Ziua în care cititorii pot pune întrebări a zburat repede. La fel şi zilele ce i-au urmat. Între timp mi-a dispărut şi dezamăgirea provocată de faptul că nu am primit nici o întrebare năştruşnică. Mi-ar fi plăcut să pot răspunde în glumă, să mă joc printre cuvinte, să las bloggerii de succes să fie serioşi tot timpul. :D Poate data viitoare…
1.”Te consider o blogger-ita extraordinara, poate chiar numarul 1. Personal, cred ca atuurile nivelului pe care l-ai atins sunt talentul, dorinta si determinarea de a scrie azi mai bine decat ieri si exercitiul. Intrebari: -Cum ne explici succesul tau? -Numele tau e real?” – întreabă Nuşa.
Da, chiar mă cheamă Vienela. Uneori, numele poate fi o povară dificil de cărat prin viaţă, scriam în 2012, la doar patru luni după ce postasem primul “articol” pe internet. Astăzi mi se pare că succesul poate fi o povară mult mai apăsătoare. Nu îl caut şi nu ţin neapărat să îl am. Aş fi totuşi ipocrită dacă aş spune că nu mă bucură gândul că sunt oameni care vin zilnic să vadă ce am mai scris. La fel de tare mă bucură şi fiecare nou venit. Orice blogger îşi are cititorii lui, persoane care se regăsesc în ceea ce scrie sau care doar îi apreciază stilul, ideile, felul în care foloseşte cuvintele.
2. “Mizez pe discuția începută ieri și te întreb, (știind la rându-ți că am 6 câini acasă și am avut 9 animăluțe, la un moment dat, socotind pisicile care nu m-au părăsit demult; și totuși lăsând perioadele de început unde îmi formam mâna scriind despre ele, eu mă mulțumesc să scriu câteva rânduri doar pe fb și rar pun ceva pe blog), de ce începi, în ultima vreme, aproape orice articol pornind de la blănoșii tăi. Mi se pare ciudat să ai un advertorial la care ajungi la servicii stomatologice, pornind de la o poveste cu Bruno și întreținerea unui câine, sau la edituri creștine tot cu un astfel de reper. Si incă ceva, când folosești expresia ”fanii mei” vorbești serios? Nu e prea mult pentru un cititor fidel de blog?
Nădăjduiesc că nu te superi pentru aceste întrebări, dar dacă azi ești așa …oficială, le-am așezat și eu, aici, tot în această formulă. Știu, aștept articolul …cu răspunsuri. Oficial.” – întrebări puse de Adriana.
Am fost convinsă că, dintre toţi oamenii din online, tu mă cunoşti cel mai bine. Din acest motiv întrebările tale m-au mirat peste măsură şi chiar m-au făcut să mă întreb dacă tu le-ai pus. Îmi petrec mare parte din timp cu Bruno şi cu pisicuţele, motiv pentru care am întotdeauna câte o poveste în tolbă. Ţin minte că pe vremea când scriam la superblog apreciai faptul că porneam advertorialele de la lucruri aparent fără legătură cu tema. Notele primite atunci arată că şi sponsorii apreciau. Faptul că oamenii citesc (şi) advertorialele pe care le scriu, iar firmele încă mă caută, arată că nu sunt puţini cei care preferă acest mod de abordare.
La fel de tare mă miră şi întrebarea referitoare la “fani”. Chiar nu reuşesc să arăt în cuvinte când glumesc, când sunt ironică şi când vorbesc serios?
3. “Care e ultima prostioara a lui miti?” – întrebare venită de la Iote.
Un vecin şi o echipă de muncitori în faţa blocului. Miţi mârâie furioasă la geam, în vreme ce Bruno doarme neîntors. Asta după ce ieri nesuferita s-a strecurat iar afară, făcându-mă să ies în şosete după ea. :)))
4. “Fiind mai nou pe blogul tau , desi te stiu de multa vreme (am mai citit cate ceva scris de tine iar drumurile ni s-au intersectat) imi permit o singura intrebare :
Cum gestionezi sase bloguri + o pagina de FB ?” – întrebare pusă de Cartim.
