Cei care ma citesc de multi ani pe blog si cei care ma urmaresc pe facebook stiu ca acum trei ani am petrecut in Spania cea mai frumoasa vacanta din viata mea. Am stat 12 zile si toate au fost superbe. Am colindat dintr-un loc in altul, am vizitat tot ce a fost de vizitat in zona, am mancat tot ce am vrut, in mod special din bucataria spaniola, caci asa se face cand mergi pe meleaguri noi. Adica eu si Mihai procedam astfel intotdeauna pentru ca suntem curiosi si dornici de experinte noi din care sa invatam.
M-am îndrăgostit de Malaga în clipa când am coborât din avion. Visam deja că îmi voi petrece fiecare vacanță acolo. NU POT pentru ca nu imi permit si la orizont par sa se adune tot mai multi nori negri. Când îmi aduc aminte reacția pe care am avut-o la Glasgow, când m-am întors acasă, mă trec fiorii. Am plâns, am trântit valiza, am înjurat și am jurat că într-o zi mă voi întoarce în Spania pentru a locui acolo. Nu va spun cum se uitau oamenii la mine. Desi pareau socati, in privirile unora am citit intelegere. Probabil la fel simteau si ei, dar nu aveau curajul de a se exterioriza.
Încă nu a sosit momentul sa ma mut in Spania. Nu știu dacă îmi voi permite vreodată. Atata timp cat nu merg la serviciu, iar bani online nu reusesc sa mai fac asa cum faceam odinioara, viitorul pare destul de sumbru. Mi-e frica sa ma uit spre el, desi tare as avea nevoie sa pot visa la soare, mare, caldura, locuri frumoase si oameni veseli.
Nici măcar calculatorul nu ma ajută. Până de curând îmi arăta câte grade sunt afară. Acum îmi arată doar Rain to stop, Rain coming. Zilele astea in Scotia bate vantul ca un turbat si ploaia pare ca nu se va mai opri nicicand.
Mă uit la poza asta și simt că aș putea plânge mai multe lacrimi decât picături de ploaie cad în Scoția. De fapt, sufletul meu plange fara oprire, exact cum cade ploaia din cerul scotian.
Unde sunt sponsorii mei? De ce trebuie sa existe bani pe pamant? De ce nu putem fi liberi cu adevarat, sa traim cum vrem si unde vrem? De ce unii au prea mult si unii deloc? De ce?