Manualul iubirii – am iubit și iubesc viața

Manualul iubirii – am iubit și iubesc viața, cu tot ce înseamnă ea.

Motto

“Dacă dragoste nu e, nimic nu e”

El a fost prima mea iubire. Tot după el voi plânge probabil și în ultima clipă, înainte de a scrie cu litere negre Sfârșit. Era rece și avea un pronunțat miros de antiseptic. Mi-am întins mâinile spre el, neștiind -pe atunci- că niciodată nu se lasă prins în capcana îmbrățișărilor. A dorit, în schimb, să mă sărute, și atunci am profitat din plin.

L-am inspirat cu setea primordială a puiului de om abia născut. Vinețiul obrazului s-a preschimbat în roz, inima mi-a bătut cu emoție, iar el, aerul, m-a învățat în acea clipă să iubesc viața. Păcat că umblă prin lume tot mai poluat!

Nimeni nu mi-a dat să citesc vreun manual al iubirii. M-am trezit aruncată încolo și încoace de valurile nepăsătoare. Trăiește și iubește! striga din când în când o voce în urechea mea. Speriată, priveam în stânga, priveam în dreapta, apoi iubeam. Iubeam tot ce îmi ieșea în cale, de teamă că altfel vocea ar fi revenit, poruncitoare și amenințătoare.

Am iubit

Am iubit rochița aia roșie cu buzunar aplicat pe burtică, licuricii așezați ciorchine pe crengile tufișului de la Provița, turturica pe care am îngropat-o în spatele blocului sub trei rânduri de flori primăvăratice, patinele cu rotile și bicicletele cu coarne, cubul rubik cu fețe care își schimbau culorile sub degetele îndemânatice ale Dianei.

Până când m-a cuprins sfârșeala am iubit  grâul legănat de vânt, scoicile abandonate pe plaje pustii, apa dulce a izvoarelor, puținele colecții de timbre văzute la vecini, cerceii în formă de frunză ce-mi foșneau la urechi, momentele când stăteam în pat cu sora mea și ne scriam bilețele, guma mentolată, careurile de rebus, oja albă sidefată.

Am iubit ploile scurte de vară, florile de salcâm prinse-n aluat ca-ntr-un cocon, cafeaua amăruie vorbită cu prietenii, melodiile cântate de Fabrizio Moro, obiceiul țăranilor de a ascunde carnea în untură, ursulețul negru de pluș pe care îl iubea copilul meu. Am iubit oameni fel de fel. I-am iubit în multe feluri. Pe unii mai mult, pe alții mai puțin.

Iubesc viața

Încă iubesc. Iubesc dulciurile de care mă feream în copilărie, soarele de care toți se ascund sub umbrele și pălării, câinele care-mi sare în piept când mă întorc acasă, bătrânele pietre de râu ce adună povești în miezul dur, țigările pe care nu mă mai lași să le fumez în baruri, mugurii ce vor îmbrăca în curând munții în verde crud, pisicile care tocmai aleargă după cocoloașe din miez de pâine.

Iubesc poveștile cu care mă încântă Ana-Veronica Mircea și Cezarina Anghilac, textele pe care le scriu dintr-o suflare și pe care puțini le înțeleg, virgula care împarte frazele în mici existențe independente, semnul de întrebare ce mă silește să-mi păstrez nealterată curiozitatea.

Îmi iubesc copilul. Îmi iubesc bărbatul. Iubesc oamenii. Nu-i pot iubi pe toți. Nici măcar nu vreau. Îi iubesc de la distanță pe unii. Pe alții vreau să uit că i-am iubit. Nu există manualul iubirii, deci nu te voi învăța nimic. Îți voi povesti despre mine, despre iubirile din viața mea, despre durerile provocate de iubire, dar și despre fericirea pe care am atins-o uneori, iar tu vei fi liber/ă să alegi dacă să iubești sau să lași vocea să-ți urle în urechile tot mai sensibile.

Manualul iubirii – am iubit și iubesc viața. Fiecare om are alt manual, unic, doar al său. Ce scrie în manual iubirilor tale?