Merită să mergi în vacanță în Sardinia?

Merită să mergi în vacanță în Sardinia?

Sardinia – o țară la care mulți visează și în care puțini ajung. O încântare pentru ochi, urechi, trup și suflet. Pe noi ne-au convins fotografiile găsite pe internet: plaje superbe, marea în multe nuanțe de albastru, mâncare tradițională gustoasă și obiective turistice nenumărate. Satul de vacanță unde ne-am cazat este superb.

Casele sunt construite în stil tradițional sard, leandri își etalează frumusețea la fiecare pas, liniștea e stăpână absolută. Peisajele din jur ne taie respirația. De pe terasă, în timp ce-mi beau cafeaua, admir marea care chiar are o mulțime de nuanțe de albastru, în funcție de poziția soarelui pe cer. Satul este înconjurat de dealuri parțial înverzite, parțial stâncoase.

Insula Tavolara stă de strajă ca un bătrân care a văzut multe în viață și care își dorește ca totul să fie perfect. La nici doi kilometri de Miriacheddu se află orășelul turistic San Teodoro, un loc plin de culoare.

Întreaga zonă este înconjurată de plaje – pentru tineri, pentru cei mai puțin tineri, pentru cei care au căței, pentru cei care vor să vadă peisaje sălbatice etc. Din păcate pentru turist și din fericire pentru Sardinia, este complet interzis să rupi flori, să îți iei ca suvenir pietricele sau nisip, să pescuiești subacvatic, să distrugi vreun colț de natură.

 

 

 

 

Merită să mergi în vacanță în Sardinia?

Am plecat de acasă cu gândul să fim călători, fără să luăm în calcul faptul că ne-am putea îndrăgosti de un petic de pământ sard. Călătorii s-au transformat rapid în turiști.

Restaurantul Miriacheddu oferă, la prețuri piperate, cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată și un vin local excelent.

În San Teodoro sunt restaurante și gelaterii la tot pasul, cele mai multe dintre ele având în meniu numai pește și fructe de mare, gătite în inimaginabil de multe feluri. După ora nouă seara poliția închide străduțele și orășelul se transformă într-un uriaș târg în care localnicii încearcă să își vândă produsele handmade: bijuterii, jucării, îmbrăcăminte, obiecte decorative, suveniruri de tot felul.

Pe tarabele din piață poți vedea ce nici nu îți trece prin cap. La mare căutare sunt și dulciurile făcute din miere sardă. Prețurile sunt pentru turiști – piperate. Distracția ține până la două noaptea, când se închid barurile, restaurantele, pizzeriile, gelateriile. Turiștii, chiar și când vorbesc limba italiană, sunt ușor de recunoscut, după cum mi-a spus un localnic: cei mai mulți au pielea prea albă, nebronzată suficient, și poartă după ei punguțe cu suveniruri și aparate de fotografiat. Localnicii au pielea arsă de soare și o etalează cu mândrie.

 

 

Turistul încântat de arome, culori și atmosfera caldă s-ar putea lăsa păcălit de ideea că aici viața este o continuă vacanță. Și chiar poate fi, dacă ai destui bani. Pentru toți ceilalți, din 15 septembrie, când se închide sezonul (anul acesta 16 septembrie), probabil începe coșmarul.

Ce poți face pe o insulă unde cresc din loc în loc măslini, unde caprele abia găsesc o gură de iarbă gustoasă și unde satul de vacanță rămâne pustiu? Dar să nu ne întristăm: magazinele din zonă cumpără produsele pescarilor și ale ciobanilor. Unii dintre ei deja au bani pentru iarnă. Asta nu îi împiedică să se plimbe zi de zi prin satul de vacanță și pe plaje, încercând să mai vândă câte o bucată de brânză proaspătă la “doar” 29 de euro kilogramul.

Ca și atunci când am fost în vacanță la Neptun, inima mi se rupe de mila pisicuțelor: sunt toate atât de slabe și atât de fricoase… Cu greu le poți convinge să vină la tine, dar numai dacă ai ceva de mâncare. Italienii par să prefere cățeii de talie foarte mică – sunt piețele, magazinele și restaurantele pline de oameni care își plimbă câinii în lesă. Stăpân și animal, deopotrivă, cocheți, bine îngrijiți, frumoși și veseli.

 

 

Cazarea a fost foarte ieftină, dar asta probabil numai din cauză că plaja cea mai apropiată se află la vreo doi kilometri – 380 de euro pentru șapte zile – un apartament spațios la Residence Miriacheddu în care te poți stabili cu cățel, purcel și ce mai ai pe acasă.

Apartamentul, având două camere, baie, terasă și o bucătărie uriașă, este dotat cu tot ce ar putea avea nevoie un turist sau o gospodină (până și oale, tigăi, cafetieră), 100 de euro garanția (de obicei se face inventarul la final, însă nouă nu ne-au cerut decât să ne asigurăm că ducem tot gunoiul la tomberoane și îl plasăm selectiv, după cum o cer normele), plus 80 de euro plata pentru curățenia de după.