De mult timp te ştiam şi eu, şi tot de mult te citeam din când în când. Acum vin de câte ori postezi ceva. :)
Scriu pe mai mult de şase bloguri. Am mai multe pagini de facebook. La început am încercat să mă ocup zilnic de ele, însă în timp s-a instalat o oboseală cronică. Este aproape imposibil pentru un singur om să gestioneze atâtea pagini. :)
5. “De ce nu răspunzi mai repede la întrebări? Mă tot uit pe-aici să văd ce răspunsuri ai dat. ” – întrebare pusă de Matilda.
Am aşteptat ziua în care să nu mă preseze alte treburi. :)
6. “Când te laşi de fumat? Na, am zis să întreb şi eu…” – spune Radu.
Ah… De ce mă înjuri?
7. “De ce ai facut doar blog de pisici? Bruno nu merita si el unul? La ce aventuri are, eu zic ca ar merita” – tot de la Cartim.
M-am gândit şi eu de câteva ori, apoi mi-am dat seama că am deja prea multe bloguri şi că este mult prea obositor. Dacă în viaţa reală este tot timpul lângă mine, nu văd de ce să nu stea şi pe blog tot lângă mine.
Da, am admirat și admir mereu dexteritatea și frumusețea advertorialelor tale, dar aia cu intretinerea unui caine ce ar impiedica, și ipotetic vorbind, realizarea unui implant care costă 500 de euro unul, tu amintind ca daca doamna nu ar avea in intretinere cainele si-ar face unul pe saptamana sau lună, in fine, am reactionat, și iți cam dai seama de ce. Chestia cu fanii, m-a derutat din momentul in care ai primit niste carti cadou și spuneai că fanii tăi au pus mână de la mână și ți-au făcut cadou, n-am simțit strop de ironie. Poate te iau eu prea în serios. Voi incerca sa nu o mai fac, tu scrii oricum minunat, chiar daca e despre Bruno sau vorbești de pisici, de lumea ta interioara, fantezie sau crezuri.
Iti multumesc mult pentru aprecieri! :*
Poate am exagerat putin, dar povestea aceea este aproape 100 % reala. Doamna chiar exista si chiar cheltuie bani grei cu cateaua pe care o are. Poate ai vazut pe la mine poze cu lupoaica alba. Are 7 luni si mananca deja cat un caine adult. I se fac toate poftele, primeste cele mai scumpe boabe, hrana umeda zilnic, vitaminele cele mai bune de pe piata, jucarii fara numar, dresaj… Pana si sampoanele cu care o spala (zilnic) costa mai mult decat dau eu pe mancarea familiei intr-o zi.
He, he, persoana care mi-a facut cadou cartile acelea se autodeclara “fan” al Vienelei. :)
..cu toate astea, cu orice spui, am 6 câini, indiferent ce face doamna, nu mă pot gândi la implante de 500 de euro, coronițe de zirconiu, de peste 200 euro și o dantura rezolvabilă, pornind de la ingrijirea unui catel, orice i-ar face. Dar asta e doar problema mea de percepție. Cât despre admiratori ai cuvintelor…sunt sigura ca asa e, știu și eu, deși aș evita acest cuvânt și ca glumă. Mi-e teamă de el, așa cum îmi e teamă de multe altele.
Nu pot calcula exact cati bani cheltuie acea doamna cu cateaua ei. Nici nu mi-am permis sa o intreb. Dar faptul ca alege intotdeauna ce este mai scump imi spune ca nu sunt putini banii cheltuiti. Dupa cum am spus deja, probabil am exagerat putin, mai ales ca sunt oameni care isi cresc animalele cu bani putini.
Ei, întrebarea mea nu voia musai un răspuns explicit. Am ţinut doar să subliniez că-s curioasă. :D
Stiu. :D