Nu îl doream pe el, special. Nu făcusem liste pline de pretenţii despre cum mi-aş dori să fie. Nu am plecat în lumea mare în căutarea lui. Trăiam cu  convingerea că unul ca el pot găsi oricând, oriunde. Ştiam că l-aş putea avea. Speram doar să fie mare, să mă impresioneze cu trupul său zvelt şi puternic, să miroasă plăcut, atât de plăcut încât să îl doresc din prima clipă. Ceream prea mult?

Am dat peste el într-un mod cu totul neaşteptat. Era o zi rece de toamnă, cu cer mohorât. Ieşisem în piaţă să cumpăr pâine. Şi astăzi, după atâta timp, sunt convinsă că doamna aceea m-a ademenit cu vorbe dulci, făcându-mă să o urmez în camera umedă şi rece. Acolo l-am văzut pentru prima dată. Avea o graţie uimitoare, ochi mari şi pielea lucioasă.

Mi-a dat impresia că este puţin cam violent, dar nu mi-a păsat prea tare. Mă ştiam puternică şi îndrăzneaţă. Ce mi-ar fi putut face fără voia mea? Am observat că lumea întorcea capul după noi, că se mirau văzându-ne împreună, însă nu mi-a păsat. Râvneam prea mult la el. Eram stăpânită de pofte bizare.

Ajunşi în apartament, am fost amândoi cuprinşi de o ciudată agitaţie. Mi-am aruncat din mers pantofii şi gecuţa. Ne-am oprit în baie. Îmi venea să îi sărut ochii. Îi mângâiam pielea puţin umedă. Abia după ce a intrat sub duş am plecat spre bucătărie, în căutarea unui cuţit ascuţit. Nu îl puteam lăsa să trăiască, oricât de mult mi-aş fi dorit.

M-am întors tiptil în baie. A fost o luptă mută, crâncenă, care m-a vlăguit. Sângele a ţâşnit cu putere, stropindu-mă pe haine şi pe mâini. Tremuram. Nu m-am putut abţine şi l-am sunat pe Mihai, să îi povestesc grozăvia. Nu era primul pe care îl omoram, dar era cel mai mare şi mai puternic peşte pe care îl cumpărasem vreodată.