Am urcat munţi şi am coborât văi, am traversat străzi şi am păşit trotuare, am stat ascunsă după o perdea sau am spionat prin perdele. Te-am privit întotdeauna cu mirare şi te-am întrebat: Cât de mari îţi sunt speranţele, omule? Ecoul gândurilor tale mi-a răspuns de fiecare dată: pe cât de mari îmi sunt şi visurile. Nu te-am crezut. Cineva îmi spusese că toţi oamenii sunt egali. Bazându-mă pe această cunoaştere, am deschis fereastra sufletului şi am studiat iar fiecare vis. Unele erau mici, atât de mici încât am avut nevoie de microscop pentru a le zări. Chiar şi ele aveau alături speranţe mari. 

Te mai întreb încă o dată, omule: Cât de mari îţi sunt speranţele?

bani-aruncati-in-apa-1024x768

Cum au răspuns la această întrebare colegii mei participanţi la joc puteţi afla intrând pe blogul lui Eddie.