Alerg prin bezna groasă, într-o liniște cavernicolă, cu întreruperi bruște și străfulgerări de colorbit, cu mâinile întinse spre înainte, în căutarea acelui ceva ce lipsește și care îmi este absolut necesar trecerii spre tărâmul unde dansul zbuciumat sau placid al litereticelor este mijloc de comunicare, dar și eliberare a forțelor ce stau ascunse în balcondur.

Condusă de un al șaselea simț, înaintez spre un dulcerc. Intuiția îmi spune că acolo unde bezna se subțiază, iar liniștea este spartă de amarcus, căutarea mea va lua sfârșit. Acolo îmi voi fi găsit drogor-ul ce mi-a fost furat. În lipsa lui, sunt copac dezrădăcinat, sunt orfan fără iubire, sunt cer fără de stele. Masca din telurictus mă ajută să nu trădez nimic din ceea ce mi se zbate în piept, însă mă tem… În continuare mă tem că până mi se va da acel verdicton dorit și căutat, zbuciumul meu nu se va opri.

Mi-am intensificat goana prin beznă aproape insesizabil pentru ochiul curios al tristaler-ului ce îmi supraveghea înaintarea și îmi ghida pasul șovăielnic. Încercam să scap de el, să îmi regăsesc libertatea pierdută parcă într-o altă viață, într-un timp atât de îndepărtat de prezentul apăsător. Litereticele stau bine ascunse, poate jucându-se de-a baba oarba cu mine, poate refuzând să se predea, poate neștiind că sunt căutate, nepăsătoare în măreția lor.

Lungere de serbetiv, masaj aromat, narcotic pe circumvoluțiile obosite de alergătura inumană și căutarea oarbă, cristaler cu dublă personalitate, obsedat concomitent de puritate și fățărnicie, gândul din urmă îmi rămâne tovarăș credincios, nedezlipit și de nezdruncinat. Precum o licoare de alinaval, mă strecor printre pietrele ascuțite, printre tarele venite din străbuni, sperând să ies la lumină, să întâlnesc mofturoasele literetice și să le îngenunchiez, să mi le fac aliate, să le sorb vlaga și să mă hrănesc din erezia lor.

Amalgam de cuvinte inventate, imposibile, participante la duzina de cuvinte.