M-a privit mustrător Ştefan cel Mare

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… poate duce la amânarea sau chiar abandonarea planurilor mai vechi. Trag cu coada ochiului la oamenii care trăiesc prin Ploieşti… şi îmi trec prin faţa geamului. Li se întâmplă şi lor să deschidă câteva portiţe pe zi pentru a permite visurilor să se umfle aşa cum doar pâinea pusă la dospit se umflă? Au un citat/proverb favorit… după care se ghidează în viaţă sau fac totul la voia întâmplării, uitând în colb visul vechi pentru că le-a atras sclipirea celui nou?

Aş vrea ca astăzi (24 septembrie 2015)… să pot saluta soarele aşa cum am făcut-o ieri şi aproape în fiecare zi a verii. Până şi câinele meu… refuză să iasă din casă pe o asemenea vreme ploioasă. Îmbrăcată în ţinută de iulie canicular, umblu prin casă… înfofolită într-o pătură lejeră. Aud interfonul şi mă gândesc… că s-a întors Mihai. Deschid uşa. Musafirii mă găsesc aproape goală, acoperită parţial cu pledul. Sper… ca pisicile mele… să îşi înţeleagă şi aprecieze norocul de a se fi născut acoperite de blană.

Răsfoind ieri câteva pagini prin blogosferă… am aflat cum e Marea Neagră în septembrie, am văzut peisaje ireale şi m-am minunat de unele surprize rupestre. Mi-e greu să aleg o fotografie preferată… din miile adunate în ultima vreme. Am unele haioase rău, dar soţul meu refuză să devină vedetă pe internet, aşa că vor rămâne ascunse. Consemnez în jurnalul de femeie simplă (82) doar faptul că la întoarcerea de la Iaşi m-am oprit pe marginea drumului pentru o mică nevoie a admira peisajul. Înainte de a mă urca iar în maşină am observat că din înaltul cerului mă privea mustrător Ştefan cel Mare… :)

 

 

Viața noastră este un continuu dans al viselor, o coregrafie complexă în care ne mișcăm între trecutul îngropat și viitorul ce strălucește. Uneori, în acest dans captivant, oamenii se găsesc aruncând în praf și uitare visele lor vechi, pentru a face loc unor viziuni noi, care strălucesc ca stelele pe cerul nopții. Această realitate complexă reflectă dorința noastră de a evolua, de a crește și de a aspira la ceva mai mare. În acest eseu, vom explora motivul pentru care oamenii aleg să renunțe la visele lor vechi și cum această schimbare aduce lumină în viața lor.

Oamenii sunt ființe în permanență în mișcare, în căutarea sensului și împlinirii. În călătoria lor, fiecare individ străbate diferite etape și experimentează vise și aspirații diferite. Într-un moment dat, poate apărea un vis nou, strălucitor, care captivază imaginația și devine un far pentru călătoria lor. Acesta poate fi un impuls puternic pentru a abandona visele vechi, care poate păreau demult depășite sau chiar imposibile.

Renunțarea la visele vechi nu este întotdeauna un act de trădare față de sine, ci mai degrabă o recunoaștere a schimbărilor interne și externe. Persoana care alege să-și abandoneze visele vechi recunoaște nevoia de adaptare și transformare pentru a se alinia cu direcția noului vis. Acest proces poate fi dificil și dureros, dar este adesea necesar pentru a realiza potențialul și a îmbrățișa o viață îmbogățită de noi provocări și oportunități.

Pe măsură ce ne îndreptăm către un vis nou, descoperim adesea o energie proaspătă și o determinare reinventată. Visul nou strălucește în mintea noastră ca o stea călăuzitoare, oferind o direcție clară în drumul nostru. Această claritate poate fi o sursă puternică de inspirație și motivație, conducându-ne să depășim obstacolele și să înfruntăm provocările cu curaj.

Cu toate acestea, este important să recunoaștem că fiecare vis, indiferent cât de strălucitor, vine cu propriile provocări și renunțări. Renunțarea la un vis vechi nu înseamnă întotdeauna uitarea sau negarea acestuia; în schimb, poate reprezenta o evoluție firească a spiritului uman. În acest proces de tranziție, oamenii descoperă adesea că ceea ce par să piardă în trecut este, de fapt, o treaptă necesară către înălțimea visului lor actual.

Dansul viselor este o poveste veșnică, iar oamenii sunt dansatori în această marea scenă a vieții. Renunțarea la visele vechi pentru a abraza cu pasiune și entuziasm visuri noi nu este doar o alegere, ci și o artă. Această artă a transformării reflectă capacitatea noastră de a evolua și de a ne adapta în căutarea unui sens mai adânc și a unei împliniri durabile. În lumina strălucitoare a visului nou, oamenii descoperă că uitarea și prăfuirea vechilor vise sunt, adesea, pași necesari pentru a dansa cu grație și bucurie în direcția viitorului lor luminos.

Regret ca nu am avut niciodata cu ce sa fac poze bune, reusite, clare, insa in acelasi timp ma bucur ca tot ce au vazut ochii mei vreodata in plimbarile prin lume a ramas intiparit in memoria mea, mult mai clar decat au facut-o aparatele foto.