Vacanţa de vară pare atât de scurtă uneori… Chiar şi cei responsabili cu renovarea şi curăţarea şcolii în care învăţa Ionuţ aveau impresia că trei luni nu ajung pentru câte lucrări erau de făcut. Au împrumutat o clădire veche a unei şcoli, într-un cartier vecin şi au trimis elevii să înveţe acolo. Copilul mic, maşinile mari, mama grijulie… Ne urcam la prânz pe biciclete, îl însoţeam până la şcoală, mă întorceam acasă, iar seara plecam iar în plimbare, să îmi iau puişorul de la şcoală.
Şi cum ne întorceam noi într-o zi voioşi de la şcoală, povestind şi hlizindu-ne, din senin mă trezesc în mijlocul intersecţiei, între maşinile care veneau grăbite din toate direcţiile, claxonată de şoferi nervoşi, care nu au scăpat prilejul de a-şi descărca nervii înjurând sau făcând glume. Derutată, pun un picior pe asfalt, încerc să cobor de pe bicicletă, dar adidasul cu care era încălţat celălalt picior se proptise bine în cadru (abia după aceasta întâmplare am învăţat să trec piciorul prin spate). Cât eram de lungă m-am întins pe şosea, cu bicla peste mine, insensibilă faţă de zăpăceala mea.
Devenisem ţinta tuturor, aşa că nu avea sens să mai stau timidă, cu capul în pământ. M-am ridicat, mi-am scuturat câteva fire de praf, am verificat bicicleta şi mi-am chemat copilul. Am trecut zâmbind printre maşinile oprite în intersecţie, am încălecat bicicleta şi mi-am continuat drumul, în tumultul făcut de înjurăturile, claxoanele şi fluierăturile şoferilor.
Poate vă amintiţi cât am plâns toată vara după o altă bicicletă, cât mi-am dorit să găsesc una, chiar şi cu împrumut. Unii dintre voi ştiu că am scris şi două articole pentru un concurs, cu speranţa că voi pune mâna pe o bicicletă.
Pe neaşteptate, visul mi s-a împlinit, iar pentru asta vreau să îi mulţumesc din inimă AndreeiG., care a fost atât de drăguţă si mi-a făcut cadou vechea ei bicicletă, pe care urmează să o primesc marţi. Mai e mult până marţi? Deja am plănuit prima plimbare, alături de Bogdana.
La mulţi ani, AndreeaG.! Şi mii de mulţumiri!
La mulţi ani, Andreea- Tomata cu scufiţă!
La mulţi ani şi pentru Andreia, care deja se pregăteste de Crăciun!
La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Andrei sau Andreea!
Ce frumos este sa primesti cadouri :), felicitari pentru gest. La multi ani si din partea mea tuturor.
Si Vienela se sarbatoreste tot de sf. Andrei, de ai primit cadouri? La multi ani tuturor Andrelelor si tie sa-ti traiasca bicicleta!
Vine mosul mai devreme la tine :p
ce copil esti si tu Vienela…Ionut e definitiv fericit cu asa mamica :)
te imbratisez >:D<
Felicitari Vienela! Eu sunt deja la a …… bicicleta! Totul fac pee bicicleta! Cumparaturi, merg la servici, merg în oras…. asta este “transportul” meu!
Nu te necajii…….. mai e un pic pana marti!
Marti ma intorc la serviciu!… Iar :(
un super frumos cadou!!
Iar se inaugureaza DN1? :))
Pai in articol Andreea respectiva spune ca o daruieste unei fetite!
Atatia Andreei/e…la multi ani la toti…:P
Să o stăpâneşti sănătoasă şi la cât mai puţine incidente în trafic! :D
S-o stapanesti sanatoasa si sa te plimbi in locuri frumoase impreuna cu Bogdana. :)
Timpul trece cumplit de repede, nici n-ai sa simti cand se face marti. :D
Promiti sa nu mai cazi in intersectie?
Mai e foarte-foarte putin pana marti. Iti urez, in avans, s-o stapanesti sanatoasa! :)
oh! Vienela, de astea faci tu? cazaturi cu bicicleta?! Bine ca tu nu ai patit nimic! Prietena mea a cazut tot intr-o situatie similara cu cea pe care ai descris-o tu, dar ea a avut un ochi vanat si o gramada de julituri pe genunchi si coate! A fost in concediu medical o saptamana! apoi… s-a urcat iar pe bicicleta- tot una primita de ocazie, ca a ei a fost buna de aruncat la gunoi.
Sanatate multa!
La multi ani Andeelor si Andreilor! si din partea mea :)
Mulţumesc mult şi frumos pentru urare!
Şi să pedalezi noua bicicletă fără peripeţii prin intersecţii :)
Ce fain de tine! felicitari! Deci Mos Nicolae vine cu bicicleta! :D Dar Mos Craciun ce ti-o aduce? :D
Eu nu am avut niciodata bicicleta , desi am pedalat , cand mi se permitea , pe a altora.Este un vis pentru mine , sa am si eu bicicleta! Dar stiu ca pana la urma imi voi implini si visul asta! ;)
Sa stapanesti sanatoasa bicicleta si sa te bucuri de ea! :)
N-am mai dat pe aiai de multe zile, si vad ca tu esti prolifica rau! :)
Sa o stapanesti sanatoasa! Sper sa te tina cat de mult, nu aveam idee ca iti doresti chiar atat de mult! :)
Hai, ca numai maine nu-i poimaine, si ajunge, sper sa ajunga intreaga, altfel mergem si-i batem! :D
Multumesc pt urari!
Multumesc :)