Eram cu el pe deal. La vreo 50 de metri de noi, un domn si-a eliberat cainele din lesa, ca sa poata alerga in voie. L-am urmarit cu atentie si, cand a ajuns la vreo 15 metri de noi, l-am rugat sa il bage in lesa.
-Nu, ca e prietenos.
-Dar al meu nu este, i-am replicat.
Pacalit probabil de faptul ca Bruno statea neclintit, omul si-a strigat cainele fara pic de convingere.
-Come!
Cainele mai facea un pas.
-No.
Inca un pas.
-Come!
Si tot asa, pana a ajuns la un metru de noi. Omul s-a bazat pe faptul ca Bruno i-a asteptat cuminte, insa cainele lui nu s-a lasat pacalit.
De cum a fost fata in fata cu Bruno, a saltat buza si ne-a aratat dintii.
Mi-am infipt bine picioarele in pamant, am infasurat strans lesa pe mana si am asteptat ceea ce stiam ca va urma.
Bruno s-a repezit brusc spre caine, intr-o miscare surprinzator de rapida pentru un grasun ca el. Dar nu l-a putut ajunge si nici nu era chiar convins ca vrea sa faca asta.
Abia atunci a inteles si domnul ca nu e de gluma, caci maraitul lui Bruno s-a auzit pana departe. A venit in viteza sa isi ia cainele si a avut surpriza vietii.
Cainele lui prietenos nu voia sa plece. Era decis sa lupte cu Bruno. Se zbatea sa scape, maraia si ne arata dintii.
Bruno s-a mai repezit o data spre el, dar numai ca sa ii explice cine e seful pe plantatie. Apoi s-a asezat in sezi si a inceput sa planga a joaca, mai ales ca domnul apucase sa faca un pas inapoi cu cainele lui.
Balaurul meu nu e chiar balaur, desi cainele acela era inca o data cat el si tot mascul. Secretul? I-am spus ca sunt musafiri, ca vor joaca, desi vedeam ca nu era asa.
***
Imi spune Mihai ca Onix seamana cu un miel. Ca sa intram in spiritul perioadei, i-am zis ca am putea sa o taiem de Pasti. Mihai, revoltat, imi da replica:
-Cum sa o taiem de Paste? Ce, pe Bruno l-am taiat de Craciun?
***
Am coborat cu Bruno de pe un deal si am intrat in civilizatie (a se citi pe asfalt). In spatele nostru, dar pe celalalt trotuar, o doamna cu un ciobanesc german.
Dupa prostul sau obicei, Bruno s-a oprit in loc, asteptandu-l. Vazand ca nu il pot convinge sa se miste de acolo, am avertizat-o pe doamna ca va latra, sa nu se sperie.
A inceput sa rada si mi-a spus ca si al ei va face la fel.
In clipa cand a ajuns in dreptul nostru, ca intr-un dans sincron, ambii caini s-au ridicat in doua labe si au inceput sa latre. Eu si doamna am inceput sa radem, lucru care i-a mirat atat de tare pe catei, incat s-au oprit din latrat.
1 thought on “Medalia de aur merge astazi la Bruno”