Maia

Maia. O făptură străvezie, pe care vântul ar vrea să o facă să plutească. Noi ne amuzăm văzând-o că își pune un pos pe cap, îi face două noduri zdravene sub bărbie, după care se grăbește să iasă din casă, în gerul aspru de ianuarie, pentru a merge să cumpere lapte, pâine și poate un antricot proaspăt, dacă avem noroc. Râsul nostru este repede înăbușit de mama, care ne ceartă și ne trimite cu maia la piață.

Ușa de la intrare, dată de curând cu baiț, ne lasă mici amintiri pe mânecile paltonașelor. Încercăm să le ștergem din fugă, în timp ce coborâm treptele două câte două. O ajungem rapid pe maia din urmă și ne continuăm drumul mergând ca niște soldăței ascultători. O frământare surdă mă însoțește pas cu pas. Cum poate maia, care e o bunicuță de 80 de ani, fără pic de carne pe ea, să meargă mai repede decât noi, care suntem tinere și obișnuite să alergăm toată ziua?

Drumul de întoarcere este interminabil. Mâinile îmi îngheață pe sacoșă, nările mi se lipesc când respir, nu îmi mai simt picioarele, zăpada scârțâie strident sub tălpi. Acasă, mama probabil va trampa modesta prăjitură plănuită încă de ieri, o va carameliza, în timp ce noi ne vom ascunde sub plapumă, la căldură. Voi citi pe furiș din cartea pe care am găsit-o zilele trecute în biblioteca maiei. Abia aștept să aflu ce a mai făcut frumușelul Julien Sorel.

Mă descalț și îmi privesc uimită picioarele. Parcă ar fi stat la fezandat, bietele! Sunt aproape degerată, cu toate că nu am stat afară mai mult de o jumătate de oră. Așa frig nu am mai întâlnit. Și iar mă întreb, uitându-mă la maia: oare ea cum de nu simte frigul, deși este atât de slabă? Plănuisem să i dau mamei comandă, pentru mâine, să ne pregătească fructe glasate și turnedo, însă mă tem că nu are toate ingredientele în casă. Nu aș suporta să mă mai trimită o dată la piață, în acest ianuarie, cu sau fără maia…

Nu m-am priceput la mai mult de atât cu aceste cuvinte, ce-mi sunt străine și în bucătărie. Pentru a vedea ce au gătit colegii mei cu această duzină de cuvinte, aleasă de Kadia, vă invit să intrați pe linkul spre psi.

 

25 thoughts to “Maia”

  1. Am zis io că n-am să mă mai grăbesc cu duzina ! :evil: Acum, după ce am citit și postarea ta, și alte 3-4, dacă mă apucam mâine de gătit, taaaare ușor mi-ar fi fost !

    1. :) Nu te grabi cu gatitul, cel putin nu folosind ceea ce scriu eu… :)
      Inca nu am reusit sa ajung pe la tine, desi mi-am tot propus… Dar vin negresit. Nu scapi necitit! :)

  2. Minunat! Te-ai priceput să aduci o imagine care pare a oricui dintre noi. Orice maie-mamaie de pe lângă noi pare prea zvârlugă când minţile noastre ne lasă în urmă paşii să admirăm împrejurimile. Pentru maia e deja neinteresant. De aia sunt ele mai rapide decat cei tineri. frumos tare!

    1. S-ar putea sa ai dreptate… Copil fiind, ma opream cu toti cateii, cascam gura la toate chestiile pe langa care treceam… Normal ca maia mai facea 100 de pasi pana terminam eu de mangaiat cainii cartierului. :)

  3. Bunică-mea la aproape 80 de ani îşi lua sapa în spate şi se ducea să sape la porumbi. Nici nu se vedea prin porumbi, doar sapa era vizibilă. Cât de plini de “energii” erau aceste generaţii…

    1. Maia mea era crescuta la oras, insa mi-o amintesc pe cand avea vreo 83 de ani… Spala cearsafuri plic la mana fara nici un efort…
      Noi suntem prea comozi, ne-am invatat sa ne vina totul la nas…

  4. pe mine m-a derutat intati lipsa majusculei la inceputul maiei, dar apoi am inteles. si mie imi place Julienul tau.
    acum regret cumva ca n am avut timp sa scriu doua posstari. una cu adevarat culinara. oare KAdia o fi scris? sper sa ajung si pe la ea cu vizita.

  5. Ai mai scris candva despre maia. Imi amintesc ca si eu auzeam in copilarie pe unii copii vorbind despre bunicile lor ca fiind “maia”. N-am cunoscut decat pe bunica din partea mamei… Doua dintre cuvinte nici nu stiam ce inseamna :)

Părerea ta e importantă pentru mine