Ultimul job pe care l-am avut m-a epuizat atât fizic, cât şi psihic, sau mai ales psihic. Urăsc să îmi amintesc de acele zile interminabile, în care ajungeam acasă surmenată şi plină de nervi, de acea perioadă în care îmi juram zilnic că îmi voi căuta alt job, mai mult pentru a scapa de sefa aceea groaznica.
Patronii erau destul de tineri şi inteligenţi, aveau pusă la punct o strategie cu ajutorul căreia scoateau castanele din foc fără să se ardă. Erau tot timpul eleganţi şi zâmbitori, aplecau urechea la toate problemele angajaţilor, păreau interesaţi de necazurile acestora. Dacă oamenii aveau neajunsuri materiale, nu ezitau să îi ajute. Atât. Cuceriseră inimile angajaţilor, ale celor care nu vedeau mai departe de acele zâmbete făţarnice, care apăreau şi dispăreau la comandă.
Subordonată doar lor era o doamnă, o “şefă” plătită să scoată castanele din foc, să transmită ordinele de sus fără a lasă impresia că sunt de sus. Avea puteri depline acolo, putea tăia şi spânzura fără să i se ceară socoteală. Băgase frica în toţi angajaţii, dovedise că îi poate lăsa fără servici în orice moment, iar asta îi conferea o aură de zeiţă. Nimeni nu ar fi îndrăznit vreodată să spună că ceea ce era rău acolo venea de sus, iar mulţi nici nu credeau, amăgiţi de aparenta bunăvoinţă a angajatorilor.
Ok, aşa este în multe alte locuri. Dar ce te faci când această “şefă” este extrem de subiectivă, când pune sentimentele ei mai presus de interesele firmei şi nimeni nu are curaj să reclame mai departe acest lucru? Când treaba nu merge pentru că dumneaei dă afară oamenii pricepuţi şi îi păstrează pe care care îi măgulesc amorul propriu, chiar dacă nu se pricep la nimic? Nici un angajat nu avea curaj să spună că aceasta “şefă” era vinovată de eşecurile firmei. Cine i-ar fi crezut, când patronii aveau o încredere nemărginită în “unealta” lor?
“Şefa” a dat afară în decurs de un an şi jumătate, cât am stat eu acolo, în jur de 15 oameni, dar a provocat alţi 150 să plece “de bunăvoie”, terminându-i psihic prin metode dezgustătoare. Nu îmi dau seama dacă patronii ştiau ce se întâmplă şi lăsau lucrurile aşa sau pur şi simplu, chiar dacă le-a ajuns ceva la ureche, nu au crezut. Nici nu mă interesează.
Am rămas cu o scârbă profundă faţă de acel loc, din cauză că i se permitea unui om pe care îl ştiam mai prost decât unii dintre angajaţii cu functii mai mici să îi umilească , să îi facă să lase capul în jos, să îşi ţină gura închisă doar pentru a-şi păstra serviciul.
Asta se intampla peste tot, in firmele relativ mici.
Stii cum e… prostul nu-i prost destul daca nu-i si fudul. Da-i putere unui analfabet din asta si apoi sa te tii…
Nu era chiar mica firma, se apropia de 300 de angajati.
Păstrând proporțiile, deoarece eu am fost timp de 15 ani profesoară titulară , am avut de-a face cu o situație aproape identică. O școală condusă de o directoare despotică, de o …administratoare, da da, o bibliotecară pensionară, și mai ales de de o profă mai bătrână de franceză, care țesea niște intrigi dacă nu-i făceai ei jocul, din care nu aveai cum să ieși. Oribilă, o persoană abjectă, de o răutate și o perfidie ieșite din comun. Văd că și tu ai avut parte de așa ceva…Trăiam cu ”speranța” că o asemenea otreapă e unicat. M-a făcut să-mi dau demisia din acel serviciu bun și care îmi plăcea, aveam rezultate foarte bune cu copiii. Dar a țesut o intrigă din care nu prea aveam cum să ies. Sunt experte la așa ceva. Nici nu m-am dus după acte…Mi le-a adus o pritenă care m-a sfăuit să le dau în judecată. N-am făcut-o, iar acum îmi pare rău. Încerc să uit și gata. Au avut și ele de tras. Apoi am știu motivul: eu aveam o două facultăți, un masterat, în pregătire un doctorat, mă titularizasem cu 10 (zece). Îmi luasem DEF-ul și Gr II cu 10 (zece), pe când ele au așteptat o revoluție pentru a veni din cine știe ce sat, cu un IP3 care trebuia completat prin studii, direct în buricul târgului.
