Ploua torenţial de câteva ore. Străzile se umpluseră de apă, dar şi de copii abia ieşiţi de la şcoală. Doar câţiva dintre ei, bine înfofoliţi de altfel, grăbiseră pasul spre case, dornici să ajungă la căldură.  Ceilalţi ingonau picăturile mari de ploaie, frigul care pătrundea prin haine şi apa care le intra în pantofiori, atunci când se împingeau în băltoacele de pe trotuar. Râsul lor cristalin acoperea zgomotul făcut de bulbuci şi de rarele maşini care treceau pe stradă.

Una dintre şcolăriţe, slăbuţă, cu ochii verzi, cu pantofi lucioşi, de lac, îmbrăcată într-un paltonaş lung, mergea agale, distanţându-se tot mai mult de colegi. Îşi îngâna o litanie.

“Cu nota pe care am luat-o astăzi la matematică sigur o voi îmbuna pe mami şi poate voi avea noroc să nu mă certe prea aspru pentru călimara cu cerneală care mi s-a vărsat în buzunarul paltonului. Cred că am uitat să înşurubez capacul. Dar nu îi voi spune asta. M-ar dojeni prea tare şi poate aş primi şi o pedeapsă, pentru neatenţia mea. Voi încerca să îl curăţ când ajung acasă.

Ce mândră sunt de laudele pe care le-am primit astăzi, când am rezolvat problema grea dată de profesor! Cum de nu şi-a dat nimeni seama că trebuie aplicată formula aceea? Mami nu se pricepe prea bine, dar ştiu cât este de încântată când am rezultate bune la matematică. Ce ar fi să îi spun că s-a vărsat călimara în timp ce rezolvam problema?”

Şcolăriţa s-a oprit brusc în mijlocul trotuarului, înduioşată de căţeluşul care stătea lipit de un gard, încovrigat de frig, cu boticul ascuns între labele din faţă. A căutat în ghiozdan şi i-a aruncat un biscuit, pe care câinele l-a prins din zbor. S-a aplecat spre el, l-a mângâiat şi i-a simţit tremurul. Din blana încâlcită ieşea un miros urât, de animal nespălat. Căţelul i-a lins mânuţa îngheţată, ca pentru a pecetlui prietenia lor.

I se rupea sufletul de mila lui, dar ştia că nu îl poate lua acasă, pentru că mami nu iubea animalele decât de la distanţă. Animalele au purici, fac mizerie, rod lucrurile din casă, lasă blană şi te trezesc din somn noaptea. Dar nici nu îl putea lăsa aici, să îngheţe de frig. Până acasă mai erau câţiva paşi de făcut. Ce ar fi dacă…

A scos iute paltonul pătat de cerneală, a înfăşurat cu el câinele, i-a dat şi ultimul biscuit, l-a mângâiat pe cap, i-a murmurat la ureche câteva cuvinte de încurajare şi a plecat spre casă, mulţumită de fapta ei.

Prefer să nu vă spun ce pedeapsă a primit mama, când bunica mea s-a întors de la serviciu şi a aflat, mai ales că au căutat până seara câinele şi paltonul, fără să le dea de urmă.