Sunt doruri care apar din senin, care mă obosesc şi mă consumă, doruri care cresc în intensitate cu fiecare minut al vieţii, cu fiecare pas făcut, doruri pe care nu le pot alina şi de care uneori nici nu îmi doresc să scap. Primul şi cel mai mare dor al meu este, după cum unii dintre voi deja ştiu, dorul de munte, dorul de a mă plimba pe poteci acoperite cu frunze, de a fi înconjurată de mult verde, de a inspira aer cu miros de pădure, de curat, de înălţime. De cum mă urc în trenul ce duce spre Ploieşti, de cum las muntele în spate, dorul de el mă împresoară. Nu este nimic de făcut. Soluţia ar fi să mă mut, nu-i aşa?
Dar vara, într-un moment oarecare, de cele mai multe ori în ziua în care mă trezesc devreme, cu soarele atingând uşor pleoapele, când cerul este ca lacrima, fără nori, mă simt sfâşiată de dorul de mare, de nisip fierbinte, de valuri furioase, de aglomeraţie, de miros de sare şi de alge, de bucuria de a găsi pe plajă o scoică frumoasă, un căluţ de mare, castele de nisip sau doar chipuri de copii fericiţi. În astfel de zile mă topesc, nu mai sunt eu, nu simt nici o bucurie, nu vreau să ştiu nimic.
Poate că mă veţi întreba ce mă opreşte să plec la mare, dacă tot mă plâng pe blog că mă omoară dorul de ea. Despre o parte dintre motive vorbeam anul trecut, când mă apucase dorul de Costineşti. Celelalte motive se leagă, într-un fel sau altul, tot de bani… :) Rămân lipită de tastatură, cu ochii pe imaginile postate de alţii, cu gândurile plecate pe litoral. Trebuie să scriu ceva vesel, cu care să particip la jocul happy weekend, găzduit de Elly, dar nu îmi iese, aşa că renunţ, lăsându-vă cu câteva poze luate de pe pinterest.
Apusul soarelui. Un moment unic, un moment care, surprins de un ochi experimentat sau foarte talentat, mă face să visez frumos toată seara. Văzut, plăcut, cerut mai mult! Oare cum se vede marea prin ochii tăi, Dam?
Pentru mine marea a devenit de neatins. De 10 ani nu am văzut marea. Dar mi-amintesc de ea altfel decât o vede lumea: neagră, turbată; mai mult verde închis de fapt, cu valuri enorme, spumă la mal, plajă înghiţită, picioare răcorite şi spectacol grandios. Divin…
:))) Ciudat! Ultima data cand am fost la mare, in ultima zi, am stat zgribulita pe plaja, cu un biet hanorac aruncat pe umeri, batuta de un vant nebun, privind marea complet transformata. Neagra, turbata, verde inchis, exact asa cum ai descris-o tu! O iubeam chiar si asa, de nerecunoscut… Sau poate tocmai pentru ca era altfel, pentru ca isi arata forta, grandoarea… Parca am stiut ca nu o voi vedea curand… Am stat mai mult de o ora acolo, privind uimita si incantata spectacolul oferit de valurile inspumate.
îţi voi aduce curând marea egee în imagini, promit. vacanţa mea se apropie… i-am dat în sfârşit contur, aşa că oboseala mă prinde tot mai mult ca un motiv în plus să evadez.
Marea spre care te indrepti tu este limpede, este un fel de paradis coborat pe pamant, la care nici nu indraznesc sa visez… Vreau multe imagini, multe, multe… Si o vedere, daca nu deranjez… ;)
nu deranjezi. ştiam deja aceasta. :P
Prima fotografie e de vis, iar dorurile tale mă încearcă şi pe mine. Mă duc să văd ce te opreşte pe tine, că pe mine ştiu. Week-end plăcut, Vienela!
Cred ca in aceasta perioada ii incearca pe toti cei care stiu ca nu o vor vedea… :(
la omul sarac, nici boii nu trag, se spune… Pot confirma… Centrala mea s-a revoltat si scoate niste pacanituri ciudate, care ma fac sa imi fie teama sa o mai pornesc. Uite unde fug banii, pe chestii neprevazute… :(
M-ai facut sa mi-o doresc iar… atit de plin de sensibilitate si parfum de mare a fost textul tau, Vi !
Sarumina pentru cuvint!
M-am intors de la plaja plus un mic pescuit de guvizi (de la 5 dimineata)
Daca o sa am chef mai dau o tura pe la 17.30 !
Asa-i ca-s rau ? :)
Gandeste-te la frig, alge, aschii de scoici, funduri si burti de grasi, capace de bere in nisip, aglomeratie, tiganca cu porumbul (mniam-mniam, asta nu e buna, ignor-o! :D). Poate-ti trece :D
Si eu am nostalgia marii. As vrea sa fiu acolo…dar nu am cum. Tot motive financiare. Am petrecut insa de curand, cu sora si cumnatul, o zi aproape ca la mare undeva… a fost foarte dragut.
Mi-au placut mult fotografiile cu marea. Superbe!
Happy weekend, draga Vienela! :)
Toţi iubim marea. Păcat că nu ştim dacă e o dragoste împărtăşită. :)
Ultima poză e superbă.
Weekend plăcut!
