Ziua în care cititorii pot pune întrebări a zburat repede. La fel şi zilele ce i-au urmat. Între timp mi-a dispărut şi dezamăgirea provocată de faptul că nu am primit nici o întrebare năştruşnică. Mi-ar fi plăcut să pot răspunde în glumă, să mă joc printre cuvinte, să las bloggerii de succes să fie serioşi tot timpul. :D Poate data viitoare…

1.”Te consider o blogger-ita extraordinara, poate chiar numarul 1. Personal, cred ca atuurile nivelului pe care l-ai atins sunt talentul, dorinta si determinarea de a scrie azi mai bine decat ieri si exercitiul. Intrebari: -Cum ne explici succesul tau? -Numele tau e real?” – întreabă Nuşa.

Da, chiar mă cheamă Vienela. Uneori, numele poate fi o povară dificil de cărat prin viaţă, scriam în 2012, la doar patru luni după ce postasem primul “articol” pe internet. Astăzi mi se pare că succesul poate fi o povară mult mai apăsătoare. Nu îl caut şi nu ţin neapărat să îl am. Aş fi totuşi ipocrită dacă aş spune că nu mă bucură gândul că sunt oameni care vin zilnic să vadă ce am mai scris. La fel de tare mă bucură şi fiecare nou venit. Orice blogger îşi are cititorii lui, persoane care se regăsesc în ceea ce scrie sau care doar îi apreciază stilul, ideile, felul în care foloseşte cuvintele.

2. “Mizez pe discuția începută ieri și te întreb, (știind la rându-ți că am 6 câini acasă și am avut 9 animăluțe, la un moment dat, socotind pisicile care nu m-au părăsit demult; și totuși lăsând perioadele de început unde îmi formam mâna scriind despre ele, eu mă mulțumesc să scriu câteva rânduri doar pe fb și rar pun ceva pe blog), de ce începi, în ultima vreme, aproape orice articol pornind de la blănoșii tăi. Mi se pare ciudat să ai un advertorial la care ajungi la servicii stomatologice, pornind de la o poveste cu Bruno și întreținerea unui câine, sau la edituri creștine tot cu un astfel de reper. Si incă ceva, când folosești expresia ”fanii mei” vorbești serios? Nu e prea mult pentru un cititor fidel de blog?

Nădăjduiesc că nu te superi pentru aceste întrebări, dar dacă azi ești așa …oficială, le-am așezat și eu, aici, tot în această formulă. Știu, aștept articolul …cu răspunsuri. Oficial.” – întrebări puse de Adriana.

Am fost convinsă că, dintre toţi oamenii din online, tu mă cunoşti cel mai bine. Din acest motiv întrebările tale m-au mirat peste măsură şi chiar m-au făcut să mă întreb dacă tu le-ai pus. Îmi petrec mare parte din timp cu Bruno şi cu pisicuţele, motiv pentru care am întotdeauna câte o poveste în tolbă. Ţin minte că pe vremea când scriam la superblog apreciai faptul că porneam advertorialele de la lucruri aparent fără legătură cu tema. Notele primite atunci arată că şi sponsorii apreciau. Faptul că oamenii citesc (şi) advertorialele pe care le scriu, iar firmele încă mă caută, arată că nu sunt puţini cei care preferă acest mod de abordare.

La fel de tare mă miră şi întrebarea referitoare la “fani”. Chiar nu reuşesc să arăt în cuvinte când glumesc, când sunt ironică şi când vorbesc serios?

3. “Care e ultima prostioara a lui miti?” – întrebare venită de la Iote.

Un vecin şi o echipă de muncitori în faţa blocului. Miţi mârâie furioasă la geam, în vreme ce Bruno doarme neîntors. Asta după ce ieri nesuferita s-a strecurat iar afară, făcându-mă să ies în şosete după ea. :)))

4. “Fiind mai nou pe blogul tau , desi te stiu de multa vreme (am mai citit cate ceva scris de tine iar drumurile ni s-au intersectat) imi  permit o singura intrebare :

Cum gestionezi sase bloguri + o pagina de FB ?” – întrebare pusă de Cartim.

De mult timp te ştiam şi eu, şi tot de mult te citeam din când în când. Acum vin de câte ori postezi ceva. :)

Scriu pe mai mult de şase bloguri. Am mai multe pagini de facebook. La început am încercat să mă ocup zilnic de ele, însă în timp s-a instalat o oboseală cronică. Este aproape imposibil pentru un singur om să gestioneze atâtea pagini. :)

5. “De ce nu răspunzi mai repede la întrebări? Mă tot uit pe-aici să văd ce răspunsuri ai dat. ” – întrebare pusă de Matilda.

Am aşteptat ziua în care să nu mă preseze alte treburi. :)

6. “Când te laşi de fumat? Na, am zis să întreb şi eu…” – spune Radu.

Ah… De ce mă înjuri?

7. “De ce ai facut doar blog de pisici? Bruno nu merita si el unul? La ce aventuri are, eu zic ca ar merita” – tot de la Cartim.

M-am gândit şi eu de câteva ori, apoi mi-am dat seama că am deja prea multe bloguri şi că este mult prea obositor. Dacă în viaţa reală este tot timpul lângă mine, nu văd de ce să nu stea şi pe blog tot lângă mine.