Cel mai de preţ bun al omului este sănătatea. Când sănătatea este precară, când omul este chinuit de boală, parcă nimic nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. De la o simplă răceală şi până la bolile cronice, orice boală aduce cu sine neputinţă, chin, nesiguranţă şi durere. Dacă de unele boli ne putem feri respectând anumite reguli de igienă, hrănindu-ne sănătos şi oferind organismului odihna necesară, altele reuşesc să ne ia prin surprindere.

Atunci se nasc zeci de întrebări, apare nesiguranţa, dar şi nevoia de a fi bine informaţi, de a ştii ce avem de făcut. Fericite sunt cazurile în care apar simptomele şi le recunoastem imediat. Nu, cele mai fericite sunt cazurile în care omul trăieşte până la adânci bătrâneţi fără să cunoască boala şi durerea, sănătos tun, după cum se spune. Apropo de asta, oare cum se spunea înainte de apariţia tunurilor?. :) Dar oamenii cu atâta noroc sunt foarte puţini şi noi ne uităm cu invidie spre ei. Totuşi, oricine poate recunoaşte simptomele unei banale răceli, la fel cum îşi poate da seama şi că are un picior scrântit sau chiar rupt.

Mai greu este când mergi să îţi faci nişte analize şi medicii te fericesc cu mai multe boli grave, când tu ai doar o infecţie la măsea, aşa cum a păţit soţul meu. Sau când ai un rinichi care nu a funcţionat niciodată şi un medic îţi spune că este o răceală, altul că nu îşi poate da seama ce ai, aşa cum am păţit eu. În acele momente, bolnav sau sănătos,  îţi vine să îi prinzi de umeri, să îi scuturi şi să îi întrebi ce au învăţat la şcoală, pe unde umblau când erau predate anumite lecţii.

La fel de greu a fost când m-am întors acasă cu rezultatul unor analize şi un membru al familiei a căutat informaţii într-o carte, bazându-se pe rezultatul analizelor, apoi mi-a spus pe un ton de înmormântare că am leucemie. :) În fine, ideea este să ne facem la timp analizele, să ne informăm bine înainte de a lăsa panica să ne coplesească, pentru că de multe ori boala nu este atât de gravă pe cât pare la prima vedere, iar medicina a evoluat mult în ultima perioadă.

După ce a jucat fotbal pe la juniorii Petrolului, după ce a schiat ani buni pe pârtiile de pe Valea Prahovei, Mihai al meu s-a ales cu o frumoasă ruptură de menisc, numai bună de operat, după spusele medicului care s-a ocupat de el. Speriat ca de bombe de o eventuală operaţie, soţul meu m-a pus să caut cât mai multe informaţii pe internet. Văzuse prin spital oameni care, după operaţia de menisc, erau mai rău decât înainte şi încerca să evite un asemenea final. Până în prezent a reuşit fără nici un efort, încurajat de ceea ce a găsit pe internet, deşi au trecut trei ani de când medicul i-a spus că are urgent nevoie de operaţie.

Concluzia la care am ajuns după experientele avute cu sistemul medical românesc? Aş vrea să am curajul de a merge la spital doar dacă sunt cărată cu targa, dacă nu mă mai pot ţine pe picioare. Pentru bolile care nu par prea grave, asşprefera să caut pe internet sfaturi sanatate şi să mă tratez singură.