Skip to content

Iubesc Viața

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
  • Etsy Shop
Menu

Librărie creștină – plimbare și popas

Posted on July 13, 2014January 2, 2024 by Vienela

După cum probabil ați remarcat, în ultimul timp am tot scris pe blog despre biblia cu explicații, despre biblia cu concordanță, despre cărți creștine, despre tricouri creștine. Mă întreb acum câți dintre cei care mă citesc sunt curioși să afle unde pot găsi o librarie crestina sau ce pot găsi într-o librărie creștină. Seamănă oare cu librăriile obișnuite? Oferă oare ceva în plus față de ele? Am vrut să aflu, ca să vă pot povesti, și am poposit într-o librărie creștină virtuală bine structurată, prin care nu te poți rătăci, ba chiar din contra.

CARTI DESPRE RELIGIE GASESTI AICI

Omul care își caută calea, care dorește să se găsească sau să se regăsească, poate avea, plimbându-se printr-o librărie creștină, revelația mult așteptată, își poate defini nevoile, poate găsi ceea ce îi lipsea. Biblii. În primul rând poate găsi biblii de tot felul, căci credința merge mână în mână cu cartea sfântă, din care omul își poate hrăni sufletul, își poate lua pildele și de unde poate înțelege mai bine ceea ce a fost și ceea ce trebuie să fie. Pentru o mai bună documentare, în librăria creștină se găsesc o mulțime de cărți pentru studiu biblic (Spre o teologie exegetică, Cercetați scripturile, Familii din Biblie, Predica de pe munte, Lumina pentru pasul următor, Dumnezeu nu este drept?, Psalmii regal-mesianici, Cartea originilor- Geneza explicată pe înțelesul tuturor și multe altele).

Cu răbdare, am mers mai departe prin librăria creștină și am remarcat imediat că aici poți găsi cărți despre viața creștină (Rugăciuni care aduc vindecare, Viața prin moartea Lui, Doctrine biblice, Izbăvește-ne de rău), despre viața bisericii, romane creștine (O lumină pe cărarea mea, Credința părinților mei, Ape vindecătoare, Stâlpul de foc, Flacăra rezistenței), biografii și autobiografii, ba chiar muzică, filme, documentare și predici.

Ajunsă aici, mi-am amintit iar diferențele ce există între biserica noastră și cea a pocăiților (le-aș spune pe nume, dar nu rețin care le era cultul). Am dus-o pe mama într-o duminică la biserică, la slujbă. Toți ochii au fost pe noi timp de câteva ore, toate babele au uitat să se închine, căci erau preocupate de felul în care poziționasem căruciorul mamei, de felul în care ea se închina, de boala care a adus-o în acea situație, de orice altceva în afară de ceea ce vorbea preotul. La polul opus a fost seara în care am intrat în biserica acelor pocăiți. Nimeni nu mi-a aruncat mai mult de o privire, nimeni nu m-a întrebat ce caut acolo, nimeni nu mi-a acordat importanță, căci toți ochii și toate urechile se îndreptaseră spre pastorul ce oficia slujba.

Revenind în această librărie creștină, am observat că există acolo nu doar cărți despre și pentru creștini, ci și despre creșterea copiilor, despre adolescenți și tineri, despre căsătorie și familie, citate motivaționale, cărți de psihologie, cărți de istorie, atlase și enciclopedii și multe alte lucruri utile oricărui om care dorește să afle mai multe despre lume, despre viață, despre credință, despre religii. Vreau să vă spun că cel mai tare mi-a stârnit curiozitatea categoria Apologetica, unde am văzut cărți pe care chiar mi-aș dori să le citesc: Puterea predicării, Biblia pe care a citit-o Isus, Crucea este încă mai tare ca pumnalul, Înțelegerea vremurilor, Apologetica creștină în lumea postmodernă. Lista e mult prea lungă pentru a putea vorbi acum despre toate…

 

biblia_pe_care_a_citit-o_isus_de_philip_yancey

 

Voi ați intrat vreodată într-o librărie creștină, virtuală sau reală?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

carte de povesti pentru copii
Povești pentru copii
carti de povesti pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii

Te-ar putea interesa:

  • Carti ilustrate pentru copii
  • Carti religioase pentru copii
  • Povesti despre stele pentru copii
  • Povesti de noapte buna
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Povesti scurte in imagini

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Cart
  • Checkout
  • Contact
  • Despre Vienela
  • My account
  • Pagina de test
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies
  • Shop
  • Suntem făcuți să mergem înainte

Citesc:

  • Cărți de povești
  • Sărutul ploii
  • Self-Care Journals
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Vieneland
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Idei de cadouri
  • Scrisoare de la Mos Craciun pentru copii
  • Etsy Gemstone Jewellery
  • Buna dimineata la cafea
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

©2026 Iubesc Viața | Design: Newspaperly WordPress Theme