Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… poate duce la amânarea sau chiar abandonarea planurilor mai vechi. Trag cu coada ochiului la oamenii care trăiesc prin Ploieşti… şi îmi trec prin faţa geamului. Li se întâmplă şi lor să deschidă câteva portiţe pe zi pentru a permite visurilor să se umfle aşa cum doar pâinea pusă la dospit se umflă? Au un citat/proverb favorit… după care se ghidează în viaţă sau fac totul la voia întâmplării, uitând în colb visul vechi pentru că le-a atras sclipirea celui nou?

Aş vrea ca astăzi (24 septembrie 2015)… să pot saluta soarele aşa cum am făcut-o ieri şi aproape în fiecare zi a verii. Până şi câinele meu… refuză să iasă din casă pe o asemenea vreme ploioasă. Îmbrăcată în ţinută de iulie canicular, umblu prin casă… înfofolită într-o pătură lejeră. Aud interfonul şi mă gândesc… că s-a întors Mihai. Deschid uşa. Musafirii mă găsesc aproape goală, acoperită parţial cu pledul. Sper… ca pisicile mele… să îşi înţeleagă şi aprecieze norocul de a se fi născut acoperite de blană.

Răsfoind ieri câteva pagini prin blogosferă… am aflat cum e Marea Neagră în septembrie, am văzut peisaje ireale şi m-am minunat de unele surprize rupestre. Mi-e greu să aleg o fotografie preferată… din miile adunate în ultima vreme. Am unele haioase rău, dar soţul meu refuză să devină vedetă pe internet, aşa că vor rămâne ascunse. Consemnez în jurnalul de femeie simplă (82) doar faptul că la întoarcerea de la Iaşi m-am oprit pe marginea drumului pentru o mică nevoie a admira peisajul. Înainte de a mă urca iar în maşină am observat că din înaltul cerului mă privea mustrător Ştefan cel Mare… :)

statuie-stefan-cel-mare-1024x768