As zice mai degraba ca as vrea sa fiu la alta mare, nu a noastra, ca a noastra e tulbure si nu prea curata. Vreau una albastra, limpede si cu nisipul fin. Si cu o plaja pustie de preferinta!
Să ai parte de o zi liniștită și o vacanță faină la mare.
Ai iai iai ….ca abia mi se ostoise , putinel , dorul de acasa! :(
Dl Martin Parr este un fotograf britanic profesionist contemporan (cu experienta de a se fi nascut totusi in 1952) caruia i-a facut dintotdeauna mare placere sa fotografieze oameni in vacanta pe diverse plaje. Dansul a publicat chiar recent in 2012 o carte de tip culegere cu fotografii despre oameni la plaja intitulata Life’s a Beach. Daca scrieti “Martin Parr beach” in search box la Google images, veti gasi acolo mai multe fotografii efectuate de dansul chiar destul de simpatice pe acest subiect. Cateva alte fotografii diverse mai recente, inclusiv unele ff misto despre Elvetia, si un blog al dansului se pot gasi si aici
Si mie mi-e dor de mare, dar nu si de litoralul nostru. Mi-e dor de marea noastra, asa cum am cunoscut-o candva, mai demult la Gura Portitei. Stateam cu cortul pe malul marii, eram putini pe plaja, si fiecare avea bucata lui de mare salbatica din dreptul cortului, fara aglomeratia litoralului.
Iuliana, eu nu mai am ce sa spun, ca ai spus tu pentru mine.Nu am fost la Gura Portitei, dar cam asa mare visez si eu cand visez. Pozele Vienelei sunt superbe si ma cuprinde asa un dor…
Eu nu stiam despre Gura Portitei si am petrecut o bucata buna de vreme citind despe aceasta statiune/localitate pe Internet. Pare intr-adevar un loc ff frumos si simpatic, chiar bun si pt familii cu copii mici. Plus e intr-adevar asa mai ferit de aglomerata principala, desi cred ca seara esti cam izolat acolo, plus daca vrei sa mananci la alte restaurante decat cel principal, nu prea stiu daca exista alternative, sau nu imi dau seama daca te poti aproviziona local la vreun magazin obisnuit, si sa mananci ce vrei tu, sau cum e cu transportul de tip du-te vino adica iti trebuie barca personala daca vrei sa te duc la Tulcea, sau nu imi dau seama cu e, depinzi de transportul in comun, adica nu imi dau seama cum e pt localnici, nu pt turisti. Pt mine cand merg pe undeva strain/departe in vacanta e fffffff important sa ies din zona rezervata turistilor si sa pot sa ma plimb in zonele de acces si interes pt cei locali, care traiesc acolo, adica efectiv sa intru in supermarketuri si magazine locale, sa ma amestec asa cu populatia locala, lucrul asta mi-a placut deosebit de mult dintotdeauna, insa simt uneori si nevoia unei independente, adica daca e vorba de transport sa stiu care sunt toate alternativele atat personale cat si publice, si cum e cu aprovizionarea, plus vreau sa stiu rutele de acces si de iesire si sa nu cumva sa ma simt eu intr-un tarc, ca daca vine vreo revolutie sau un tsunami, eu vreau sa am sansa sa scap dar fara sa depind neaparat de localnici, ca nu se stie niciodata ce sentimente au acestia fata de turistii straini…desigur, am vazut prea multe filme, plus mi-e dor de Paris, ca acolo chiar ca parizienii nu pot suferi turistii, ba nu-i pot suferi nici pe francezii provinciali ! Si daca vine asa un film catastrofa turnat vreodata in Paris, vreau si eu sa vad cum se descurca Brad Pitt sa scape de parizienii care il vor calca in picioare sa scape ei primii de acolo fara sa ia in consideratie ca Brad Pitt e acolo tocmai ca sa ii ajute si ca trebuie sa coopereze cu el astfel incat sa fie cu Happy Ending pt cat mai multi, inclusiv pt spectatori !!
Superbe imagini ,dar oare cine nu iubeste marea?
O seara frumoasa!
Prima poza e magnifica si mie mi-e dor de mare, mai este o luna pana ajung la tarmul ei…pentru adoua oara in aceasta vara.
O seara frumoasa!
Mie mi-e dor de mare cu apa calda. In Marea Britanie ma duc des la mare, dar ma limitez doar la a sta pe plaja. Mie imi place balaceala, ca unei ratushte, dar culmea e ca nu stiu sa inot.As fi avut posibilitatea financiara sa merg la mare, dar in ultimii doi ani am pus ca prioritare alte chestii decat marea in zone calde.
Asa ca, ma alaturi voua, cu un mare dor de mare.
Un weekend cat mai frumos!
Eu am nostalgia mării și-n toiul iernii, uneori, m-aș muta undeva la mare, din aprilie până-n octombrie, dacă ar fi posibil. E splendidă marea, culoarea ei, mirosul, muzica mării, cerul, aerul, imensitatea, mă simt foarte în largul meu la mare. Sunt o acvatică, pe malul apei gândesc mai clar, privind întinderea de azur, am sentimentul libertății și al evadării. Peste două săptămâni pornim către o mare nouă, grecească, o să povestesc la întoarcere. Nu suntem pretențioși, mare să fie! Weekend vesel și reușit îți doresc, dragă Vienela! :)
Superbă imagina cu marea!