Nu degeaba se spune că romanul este inventiv şi că face haz de necaz. Deşi suntem la o aruncătură de băţ de capitală, desi centrul oraşului este modernizat şi îngrijit,  la periferie oamenii încă trăiesc de parcă ar fi într-un sat uitat de lume. Pe strada Margaretelor din Ploieşti, locuitorii nu au văzut asfalt decât în vis, deşi au făcut nenumărate cereri şi plângeri la primărie.

I-am văzut sâmbătă la ştiri. Noroiul era omniprezent. Pe unde trecuseră maşini, se săpaseră şanţuri adânci, în care copiii intrau până la genunchi. Oamenii, cu cizme de cauciuc în picioare, ieşiseră în mijlocul străzii să protesteze. Spuneau că până şi maşina salvării se împotmolea pe acolo. Văzând că apelurile lor către primărie nu dau rezultate, chemaseră televiziunea. Aţi remarcat faptul că televiziunea a devenit cheia ce deschide orice poartă? Ceea ce nu rezolvă instituţiile statului, soluţionează televiziunea cu un reportaj bine plasat.

Locuitorii de pe strada Margaretelor (ce nume frumos pentru o stradă plină de nămol!), aduşi la exasperare de neputinţă, s-au decis să atragă atenţia asupra problemei într-un mod haios. Au ieşit cu mic, cu mare în stradă, fiecare cu ce a avut prin casă: boabe de porumb, de orez, de grâu sau fasole, decişi să schimbe destinaţia uliţei. Cu cizme de cauciuc în picioare, cu sapele în mâini, îl invitau pe primar să ia parte la deschiderea primei orezării din Ploieşti, pe strada Margaretelor.

Pentru ei, fiecare ploaie aduce un nou coşmar, în care se înnămolesc. Susţineau că doar strada lor a rămas neasfaltată, deşi nu este prea lungă. Erau supăraţi şi de faptul că plătesc impozite ca la oraş, cu toate că sunt nevoiţi să umble prin mocirlă până şi vara. Nu au curaj să îşi scoată maşinile din garaje, de teamă că rămân blocaţi în mijlocul străzii. Abia aştept să aflu care va fi reacţia primarului, dacă va lua măsuri sau se va face că plouă.