Ploua torenţial de câteva ore. Străzile se umpluseră de apă, dar şi de copii abia ieşiţi de la şcoală. Doar câţiva dintre ei, bine înfofoliţi de altfel, grăbiseră pasul spre case, dornici să ajungă la căldură. Ceilalţi ingonau picăturile mari de ploaie, frigul care pătrundea prin haine şi apa care le intra în pantofiori, atunci când se împingeau în băltoacele de pe trotuar. Râsul lor cristalin acoperea zgomotul făcut de bulbuci şi de rarele maşini care treceau pe stradă.
Una dintre şcolăriţe, slăbuţă, cu ochii verzi, cu pantofi lucioşi, de lac, îmbrăcată într-un paltonaş lung, mergea agale, distanţându-se tot mai mult de colegi. Îşi îngâna o litanie.
“Cu nota pe care am luat-o astăzi la matematică sigur o voi îmbuna pe mami şi poate voi avea noroc să nu mă certe prea aspru pentru călimara cu cerneală care mi s-a vărsat în buzunarul paltonului. Cred că am uitat să înşurubez capacul. Dar nu îi voi spune asta. M-ar dojeni prea tare şi poate aş primi şi o pedeapsă, pentru neatenţia mea. Voi încerca să îl curăţ când ajung acasă.
Ce mândră sunt de laudele pe care le-am primit astăzi, când am rezolvat problema grea dată de profesor! Cum de nu şi-a dat nimeni seama că trebuie aplicată formula aceea? Mami nu se pricepe prea bine, dar ştiu cât este de încântată când am rezultate bune la matematică. Ce ar fi să îi spun că s-a vărsat călimara în timp ce rezolvam problema?”
Şcolăriţa s-a oprit brusc în mijlocul trotuarului, înduioşată de căţeluşul care stătea lipit de un gard, încovrigat de frig, cu boticul ascuns între labele din faţă. A căutat în ghiozdan şi i-a aruncat un biscuit, pe care câinele l-a prins din zbor. S-a aplecat spre el, l-a mângâiat şi i-a simţit tremurul. Din blana încâlcită ieşea un miros urât, de animal nespălat. Căţelul i-a lins mânuţa îngheţată, ca pentru a pecetlui prietenia lor.
I se rupea sufletul de mila lui, dar ştia că nu îl poate lua acasă, pentru că mami nu iubea animalele decât de la distanţă. Animalele au purici, fac mizerie, rod lucrurile din casă, lasă blană şi te trezesc din somn noaptea. Dar nici nu îl putea lăsa aici, să îngheţe de frig. Până acasă mai erau câţiva paşi de făcut. Ce ar fi dacă…
A scos iute paltonul pătat de cerneală, a înfăşurat cu el câinele, i-a dat şi ultimul biscuit, l-a mângâiat pe cap, i-a murmurat la ureche câteva cuvinte de încurajare şi a plecat spre casă, mulţumită de fapta ei.
Prefer să nu vă spun ce pedeapsă a primit mama, când bunica mea s-a întors de la serviciu şi a aflat, mai ales că au căutat până seara câinele şi paltonul, fără să le dea de urmă.
Frumos. Deci catelul s-a ales cu un palton! :)
Norocos catel , sa dea peste el un suflet mare…
Unii oameni duc la extrem iubirea pentru animale..Nu crezi? :)
Am mai citit astazi o poveste despre despartirea de un palton… :)
Da, am vazut-o si eu. :))
Oare chiar trebuia pedepsita? :)
offf, asa-i cu adultii asti – nu inteleg sufletul de copil.
Speram ca un alt suflet la fel de mare sa fi luat pana la urma catelul infofolit in palton acasa… :)
..numai sa nu fi luat cineva…numai paltonul :(
poate a avut noroc si bietul catel !
Cred că paltonul a fost îmbrăcat de căţel.
Cum îi era un pic cam larg, l-a abandonat şi s-a întors pe strada lui.
Paltonul a fost găsit de un alt căţel, care l-a încercat,
nu i-a plăcut culoarea şi l-a abandonat pe altă stradă.
Bineînţeles că un alt căţel l-a probat, la rândul lui…
Să nu vă miraţi dacă veţi vedea vreun căţel purtând un palton demodat…
Doamne, da-mi sa castig la loto sa pot face un adapost pentru toate animalele de pe strada! E cea mai mare dorinta a mea…
Si eu ma gandeam ca pana la urma reuseste sa il pastreze :(.
Parca a meritat totusi, adica ok a fost pedepsita, dar macar a facut o fapta buna si in fond…paltonul era oricum patat de cerneala, nu?:))
Pai bine ca ai scapat de corpul delict :))
Şi eu aş adăposti toate animăluţele dacă aş putea… :) Frumoasă povestioară, chiar dacă bunica a fost supărată la final. :D
:)) e asa draguta povestea :X. copiii mici sunt cei mai tari :P
imi place fetita asta cu ochii verzi si suflet cald…cu siguranta acum e la fel si in plus nu trebuie sa mai sacrifice paltonul pentru un biet suflet cu blanita :)
Simpatic povestirea. Pacat ca a trebuit sa fie pedepsita.
Ce păcat că devenind adulţi devenim şi prea pragmatici.
Eu, sensibilizat de acest articol, (plus de un alt articol recent citit intr-o revista de istorie), am inceput sa ma gandesc mai profund la problema dificila a revizionismului istoric, si in ce cazuri acesta poate fi considerat acceptabil ca fiind util moral-educativ sau nu, si am scris initial un comentariu de 4 paragrafe, care apoi s-a transformat intr-un articol de 8 paragrafe pe care l-am pus pe blog, ca devenise total ridicol sa il scriu aicea, mai ales ca era total off-topic si tot nu ajunsesem la o concluzie clara !
De obicei, parintii tin ascunse de copii asemnea ispravi, chiar cand progeniturile sunt mari, iar ei oameni in toata firea.
Simpatica, mamicuta ta! :)
Oricum, patat de cerneala, paltonul nu cred ca mai era bun de ceva…
Adica …pedeapsa o lua oricum mama ta ;)