
cat despre ziua pierduta… sunt convinsa ca mai ai multe in fata si depinde doar de tine sa le faci memorabile!
Fiecare zi este intr-un fel sau altul memorabila, dar unele amintiri stau ascunse ani intregi pana se hotarasc sa iasa la iveala.
Vecina nu zicea nimic de sticle? :))
Mi-ai trezit amintiri din copilărie…dulceață zaharisită, sticle pe bani, iată ce comori simple, dar care ne umpleau viața și vacanțele copilăriei. Ciudat cât de morali am fost noi…Cât de mult ne durea o ceartă, o mustrare…Frumos articol, mi-a plăcut. Să ai o zi frumoasă!
As vrea sa cred ca mai exista copii sensibili, copii care sa inteleaga ceva din greseli.
O zi buna si tie, Mirela.
Ce fel suna “Am pierdut o zi din viaţă, o zi în care nu am ştiut de mine, nu am fost prezentă şi pe care nu o voi recupera niciodată.” … Oricum… Dupa cum povestesti mi se pare ca ai petrecut vacante frumoase la acea matusa. :> :)
Am multe amintiri frumoase din copilarie si din vacantele petrecute la Moreni. ;)
Ai pierdut o zi, dar cu siguranta ai recuperat ;))
Dar nu am ziua aia!!! :))
Deci tu ai inventat recicloniada! Bine ca ti-ai facut somnul de frumusete pe cativa ani in avans .
Nu, eu doar am profitat de inventiile altora si de spiritul gospodaresc al matusii. :))
Deci asta a facut sa am atata succes la baieti in anii care au urmat… :)), somnul de frumusete de atunci. :))
Inca n-ai ajuns in punctul in care o zi sa conteze intr-atat.
Si ti-as putea da o gramada de motive pentru care ziua aceea n-a fost pierduta.
Eu acum as da orice pentru 34 de ore neintrerupte de somn, de liniste si de uitare.
De fapt, nu eu…
Intr-adevar, atata timp cat suntem sanatosi(sau ni se pare ca suntem), nu dam importanta minutelor, orelor sau zilelor.
Am ascultat aseara un faimos discurs tinut de Steve Jobs, care mi-a lasat multe teme de gandire, inclusiv despre timp. Spunea la un moment dat ca a fost marcat de vorba “Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate”. Arunca-ti un ochi si tu, daca nu il stii deja.
Pai da, dar trebui sa ajungi ca el, sa stii ca mori, ca sa o poti pune in aplicatie pe bune :D. Altfel oamenii sunt setati sa piarda timpul, sa se complaca, sa faca rezerve de energie si sa se blocheze in idei preconcepute sau de imagine. Cand ajung sa se prinda de idea citatului de mai sus, sau de alte idei din discurs (dar chiar sa le inteleaga) este cand sunt ei insisi in situatia aia. Adicatelea nitel cam tarziu :))
Ma gandeam aseara ca sunt eu defecta, ca nu ma pot concentra indeajuns pentru a trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima si imi propuneam sa incerc sa ma schimb. Dar nu ma ameninta nimic deocamdata si asta face ca citatul sa isi piarda putin din forta.
Hehehe ce bijnita as afi facut si eu cu borcanele alea. Si bunicul meu era zgarcit, da’ nici borcane n-avea. E adevarat ca, precum matusa ta si el mi-a lasat mie toti banii. Da’ nu de drag, nici nu prea avea de ales. Cand a murit el ramasesem singurul baiat din familie :)).
Cat despre somnul ala, wow…ce fata cuminte erai. Pe mine ma lasau urletele alor mei complet rece. Nici macar…faceam misto si o incasam si mai rau.
Eram invatata sa mi se ofere bani ori de cate ori ceream, cu conditia sa ii justific. Nu mi se mai intamplase sa ies din casa fara bani in buzunar. :))
Poate pentru ca eram fata si inca micuta de varsta. Ionut este altfel, face doar ce vrea si doar cand vrea. L-am si incurajat sa fie asa, sa aiba personalitate, sa ia decizii singur, dupa ce intoarce problema pe toate fetele.
Stiind-o asa de stricta cred ca n-as fi indraznit sa iau acele borcane si sticle sa le vand. Rude de toate felurile am si eu si mai zgarcite sau mai bine-zis calculate dar si din cele care stau chinuindu-se de la o datorie la alta.
Imi pare rau de ziua ta :( Eu, venind dintr-o tabara, in copilarie, atata de obosita am fost ca am dormit 25 de ore continuu. Deci mai ai o tovarasa. Si eu am pierdut o zi, insa n-am pe cine face raspunzator :))
Probabil in conditii normale nici eu nu as fi indraznit, dar era o situatie fara precedent-Vienela fara bani de inghetata. :))
Nici nu ai de ce sa faci pe cineva raspunzator, veneai dintr-un loc care iti oferea amintiri placute pentru foarte mult timp. BUN VENIT IN CLUB. ;)
Cam peste tot la tara vad ca bunicii aveau borcane goale ascunse pe undeva:)) si bunicii mei la fel..si cam acelasi lucru faceam si eu, numai ca faceam cu acordul lor:D
Si la oras aveau oamenii sticle in camara. Cel putin la noi acasa erau mereu, dar nu aveam acces la ele. Voi povesti intr-o zi din ce cauza. :))