Am vrut să fac un nod batistei, pentru a-mi aminti că mi-am propus să termin toate treburile începute și apoi abandonate. Mi-am amintit că nu mai am batistă, de când au apărut micile șervețele nazale (cum sună acest ”nazale”!), așa că nodul mi s-a pus în gât, amintindu-mi că lacrimile pot fi oprite cu un strop de voință. Am adunat lacrima plânsă de lună pe o petală de bujor și m-am îmbujorat la amintirea unei primăveri îndepărtate, ce a lăsat urme pe stâlpul de iluminat.
Soarele palid îmi bate în fereastră, mi se oprește pe trupul înfiorat de amăgirile nopții, convins că nu-mi voi aminti nimic dacă mă încălzește. Dar eu îmi amintesc… Îmi amintesc potecile ascunse pe care le-am străbătut pe când încercam să uit, îmi amintesc fiecare dans pe care am vrut să îl dansez, îmi amintesc rimelul ce face genele să tremure provocator. O geană de înțelepciune mi se odihnește pe obrazul nefardat, aducând o fugară amintire a unei felii de pâine unsă cu unt, căzută în praf.
Bucăți nefericite de unt sfârâie violent în tigaia lumii, căci viitoare amintiri le șoptesc adevărul despre o tragedie ce va să vie. Se vor topi la căldură, la primul fulger ce le va lumina calea, la prima provocare. Vor încerca să își ascundă nuditatea (și nulitatea) sub o crenguță aromată de rozmarin, uitând că tocmai goliciunea, în simplitatea ei complexă, trezește simțuri amorțite și amintiri atât de prețioase. Mi-am amintit…
În adâncul inimii, acolo unde timpul își păstrează tainele și amintirile se strecoară printre rândurile uitării, se ascund iubiri uitate. Fiecare suflet poartă în el povestea unor sentimente ce au fost cândva luminoase, dar au fost risipite în vâltoarea vieții.
În colțurile îndepărtate ale memoriei, se ascund umbre ale iubirilor trecute, ca niște flori delicate ce nu au prins rădăcini suficient de adânc pentru a rezista vremii. Aceste iubiri uitate sunt ca pagini de poveste răsfirate de vânt, scrise cu cerneală transparentă, dar cu cuvinte ce încă dansează în suflet.
Fiecare privire schimbată, fiecare atingere și fiecare râs compartimentează un colț de inimă unde se păstrează amintirea unei iubiri uitate. Nu sunt simple întâmplări în viața noastră, ci fragmente de fericire și melancolie ce contribuie la construcția identității noastre.
Iubirile uitate sunt ca razele de soare ce străbat prin nori, lăsând în urmă o căldură subtilă ce nu poate fi uitată complet. Ele sunt ca stelele ce strălucesc în noapte, amintindu-ne că în întuneric există amintiri luminoase ce nu se sting niciodată cu adevărat.
Cu trecerea timpului, poate că am uitat chipurile și zâmbetele, dar esența iubirilor uitate rămâne în noi, sub formă de învățăminte și emoții imortalizate în clipele ce au trecut. Aceste iubiri au fost povești nespuse, cu finaluri neîmplinite, dar cu lecții învățate despre vulnerabilitate, pasiune și puterea de a ne deschide inimile către altcineva.
Iubirile uitate nu sunt regrete, ci amintiri prețioase care ne modelează drumul. Ele sunt ca frunzele căzute în toamnă, purtate de vântul schimbărilor, dar care au contribuit la frumusețea efemeră a copacului vieții noastre. În fiecare frunză uitată se află o poveste, iar în fiecare iubire uitată se ascunde o parte din noi, ce a rămas mereu vie în adâncul sufletului.
intr-o zi am sa iti trimit prin posta un băţ. nu ca să faci vreo forma noua de gimnastica ci ca sa iti amintesti de ce ti-am spus eu de curand. cartea… cartile… sa scrii asa si sa crezi ca nu …. sa folosesti cuvintele de parca ai fi un jongleor si sa crezi ca nu … ba sa crezi ca DA . un Da cu toata convingerea.
Acelasi lucru ti-am spus si eu.Deci apuca-te de treaba!
Sa.ti amintesti sa vii pe 10 mai la blogmeet. Sa ne mai vedem. Sa mai vorbim si noi.
Eu nu mi-o pot inchipui pe persoana aflandu-se in vreo situatie in care ar putea rataci vreun echipament necesar, inclusiv o batista, deoarece mi se pare o persoana disciplinata si constiincioasa…care in plus mi-a adus aminte ea mie de o idee mai veche de care uitasem…cred ca o sa ma apuc si eu de postat poze cu pinup girls pe blog daca il pot face pe bloggerul Aditza sa comenteze si la mine pe blog ca tare I-ar placea sa ma vada si sa stea de vorba cu mine in viitorul apropiat pe undeva. (Nu intrati in panica ! Am sa refuz in mod social adecvat, desigur, cel putin prima invitatie.)
…persoana din fotografia din articol, la ea ma refeream adica..sorry, sunt cam ametit, am baut 2 pahare de vin rosu…
Eşti bogată: ai multe amintiri…
Vali, stiu, suna frumos ceea ce am scris aici. Dar tu vezi cati oameni au comentat? Cati ar cheltui un cent pe asa ceva? :)))
Tu ai fost intotdeauna de aceasta parere, Floarea. :* De multe ori, datorita indemnurilor tale, m-am gandit daca as fi sau nu capabila de un asemenea pas… Vezi si raspunsul pe care i l-am dat lui Vavaly. ;)
O parte din asta e deja rezolvata. Ne-am vazut, am vorbit… Daca ma decid sa vin la blogmeet, te anunt cu o zi inainte. Deocamdata nici nu imi amintesc unde s-a stabilit sa ne vedem… :)
Doamne, Rudolph, de mult nu am mai ras cu atata pofta! :))) Sa stii ca Adiță chiar este un tip ok, cu care poti discuta in voie… Ieri a venit pe la noi, am stat de vorba vreo trei ore. :)
Da, mi-am inchipuit ca la persoana din poza te refereai… In cel mai nefericit caz, cred ca s-ar putea rataci pe ea, undeva in vartejul vietii… :)
Sunt convinsa ca si tu ai la fel de multe amintiri, daca nu cumva chiar mai multe.. ;)
eu cand vreau sa-mi amintesc ceva, imi intorc un inel pe deget, astfel incat floarea lui sa-mi zgarie causul palmei…dar mai bine nu uit nimic, nimic :)
Nodul batistei tale m-a dus cu gandul la strabunica mea, care isi purta banii intr-un nod al batistei, sa nu ii piarda.