Mărețele maimuțe, carte scrisă de Will Self

Mărețele maimuțe, carte scrisă de Will Self, m-a pus în dificultate la început. Citisem 40 de pagini din carte și încă mă mai întrebam dacă este o porcărie pornografică ordinară sau dacă am dat peste o carte aproape genială ca idee.

Abia după ce am reușit, mental, să trec peste multele descrieri ale partidelor de sex și ale organelor genitale, când povestea s-a mutat din dormitor la spitalul de boli psihice, am putut spune clar că este vorba despre a doua variantă.

Satira ce răzbate din fiecare rând al cărții nu poate scăpa neobservată. Cititorul se vede nevoit să recunoască în comportamentul cimpanzeilor multe dintre defectele și proastele obiceiuri ale oamenilor.

“După o noapte absolut obișnuită, adică stropită din belșug cu whisky și condimentată cu droguri, pictorul Simon Dykes descoperă că lumea s-a schimbat radical. Prietena lui, Sarah, s-a transformat într-un cimpanzeu. Și, spre surprinderea lui Simon, același lucru s-a întâmplat și cu restul omenirii.

Mărețele maimuțe, de Will Self – recenzie carte

Simon, trăind cu impresia că este „om“, e internat de urgență într-un azil de nebuni, unde ajunge în atenția plină de interes profesional a lui Zack Busner, un cimpanzeu alfa cu doctorat în psihologie și o carieră medicală și mediatică înfloritoare. De succesul pe care îl va repurta tratând acest caz cu totul deosebit depinde dacă Zack Busner va deveni cu adevărat una dintre mărețele maimuțe…”

Terifiat de ideea că a înnebunit, făcând adevărate crize de isterie când personalul medical al spitalului se apropie cu mers legănat și cu o viteză uluitoare de el, bătut și sedat, Simon se refugiază în amintirile atât de vii din lumea “normală” în care oamenii sunt ființele inteligente ce stăpânesc planeta.

Rătăcind între ceea ce toate simțurile îi transmit și ceea ce memoria îi spune despre umanitate, artistul învață pas cu pas să comunice prin limbajul semnelor cu maimuțele de care este înconjurat.

Descoperă că orașul arată la fel, însă redus ca dimensiuni, croit pe măsura cimpanzeilor care îl populează. Răsturnată, lumea actuală îi înfățișează oamenii ca pe niște animale fără minte. Aceștia sunt supuși la diverse experimente medicale sau pot fi văzuți, abrutizați, prin grădinile zoologice unde își duc traiul zăcând fără rost în propriile mizerii.

Nici măcar Simon nu îi poate privi ca pe niște semeni. Reușește, în schimb, după câteva luni de conviețuire alături de maimuțe, să își accepte cimpanzeitatea și să se comporte așa cum este de așteptat de la un cimpanzeu “normal”.

O întrebare continuă să îl bântuie: unde a dispărut lumea atât de reală ce îi bântuie prin amintiri?

Deși inversate pe alocuri, în întreaga carte Mărețele maimuțe, scrisă de Will Self, întâlnim obiceiuri ale oamenilor, atribuite satiric cimpanezilor.

Pupatul în fund – ca formă de salut, puricatul excesiv – ca formă de apropiere, femele care, în perioada rutului, poartă “apărătoare de umflătură” cât mai elegante și mai stridente pentru a semnala masculilor că sunt disponibile, împerecherea la întâmplare (este interesant de urmărit dialogul pe aceasta temă dintre pictor și medicul său, la finalul căruia concluzia e una.

“Dar, Simon, semnalezi despre multe parteneriate și, în ciuda lor, despre împerecheri exogame susținute. Arată-mi dacă greșesc, dar mie mi se pare că seamănă destul de mult cu ce fac cimpanzeii…”).

“-În mod clar, această <huu> halucinație a lui Simon era mult mai profundă decât știam noi. Ce crezi că înseamnă oamenii pentru el, Sarah <huu>?

-Habar n-am. Ceea ce reprezintă pentru noi toți, presupun, partea întunecată a naturii noastre de cimpanzei <huu>? O încercare de a ne lua mai puțin în serios făcând din om un accesoriu drăguț sau de a evita responsabilitatea făcând din om o brută, un animal înspăimântător <huu>?”

“-<H’hooo> sunteți dr. Busner, nu-i așa <huu>?

-Întocmai.

-Admir pernița dumneavoastră ischială splendid de sclipitoare, fundul dumneavoastră e ca luceafărul de dimineață, iar filozofia dumneavoastră independentă e un far al gândirii critice într-o lume inertă. Sunt, domnule doctor, prea supusul dumneavoastră servitor.

Încântat de această lingușeală abjectă, Busner mângâie de mai multe ori fundul oferit și îl și pupă.

-Vă mulțumesc că m-ați pupat în fund, gesticulă cimpanzeul, ridicându-se în picioare, probabil că nu vă mai amintiți de mine, dar ne-am puricat în trecere la clinica Cassel anul trecut.”

Will Self reușește, în cartea Mărețele maimuțe, să îi amintească fiecarui cititor că omul este, în definitiv, un cimpanzeu cu apucături nu întotdeauna plăcute.

Au fost, de-a lungul cărții, și lucruri pe care le-aș fi dorit aprofundate sau, din contră, descrise în mai puține rânduri, însă per total Mărețele maimuțe mi-a plăcut exact cât am intuit că îmi va plăcea atunci când am citit descrierea.