Atenție la acest plus, căci Sardinia rezervă vizitatorilor multe asemenea surprize. Coperto, de exemplu, apare pe multe dintre bonurile fiscale ale restaurantelor – cei patru euro sunt plata pentru folosirea tacâmurilor, a mesei, dar și pentru curățenia de după.

 

 

Biletele de avion ne-au costat 850 de lire: 2 persoane, dus-întors, plus asigurare de călătorie. Din Scoția nu am găsit zbor fără escală. Dacă sunteți fumători înrăiți, alegeți zborul cu durata escalei cât mai mică, deoarece nu există spații pentru fumat în aeroporturile britanice.

Ajunși la Olbia, Sardinia, am luat un taxi până la centrul comercial cel mai apropiat. Șoferul ne-a cerut 15 euro. Ne-am întors pe jos, căci distanța era de aproximativ un kilometru pe șosea și mai mică pe străduțe.

Până la San Teodoro, cale de 23 km, taximetristul ne cerea 70 de euro. Așa ne-a convins să închiriem o mașină, căci noi ezitam, știind că aici mașinile au volan pe partea stângă, iar Mihai era obișnuit să conducă în stil scoțian, cu volan pe partea dreaptă. 450 de euro asigurarea casco integrală și 100 de euro garanția pe care ne-au înapoiat-o fără probleme la final. Seat-ul Ibiza parcă abia ieșit din fabrică ne-a oferit independența de care aveam nevoie.

 

 

Mâncarea. Noi nu gătim prea mult nici acasă. De ce să ne schimbăm obiceiul în vacanță, mai ales că sunt atât de multe restaurante care te îmbie la tot pasul? Trebuie doar să le descoperi pe cele care oferă mâncarea cea mai bună la cele mai mici prețuri. E bine de știut că italienii nu își schimbă obiceiurile de dragul turiștilor – cafeaua și micul dejun se servesc la ora 8 dimineața. Prânzul între orele 12 și 15, iar cina între orele 19 și 23,30. Dacă ai ratat programul, nu îți rămâne decât să te aprovizionezi de la magazin, dacă ai noroc să găsești vreunul deschis. Dar nu uita că o masă cu produse din comerț poate costa cât o masă la restaurant. Diferența o face faptul că trebuie să și gătești.

 

 

Merită să mergi în vacanță în Sardinia?

Plajele. Poți închiria șezlonguri și umbreluțe – 25 de euro o umbrelă și două șezlonguri în primul rând, cât mai aproape de apa mării. Pentru oricare dintre celelalte rânduri plătești numai 20 euro. Apa este uimitoare: la mijloc de septembrie, chiar și după o zi cu ploaie, este mult mai caldă decât apa mării noastre în miezul verii. Dacă nu te-ar atinge valurile, ai putea crede că ești într-un bazin cu apă încălzită.

De asemenea, este exact atât de limpede pe cât o vezi în pozele de pe internet. Nu știu prin ce minune, însă nisipul de pe fund nu se ridică la suprafață când valurile vin la mal sau când te bălăcești ca un nebun. Ajunși la plajă, am descoperit imediat de ce apa mării în Sardinia are atât de multe nuanțe de albastru: din loc în loc sunt zone cu alge care întunecă azurul. Nu e motiv de îngrijorare. Algele de aici sunt doar biete frunzulițe uscate, nu monștri care să bage spaima în tine, cum arată algele de la Marea Nordului.

 

 

Dacă nu vrei șezlong, poți pune prosopul direct pe nisipul fin. E cald, primitor, curat. Atât de curat încât încă ne întrebăm unde sunt scoicile. Marea nu aduce la mal nici măcar una. De asemenea, nu am văzut păsări marine. Nici picior de pescăruș pe aici. Nu ai voie să pescuiești subacvatic, să bați mingea pe plajă sau să te dai cu skijet-ul.

Poți, în schimb, să te bucuri de soarele minunat al Sardiniei, de briza răcoritoare, de parfumul mării, de apa caldă de cristal, de mâncare gustoasă și ieftină servită de băiatul bun la toate – el închiriază șezlongul, el curăță mesele, el e salvamarul plajei, el explică turiștilor ce pot vedea în zona respectivă.

Merită să mergi în vacanță în Sardinia? Da, din toată inima susțin că merită, fie că vrei să te relaxezi abandonându-te soarelui, fie că vrei să rămâi călător și să vizitezi cât mai multe dintre obiectivele turistice ale Sardiniei.

Dar nu uita: la vamă poți avea surprize neplăcute dacă îndrăznești să iei cu tine mici suveniruri naturale – o pietricică, o scoică, nisip sau plante.