Directoarea ar fi avut scuza că avea treburi mai importante, dar cealaltă nu are și nu a a vut decât ”scuza” că era mediocră și nu suporta concurența. Eu nu le pot ierta, să vedem dacă le iartă Dumnezeu.
La intrigi era foarte priceputa si “sefa” noastra, nu o intrecea nimeni la incurcat ite.
Imi pare rau sa aud toate astea, sunt convinsa ca ai suferit enorm.
Asa e! Ne conduce mereu coalitia mediocritatii, la orice altitudine, pe aproape toate coordonatele profesionale! De aceea nu progresam!
Progresul nici nu mai este dorit, cred ca cei ajunsi sus ar vrea mai degraba sa ne intoarcem in feudalism.
Sincera sa fiu nu ma surprinde relatarea ta pentru ca am mai auzit astfel de cazuri. Imi pare rau pentru sefii mari cae nu stiau ce face “omul lor de baza”.
Sefii aia mari care presupus nu stiu ce face middle management sub nasul lor, de cele mai multe ori chiar stiu (ca nu degeaba au ajuns ei sefi) dar de obicei lor nu le pasa decat sa aiba cat mai putine probleme practice pe cap venite din partea angajatilor, de ex sa nu fie prea multi angajati nemultumiti pt ca atunci scade productivitatea sau calitatea serviciului oferit de firma respectiva. Doar voiam asta ca sa nu dam neaparat vina pe “un singur posibil mar stricat care strica tot cosul”, mai ales ca s-a descoperit recent si a scris si intr-o carte pre zentat in Wall Street Journal, ca de fapt, cosurile de mere se strica si mai rau si mai repede daca au in ele o gramada de mere care sunt doar asa un picut stricate, decat daca au in ele un mar stricat rau de tot, si asta s-a demonstrat si pe niste experimente cu studenti care in mod obisnuit erau ff simpatici si draguti, dar au fost tentati sa fie rai sau sa triseze si sa fure ceva, si s-a remarcat ca paguba cea mai mare nu se gasea in grupurile in care erau 1 sau 2 studenti escroci rai de tot, dar in grupurile in care toti studentii erau escroci asa mai mici, mai comuni, la nivel de tras ochiul la vecinul de banca nu chiar de a copia dupa o fituica sau a planifica cine stie ce escrocherie complicata cu telefonul mobil, sau la nivel de a trisa cu cate o minciunica mica daca era vorba de a castiga 5 centi decat de a trisa cu o minciuna mare de tot pt a fura 50 de dolari, plus s-a observat ca se trisa, se mintea, se fura si mai abitir daca era vorba de castigat asa cate un suvenir de plastic decat daca era vorba de bani, pt ca oamenii chiar se agata si acorda o valoare deosebit de mare unor suveniruri, (sau poate chiar, speculez eu acuma, si simboluri de dreptate/nedreptate), decat unor bani concreti posibil utili la ceva anume asa mai direct concret.
Ma rog e cam off topic ce zic eu aicea, cam generalizat, si NU inseaman chestia aialalata ca “nu e unul vinovat si ca suntem cu totii”, inseamna doar poate ca in interactiunile dintre oameni aflati intr-un grup sunt destul de multe dedesubturi sau straturi atat pozitive cat si negative, si efectiv NU toti au in mod concret acelasi nivel de empatie ideala, plus totodata NU toti urmaresc aceleasi lucruri intr-un serviciu, unii sunt mai interesati de cariera, altii doar sunt interesati sa fie ei buni si constiinciosi acolo ca sa fie exemplu si pt altii, chiar pana la sacrificiu, altii doar vor sa-si bea cafeaua linistiti si sa aiba destui bani sa plece in Tahiti in vacanta viitoare, altii chiar vor DREPTATE/Justete sociala si sa se invalideze o data pt totdeauna Principiul lui Peter (ala cu fiecare atinge pozitia ierahica in carierea unde este maximumul lui de incompetenta, adica efectiv la fiecare nivel vei avea un nr semnificativ mai mare de incompetenti decat competenti !), etc…desigur cu atat mai acut de suparator si de stressant pt toata lumea cand asa ceva se intampla intr-o institutie SCOLARA, care ar trebui sa fie ca un templu luminos de exemplu bun pt generatii si generatii de copii si chiar pt societate si viitorul ei luminos.
