Eram deja mărişoară, aveam propria mea cameră, pe care încercam să o păstrez cât mai curată, pe care o îmbogăţeam zilnic cu o floare, o carte sau un obiect “împrumutat” din celelalte camere ale casei. Eram răsfăţată şi nu îmi lipsea nimic.

Am intrat la liceu şi a venit clipa în care a trebuit să plec de acasă, în prima mea practică agricolă, undeva lângă Băicoi, la Tufeni. Ne-au dus la cules de mere, într-o livadă care mi se părea imensă. Erau acolo mere verzi-gălbui, aromate, pe care trebuia să le  culegem cu grijă, să nu le lovim. Ne urcau pe nişte scări puse sub copaci, iar eu aveam mereu impresia că nu sunt bine aşezate, că se leagănă.

Colegele mele, multe dintre ele crescute la ţară, se descurcau de minune, îşi făceau mereu norma, fără să se plângă şi fără să se teamă de gângănii sau de vântul care legăna crengile merilor. Nu le păsa că merele erau nespălate. Muşcau cu poftă din ele, zeama se prelingea pe barbă, pe mâini, până la coate, iar cotoarele zburau în toate direcţiile.

 Seara, după ce mâncam, ne adunam în mijlocul fermei (cred că era o fermă) unde eram cazaţi şi spuneam bancuri, în timp ce băieţii cântau versuri dintr-un cântec pe care nu îl mai ţin minte, dar modificate:

“Haide vino înapoi… ,

Să culegem amândoi,

Merele de la Băicoi.”

Ne distram destul de bine, până în ziua în care au venit în vizită ai mei, să vadă cum mă descurc. Eram plină de bube şi cu bătături în palme. :))

Ne întorceam spre seară din livadă şi nu găseam nici apă de băut. În cele şapte zile petrecute acolo, nu m-am spălat nici măcar o dată. Ne aduceau în butoaie de 200 l apă de băut. Aveam un dormitor cu 70 de paturi, toate ocupate de fete tinere, transpirate de la muncă şi nespălate de câteva zile. Când a intrat tata în dormitor, am crezut că mă bate şi pe mine, şi pe profesorii cu care eram acolo.

M-a pus să îmi fac bagajul, a discutat politicos, dar ferm cu profesorii, afirmând că îşi ia copilul acasă fără să îl intereseze urmările.

Am plecat cu capul în jos de la Baicoi, supărată că nu pot suferi şi nu mă pot distra în continuare alături de noii mei prieteni.