8 mai 2015. O zi pe care nu o voi uita uşor. Este ziua în care am devenit mai bogată şi mai fericită. L-am zărit ieşind din ţarcul unde erau închise tomberoanele. Avea un os în gură. S-a ascuns în iarbă, înfometat, anticipând parcă momentul când s-ar fi înfruptat din delicatesă. L-am chemat încetinel, cu gândul să îi fac o poză pentru un alt videoclip. A lăsat osul şi a venit în fugă, clătinându-se uşor. Mi-a lins mâinile şi m-a muşcat în joacă, fericit că i se acordă atenţie. Mi-a sfâşiat inima cu frumuseţea şi blândeţea lui, cu nevoia de dragoste ce îi răzbătea prin fiecare fir al blăniţei de ciocolată.

catelul meu iubit -1024x768

catel jucaus -31-1024x768

caine muscand mana -1024x768

Am plâns când l-am lăsat lângă tomberon, după o jumătate de oră de joacă. Am plâns acasă patru ore, ştiind că nu îl pot lua. Apartamentul era parcă prea mic, în casă mai aveam deja trei pisici, băieţii mei se temeau să nu transform locuinţa în grădină zoologică, iar banii sunt aşa cum sunt. Destule motive pentru a renunţa la ideea de a-mi lua un câine, nu-i aşa? Dar femeia, când îi intră ceva în cap, luptă din toate puterile pentru a-şi vedea dorinţa împlinită. “Ne vom descurca. Vedem noi ce facem…”, erau cuvintele pe care le repetam când băieţii mă întrebau cum cred că va fi.

La fix patru ore de când îl abandonasem lângă tomberonul din celălalt capăt al oraşului, m-am întors să îl iau. Nu aveam la mine decât o bucată de hârtie igienică pentru suflat nasul şi ochii plângăcioşi. L-am găsit acolo unde îl lăsasem. Mi-a sărit în braţe ca un vechi prieten. Eram topită toată. L-am luat în braţe şi i-am spus că mergem acasă. Încrezător şi fericit, mi s-a culcuşit pe mână şi a adormit, asta după ce mi-a spălat bine faţa. Dupâ câţiva metri am simţit cu adevărat cât era de greu. Cu ultimii mărunţi din buzunar am plătit un taxi şi am ajuns acasă chiar înainte ca ploaia torenţială să spele străzile din Ploieşti. Aveam câine!!!

pui de caine frumos si bland -768x1024

Nu reuşim să îi găsim un nume care să ne placă, să îl reprezinte şi care să fie uşor de folosit. Înca mai căutăm. Pe lângă faptul că mi se pare cel mai frumos căţel din lume, sunt convinsă că este şi foarte inteligent. A învăţat imediat să meargă în lesă, s-a dovedit a fi prietenos cu alţi câini şi mi-a lătrat pisicuţele doar pentru a le invita la joacă. Mai are de învăţat multe lucruri, însă le vom lua pe rând: tenişii mei nu sunt de mâncare, apa din castron nu trebuie împrăştiată prin bucătărie, mijlocul străzii nu e loc de odihnă, nevoile se fac doar afară. În rest, suntem fericiţi şi sperăm să fie bine!

Chiar înainte de publicarea acestui articol, Adriana mi-a oferit numele potrivit căţelului meu: Bruno!