Eu personal deoarece sunt mai necompetitiv din fire, plus mai indolent, de ex mi-am fixat de mult de tot ca plan de cariera sa supravietuiesc cat oi putea PLUS dupa pensie ani cat mai multi posibili si cu o pensie in mana…nu e prea ambitios, si recunosc sincer ca si eu ma stressez infiorator din cand in cand can simt diverse sforarii si injusteti ca cele descrise mai sus, ba chiar ma apuca fantezii de “salvat” intreaga corporatie din mainile “incompetentilor si lenesilor din middle management”, (care in corporatia mea chiar ca sunt si ff multi, pt ca e o corporatie cu personal administrativ ff numeros top heavy)..dar de obicei imi revin cu gandul la o sansa mai mare pt a-mi petrece peste 40 de ani anii de pensie intr-un azil de calitate cat de cat medie nu chiar total inferioara, cu personal ceva mai calificat de obicei, poate si cu robotei din aia simpatici ca niste pui de foca inventati de japonezi care sunt ultimul racnet acum in azilele de batrani ca animale de companie pufoase si dragalase care se joaca cu tine si iti canta pe limba lor de pui de foca niste cantecele si dau si labuta cu tine, etc, si atunci ma linistesc destul de repede si din stress si din fanteziile altruiste insa total utopice de a salva societatea sau corporatia, etc.
Rudolph, nu am auzit de roboteii aia, dar pare interesanta ideea japonezilor. :))
Mare parte din ceea ce facea pornea de la ei, dar faptul ca batjocorea angajatii nu cred se aflase mai sus sau poate nu credeau, pentru ca stia sa se prefaca de minune.
Esti sigura ca doamna care taia si spanzura nu facea asta cu acordul sefilor ei? (Nu ca asta ar mai conta acum… :D )
E o tactica buna, gen “politistul-bun – politistul rau”, folosite cam de toate companiile, mari, medii si mici.
Da, cam asta era politica, doar ca ea distrugea imaginea angajatilor, injosindu-i si amenintandu-i. Oamenii cedau psihic, unii mai repede, altii mai greu, dar cei mai multi cedau.
Asa se procedeaza pe la noi…Vine unu/a, si face ce vrea…La un muncitor roman, nu conteaza pregatirea profesionala, cat pregatirea psihica si rezistenta :)
Bine zici, Cotos. :)) Daca te tin nervii, ai servici, daca nu somezi. :))
O poveste tipic romaneasca…
Cred ca se intampla si prin alte parti, nu doar in Romania.
Nu-i tipic românească, ci cvasiuniversală. ”Polițistul bun, polițistul rău”, cum zicea cineva mai sus. Iar adevărul e la mijloc. Șefii știu ce face ea, dar nu chiar totul. Plus că le convine situația asta. Din păcate, tot ei o ”trag” în cele din urmă, dar se prind prea târziu de asta.
Le convine o perioada, pana deschid bine ochii si vad ca a fost o strategie nefericit aleasa. Dar oamenii sufereau, isi pierdeau serviciul din cauza toanelor unei femei.
Sigur ca stiau, dar probabil doamna respectiva asigura oarecum o functionare acceptabila si fara batai de cap. Sigur, probabil nu era optima, dar totusi functionala sau mai functionala decat un proces de recrutare al unui alt vataf. De cand e lumea si pamantul “printul” nu se murdareste pe labe, isi ia vataf sa o faca. Si inchide ochii cat procesul e “functional”
Ah, exact asta am scris si eu mai sus, nu citisem inca ce scrisesesi tu mai jos ! Oricum, eu am generalizat-o si am divagat mai rau oricum, deci macar bine ca se reconfirma ideea principala !
O studiam pe acea femeie si imi provoca tot mai multa sila, cu metodele ei de a controla situatia. Sunt constienta ca toti au vatafi, dar cucoana asta era malefica.
Acum pe bune..am mers si eu la prietenii mei in Craiova si m-am cazat la ei,jos aveau bar si sus hotel.!Auzi faza..cand cobor jos in bar,mana dreapta a lor ma ia la 10 metrii,sa imi explice mie ca ea e sefa:))dupa o saptamana am si batut-o: ::
Aniela, cum sa te bati, mai fata? Fetele trebuie sa fie gingase, nu violente. Invata sa bati cu vorba, doare mult mai tare si lasa urme mai adanci. ;)
Ceva normal pentru majoritatea firmelor mai mici.
