Am dat vrabia din mână pentru un corb de pe gard. Îi străluceau penele false în lumina dimineții, făcându-mă să nu văd negrul tăciune. Poate că facebook a fost cândva o corabie ce spinteca mările, cutezătoare, dar astăzi nu mai e decât fantoma cheală a poveștilor de demult. Este o corcitură între corida unde taurul ia în corn orice fraier care îi iese în cale și-un corcoduș sterp, care nu poate da măcar un fruct călătorului însetat.
E un amestec de regine cu coroana de carton și regi care nu corespund nici unei așteptări. Un cor de isterici urlând prin cornet e facebook azi. Nimeni nu ascultă, nimeni nu citește, nimeni nu înțelege nimic. Nu e corect să îmi pierd atâta vreme acolo, să văd cum îmi alunecă pe cornee imagini prea sclipitoare și vorbe prea urâte. Mă întorc în blogosferă. Mi-e dor de discuțiile purtate la ceas târziu de seară.
Mi-e dor să (re)găsesc fosile neinteresate de facebook, cu tolba plină de povești despre pești șapte și alte pietre, să beau cafeaua ta când am timp liber, să descopăr că și alții sunt, în interior, la fel de tineri pe cât mă simt eu, să mă bucur din inimă de bufonul de aur, să îmi amintesc de femeia la treizeci de ani, să scriu folosind cele 12 cuvinte (cor, corabie, corb, corcitura, corcodus, corespund, corect, corida, corn, cornee, cornet, coroana), să vă invit pe voi să citiți. Lectură plăcută!
PS: Exagerez puțin când spun că nu mai e nimic pe facebook. Am prieteni care postează lucruri interesante, însă astăzi mi-e dor de blogurile unde e cald și bine. Mi-e dor de discuțiile purtate la ceas târziu de seară.
Poză fără legătură cu textul. Pufina, poreclită Piticuța și Pufarina. :)
Altă viață pe bloguri, față de Facebook! Mi-am redeschis contul de Facebook doar pentru a-mi promova blogul… mă rog, și pentru a vedea ce mai face lumea, dar de multe ori dunt dezamăgită și plictisită după un ”mindless scroll” (cum zicea tot o bloggeriță) pe news feed.
Mulțumesc din suflet pentru ”pomenire”! :)
Pentru promovare am inceput sa stau si eu mai mult pe facebook. Apoi m-au furat oamenii, povestile lor, dupa care am descoperit ca sunt dependenta, ca nu pot lasa fb-ul inchis mai mult de cateva minute. Ma plang mereu ca sunt obosita, desi nu fac (mai) nimic si asta din cauza ca pierd ore in sir cu ochii la pozele si vietile altora. :) Macar daca ar avea (toti) povesti la fel de interesante cum sunt cele de pe bloguri… :)
Cu mare drag, Flaviana! :)
si totusi… undeva i ceva. am dat o raita acum pe niste bloguri. cu comentarii si dialog frumos. unii cu face book altii fara…
Am descoperit si eu aseara ca xista bloguri unde oamenii continua sa se adune si sa comunice. Mi s-a facut dor de vremurile cand faceam acelasi lucru. :)
Dacă n-ar fi trebuit să ies cu căţelul la un pişu aş mai fi stat în poveşti, aseară.
Oricum, e un început în toate.
Nu e graba. Avem tot timpul din lume. Din acelasi motiv dispar si eu din cand in cand: cu catelul la un pisu. :)))
Cred ca multe persoane au renuntat la blog.Presupun ca trebuie sa ai timp si seriozitate.Unii au obosit,altii s-au plictisit.Eu am putine persoane abonate,dar acum sunt si mai putine,dar le-am regasit pe facebook.Citesc cand am timp si nu dau cu batul ,ca sa ma aflu in treaba.Lumea e sucita!
Unii au renuntat la blog, altii si-au schimbat stilul, multi au migrat catre facebook sau nu mi se mai potrivesc… Dar blogosfera e atat de mare, incat fiecare dintre noi isi poate gasi blogurile potrivite. Sper sa imi fac un obicei din a trece cat mai des pe la prieteni, asa cum faceam candva. :)
N-ai dat vrabia, e încă aici. :) Şi uite că încă mai există oameni care găsesc câte ceva de spus, chiar dacă discuţia nu se lungeşte.
Nu e totul pierdut. :)
Nu e totul pierdut, insa trebuie sa gasesc in primul rand in mine puterea de a pastra ceea ce am. :)