Alb şi negru, lumini şi umbre, bucurie şi supărare, noroc şi ghinion; pe toate le-am văzut şi le-am simţit astăzi, chiar de la prima oră a dimineţii, când m-a  sunat unul dintre bloggerii prahoveni.

John Cristea are o emisiune pe Prahova Tv, în care încearcă să dezbată problemele cu care tinerii se confruntă, să îi promoveze, să aducă o rază de speranţă celor care reprezintă viitorul. Ei bine, nu ştiu cum sau de ce, dar astăzi bloggerul nostru mi-a telefonat pentru a mă invita la emisiunea Generaţia lui John, să stăm de vorbă timp de o oră.

Dar bucuria mi-a fost de scurtă durată. Femeie fiind, primul lucru pe care l-am făcut a fost să zbor spre oglindă. Şi atunci mi s-a întunecat privirea: sunt slabă moartă şi roşie ca o lămâie. Frumos mi-ar sta mie la televizor…

La prânz am plecat spre bibliotecă, pe ritmurile de manele oferite de nişte puştani din faţa blocului. Aşa am descoperit că s-au inversat rolurile: pe o stradă vecină, nişte copii de ţigani cântau I’ m a baby girl. Aveau chiar şi un soi de majorete, care fluturau beteală de brad colorată.

Deşi citesc multe bloguri prahovene, nimeni nu anunţase că astăzi şi mâine biblioteca este închisă pentru deratizare. Aş fi putut sta liniştită în casă dacă aflam, nu mai căram cele trei cărţi prin praful de afară, dar nici nu îmi mai cumpăram cerceii drăgălaşi, pe care am dat 5 lei.

M-am consolat cu ideea că trebuie să ies şi luni din casă, am cumpărat un “pui familist”, din acela cu patru pulpe şi m-am urcat în troleibuzul neîncăpător, fără aer condiţionat. După două staţii am coborât, de teamă să nu leşin din cauza căldurii şi a mirosului. Norocul meu. Mersul pe jos face piciorul frumos, nu?

Am mai avut o surpriză astăzi, mai mult decât plăcută, dar despre ea vă voi povesti într-o altă zi, pentru că nu s-ar potrivi printre lumini şi umbre. Este doar lumină şi vine de la Timişoara.