Ceva normal in lumea asta nebuna in care ne-am nascut. :((
Cu nimic mai prejos nu e o institutie bugetara, stati linistiti. Problema nu e forma de organizare a unitatii respective ci omul care o conduce. El trebuie sa dovedeasca ca e sef in adevaratul sens al cuvintului. Toti pot fi, scriptic, sefi.
Iar patronii respectivi…hmmm…sunt convinsa ca, doar cu acordul lor s-a facut ceea ce s-a facut iar scuza ca, n-aveau habar despre actiunile femeii respective sunt, cel putin in mintea mea, ireal de puerile.
Imagineaza-ti ca majoritatea angajatilor nu credeau ca ar fi mana patronilor, ca ar fi ordine de la ei. Ii idolatrizau, desi de acolo porneau relele.
Dar si la mine la job se intampla ca seful sa nu stie mai multe decat noi. Dar mie mi se pare normal pentru ca noi avansam in meserie, lucram zi de zi, ei nu, sefesc. Daca vrei, sunt coordonatori.
Dar sunt situatii si situatii, la vechiul job, seful stia mai mult decat toti la un loc…
Am avut si altfel de patroni, oameni care stiau sa gestioneze situatiile, care se implicau in tot ce era legat de firma, care nu aveau nevoie sa se prefaca si sa caute “vatafi”, cum spune Vladimir mai sus.
Si cand ma gandesc ca unii ziceau ca felul meu de a fi o sa-mi strice in viata (felul meu de a fi = rebela, nesupusa). Unii zic ca este bine sa fii tacut, sa-ti vezi de viata ta … oare? Din cate am citit mai sus, a ti se pune pumnul in gura si a fi tratat ca un nimic, nu inseamna un mod de viata linistit. Pentru mine singura actiune cu rezultat este revolta … niciodata n-am putut sa tac, mereu m-am revoltat si am suparat multa lume, foarte multa lume dar … :D am ajuns bine. Eu sunt de parere ca tacerea nu este buna, da dovada de lipsa de curaj si sustine comportamentul brutal.
Teoria este una, realitatea de la fata locului este alta. Cei rebeli zburu primii, fara nici un fel de explicatie si nesustinuti de nimeni, de teama represaliilor.
Cred ca stiau si patronii. Nu se poate altfel. Mai mult, respectiva facea totul cerandu-le acordul. Insa lasand sa para ca actiona pe cont propriu, dadea impresia ca ei, patronii, erau doar niste ingeri, prin comparatie. Asta e cea mai mare mizerie. Metoda nu-i noua si nici inedita. Si la firma mea aceeasi practica era, este. Si cam la fel s-a facut la toate redimensionarile de personal din ultimii 2 ani….
Asta spun si eu. Doar ca eu ma intreb daca ei stiau care erau metodele pe care ea le folosea pentru a pune in practica ordinele venite de sus.
Sa vezi cum e in spitale , unde s-au numit sefi pe criterii politice; de asta merge sanatatea asa bine,ca o coordoneaza niste politruci.Noroc ca mai exista oameni carora nu le poti inchide gura…
Oameni ca tine… :)) Acolo nu mergea asa, cei care deschideau gura sa se vaite erau trimisi la poarta, sa se vaite alaturi de alti 1 000 000, care cautau servici. :((
Cum spunea cineva mai sus, si sunt de acord in totalite, tipic romanesc. Astfel de lucruri se intampla peste tot, chiar si eu am o mica experienta de genul:D
Alex, oare romanii sa fi inventat metoda asta diabolica de a struni oamenii?
Asa se intampla cand ai prea multa putere pe care nu o meriti, dar este superior deci nu prea ai ce sa faci…Este bine ca ai plecat :)
Daca mai ramaneam acolo, cred ca ajungeam sa ma port altfel de cum am fost invatata. Fierbeam de nervi de cate ori o vedeam distrugand sperantele oamenilor, injosindu-i si bagandu-i in niste intrigi mizerabile.
Se pare că exista o lege universal valabilă.
Fiecare om îşi atinge nivelul de incompetenţă!
Ceva cu legile lui M. dar nu mai verific acum!
:)) Nivelul de incompetenta? :))
Legile lui Murphy Intr-o ierarhie, orice angajat tinde sa fie promovat pina la nivelul lui de icompetenta.
Legile lui Murphy In timp, orice post va fi ocupat de un angajat incompetent sa rezolve problemele lui.
Legile lui Murphy Munca ramine de obicei pentru cei care nu si-au atins inca nielul de incompetenta.