În Scoția nu aveam șlapi și costume de baie, căci sunt inutile din cauza vremii. La Marea Nordului mergi pe plajă în pantofi și cu geacă. Ne-am gândit că vom cumpăra din Sardinia. În San Teodoro o pereche de papuci de plajă costă de la 28 de euro în sus. Un costum de baie obișnuit costă 168 de euro. Aproape că îmi luasem gândul de la a face plajă sau a mă bălăci în marea de cristal când am găsit, din întâmplare, un magazinaș cu prețuri realiste: 9 euro șlapii și 15 euro (la reducere) un costum de baie. Am reușit să găsim și alte lucrușoare ieftine – 5 euro un tricou haios, 3,50 euro o scrumieră cu steagul Sardiniei, 8 euro o brichetă de oferit pe post de suvenir – are un cap de mort și urarea Have a nice day! Pentru toate celelalte există Visa. :D

 

 

Dacă locuiești în Marea Britanie, asigură-te că banca la care ai cont știe că pleci în vacanță peste hotare, altfel cu siguranță te trezești că îți blochează contul după prima plată sau retragere de la bancomat, ca o măsură de siguranță în plus oferită clientului.

Noi am avut noroc, căci citisem pe internet despre tot felul de pățanii ale altora. Eram puși în temă și am anunțat din timp la bancă. În plus, aveam la noi și cardul de România, pentru orice eventualitate. Comisioanele băncii scoțiene (pentru fiecare plată sau retragere în parte) au fost foarte mari, după cum ne și avertizaseră.

Muzica. Ne-am îndreptat către Sardinia cu lecțiile făcute. Voiam să “gustăm” locul în toată splendoarea lui, să descoperim cât mai multe despre tradițiile și cultura sardă. Drept urmare, am căutat până și muzică pe youtube. Ne-a plăcut și abia așteptam să ne oferim o seară cu mâncare și muzică sardă. Nu a fost să fie. La o singură berărie am găsit o trupă ce înviora atmosfera, însă băieții au cântat numai în limba engleză. Nici urmă de muzică sardă în zona turistică pe care am ales-o.

Asta nu ne-a împiedicat să ne distrăm și să admirăm un cuplu de bătrânei care a făcut spectacol în fața berăriei. În aeroport, la plecare, am găsit un tip care cânta foarte frumos, însă deja eram grăbiți și nu am putut asculta decât o melodie.

Fumatul. Nu se fumează în camere (oricum, cine e nebun să meargă în Sardinia pentru a sta în cameră să se intoxice cu fum?), însă pe străzi poți merge cu țigara în mână; la fel, poți fuma în baruri și restaurante, dacă au terase. În tutungerii am observat că există întotdeauna un colț marcat cu o frunză în cinci colțuri. De acolo doritorii pot alege sortimentul dorit de marijuana – varianta light.

Mi se întâmplase de multe ori să îi spun lui Mihai, în timp ce ne plimbam pe străzi, pe plaje sau cine știe pe unde, că simt mirosul specific de “busuioc” ce mă intoxică în Scoția, dar parcă mai finuț, nu așa strident ca acolo. El râdea de mine și îmi răspundea că e probabil vreo plantă locală ce răspândește arome asemănătoare. După ce a văzut că se vinde la liber prin tutungerii și-a schimbat părerea.

Atmosfera generală. 90% dintre turiști sunt italieni. Toți veseli, cu poftă de viață. Prin piețe e un zumzet permanent, care nouă ne lipsește în Scoția. E totuși doar un zumzet, nu gălăgia de pe străzile României, nu balamucul de pe litoralul nostru. Vecinii sunt discreți și politicoși.

Comercianții încearcă să își vândă marfa fără să își streseze în vreun fel clienții. Pentru orice brățară handmade cumpărată din piață, pentru orice cafea de un euro, pentru orice nimic pe care îl achiziționezi primești bon fiscal. Nimeni nu trișează, cel puțin nu în acest mod.

La Miriacheddu sunt doi căței – ai nimănui și ai tuturor. Unul dintre ei s-a aciuat la ușa noastră, alăturându-se motanului care deja devenise de-al casei. Pe plaje toată lumea își vede de treabă. Nu se holbează nimeni la “bunăciuni” sau la persoanele care nu au corpul perfect. Nimeni nu fluieră, nimeni nu urlă. Există un cod nescris respectat de toată lumea: când cineva vrea să facă o poză, indiferent unde și cum, se opresc mașini, se opresc pietoni, se oprește totul până când omul e sigur că a prins fotografia pe care o dorea.

 

 

 

 

Merită să mergi în vacanță în Sardinia? Cu toate că nu am spus de fapt mare lucru în acest lung articol, concluzia de final rămâne una singură: Sardinia este o insulă care îți încântă simțurile și te poartă pe aripi de vis oricât de departe îndrăznești să mergi. De neratat! Am fost acolo și jur că nu aș mai fi plecat. Încă mai sper că într-o zi mă voi putea întoarce pentru a trăi pe pământ sard.

 

 

 

Crezi ca merită să mergi în vacanță în Sardinia?