Aş vrea… ca pisicile mele să nu se mai bată, să se joace împreună sau măcar să se ignore. Una este mică, speriată şi mârâie permanent când o vede pe Miţi, iar cealaltă e bătută în cap şi nu pricepe că pisoii sunt pisici mai mici, nu jucării bune de atacat şi muşcat. Mă voi repeta până când cineva îmi va spune care este soluţia salvatoare.
Păstrez… distanţa faţă de oamenii care nu-mi plac.
Mi-aş fi dorit… să am o insulă doar pentru mine, un refugiu pentru zilele în care nu am chef de nimic sau în care vreau să fiu egoistă şi să mă bucur singură de frumos.
Nu-mi place… omul care la vedere mă pupă în fund, iar pe la spate mă sapă.
Mă tem… de nemilosul timp, dar totodată îl iubesc pentru fiecare secundă ce mi-o acordă.
Aud… şoapta vântului şi mă grăbesc să îi aştern pe caiet cântecul, literă cu literă, în căutarea unei eliberări ce nu vrea să vină. Cu fiecare cuvânt pe care îl pliez în versuri, simt cum zbor dincolo de granițele cotidiene, căutând un refugiu în aripile cuvintelor mele.
Mă tem… că în căutarea timpului pierdut, eu însumi mă pierd, că îmi voi găsi umbra uitată în colțuri întunecate ale amintirilor. În ciuda fricii, mă simt adânc conectat la fiecare ticăit al ceasului, la fiecare amurg ce îşi înfăşoară lumina în mantia melancoliei.
Aud… ecoul tăcerii în miezul nopții, iar cuvintele devin voci în mintea mea, plutesc ca fulgii de zăpadă în dansul lor tăcut. Îmi doresc să prind clipa și să o opresc într-un răgaz de veșnicie, să o simt răspândindu-se în mine ca un parfum subtil, să o păstrez în pagini întunecate de poezie.
Mă tem… că timpul îmi va risipi cuvintele în vânt și că amintirile vor deveni doar umbre ale unui trecut prea repede uitat. Dar totuși, îi mulțumesc timpului pentru că îmi oferă răgazul de a crea, de a-mi sculpta cuvintele într-o operă efemeră, dar bogată în semnificații.
Aud… bătăile inimii în armonie cu zgomotul ploii, și simt că fiecare pulsare devine o notă în partitura mea personală. Înălțându-mă dincolo de frica de a pierde, continui să scriu, să creez, să trăiesc în universul meu de cuvinte, unde timpul devine doar un spectator nevăzut în acest dans al existenței mele.
Și în ciuda temerilor, în ciuda incertitudinilor, continui să ador fiecare clipă și să aud fiecare sunet, pentru că în aceste mici detalii găsesc bucuria efemeră care face viața să merite trăită.
Îmi pare rău… că am reuşit să pierd pachetul de ţigări cu care am plecat de acasă într-o zi. Mi se întâmplă pentru prima dată, deşi fumez de foarte mulţi ani.
Îmi place… când tu, zeiţă a înţelepciunii, ne dovedeşti că oamenii sunt mai presus de divinitate. Ai nevoie de un binoclu, pentru a vedea mai bine dansul în societatea umană?
Nu sunt… capabilă să îmi stăpânesc furia când apare şi nici nu îmi pare rău. Uneori e bine să îţi ridici poalele în cap, să observe totul cei interesaţi.
Niciodată… nu voi mai pune în blogroll oameni doar pentru că îmi e milă de ei şi pentru că cineva trebuie să îi ajute să câştige bani cu blogul. Mila nu înseamnă prietenie, după cum nici interesul nu înseamnă prietenie.
Mă enervează… acest articol. Mă tem că va lăsa impresia că iar sunt nervoasă şi mare dreptate ar avea cei care ar gândi asta.
Ar trebui… ca viaţa să nu-şi mai râdă în barbă de noi, să putem înţelege că suntem doar fire de nisip pe o plajă imensă.
Prima variantă era în roş-albastru sau alb-negru.
daca intelegem in primul rand noi ca suntem doar un praf de nisip atunci multe din orgoliile si ambitiile lumii ar disparea. dar probabil (pribabil zic) viata nu ar mai avea toate ingredientele si s ar prezenta cu reteta incompleta.
Serile de duminica nu sunt cele mai potrivite pentru a filozofa pe teme grele, insa trebuie sa iti dau dreptate. Nici o fiinta umana nu ar mai lupta pentru evolutie, daca si-ar aminti clipa de clipa ca suntem simple fire de nisip pe plaja vietii.
Doar la prima întrebare îndrăznesc să dau un răspuns. Există spray Feliway şi există vaporizator electric. Eliberează feromoni specifici pisicilor şi le calmează. Mai am şi alte soluţii băbeşti în caz că cea de mai sus nu funcţionează. Pup pisicile şi susţin stăpâna.
Multumesc mult, mult! Mi-au revenit sperantele! Daca nu e un deranj prea mare, te-as ruga sa imi spui cateva cuvinte si despre metodele babesti, caci sotul meu insista sa nu “drogam” pisicutele, iar ele cu siguranta iti vor fi recunoscatoare. :)))
Ar trebui… ca viaţa să nu-şi mai râdă în barbă de noi, să putem înţelege că suntem doar fire de nisip pe o plajă imensă. Aici ma regasesc.
Cred ca fiecare dintre noi se poate regasi, daca da deoparte orgoliul, dupa cum spunea Vavaly mai sus. :)
Pentru că mă simt vizat în adâncimea panseului ,,Nu-mi place,” am și o justificare (adică două, dar pentru una n-am cerneală!). Iat-o: Sunt un om harnic și gospodar si-mi lărgesc locul de muncă!
Cum adica te simti vizat de “nu-mi place”?
Uituc ce sunt, nu laudasem măiestria contorsiunii cu care iți ai „la vedere” pupătorul! ( Cred că am dat de dracul.)
Suntem fire de nisip, dar fire de nisip amestecate cu mii de granule de scoci pisate, venite din largul marii, ceea ce ne confera acel dram de libertate pe care din pacate ni-l refuzam adeseori.