Am urcat munţi şi am coborât văi, am traversat străzi şi am păşit trotuare, am stat ascunsă după o perdea sau am spionat prin perdele. Te-am privit întotdeauna cu mirare şi te-am întrebat: Cât de mari îţi sunt speranţele, omule? Ecoul gândurilor tale mi-a răspuns de fiecare dată: pe cât de mari îmi sunt şi visurile. Nu te-am crezut. Cineva îmi spusese că toţi oamenii sunt egali. Bazându-mă pe această cunoaştere, am deschis fereastra sufletului şi am studiat iar fiecare vis. Unele erau mici, atât de mici încât am avut nevoie de microscop pentru a le zări. Chiar şi ele aveau alături speranţe mari.
Pe drumul vietii am intalnit multi oameni. Unii erau mari, altii mici. La suflet zic. Apoi am vazut oameni mari la portofel si oameni fara portofel. Asa am invatat ca oamenii nu sunt deloc egali. Nici macar din nastere, dupa cum spun unele voci. Una este sa te nasti intr-un palat, si cu totul alta este sa te nasti intr-o cocioaba. Una este sa primesti nota 10 la nastere, si alta este sa vii pe lumea asta cu probleme care trebuie rezolvate sau care nici macar nu pot fi rezolvate.
Dar, oricat de mici sau mari am fi, toti avem sperante si toti visam sa fim bine. De ce unora li se implinesc visurile, iar altora nu? De ce unii primesc totul fara sa depuna nici un efort, iar altii, cu genunchii zdreliti, tot nu reusesc sa se ridice si sa traiasca asa cum ar fi normal, fara teama pentru ziua de maine, fara dureri si fara ca sperantele sa li se miscoreze cu fiecare noua zi?
Te mai întreb încă o dată, omule: Cât de mari îţi sunt speranţele?
Cartea Marile sperante. Vezi aici detalii si pret.
Marile sperante (Great Expectations) este un roman din 1860-1861 scris de Charles Dickens, celebru scriitor englez. Actiunea romanului urmareste evenimentele ce i se intampla unui baiat, Pip, in timpul maturizarii sale.
Cum au răspuns la această întrebare colegii mei participanţi la joc puteţi afla intrând pe blogul lui Eddie.
Sperantele mele sunt la fel de mari precum imi sunt dezamagirile la final.
Ah, am uitat cat de multe dezamagiri adunam in viata. :)
:) Fără speranţă nu ar mai exista teroare, frică sau constrângere,
:) Iar omul ar ramane la stadiul de animal, nu?
Păi ce, animalele nu au speranţă? Spuneam cu totul altceva. Că teroarea, constrângerea şi altele sunt bazate pe speranţă.
Am inteles din prima, insa am vrut sa mut discutia putin… :)