Libertatea de a omorî alți oameni

M-am ferit mereu de certuri, de scandal, de mizerii umane care nu pot trăi decât hrănindu-se cu violență verbală sau fizică, de obicei îndreptată asupra femeilor, a celor aparent mai slabi. Am fost tolerantă. Am acceptat în jurul meu ființe despre a căror calitate umană știam că este îndoielnică. Speram doar că vor învăța din exemple să devină mai buni, mai isteți, mai… oameni. M-am înșelat, desigur. Dacă într-un coș ai nouă mere bune și unul stricat, niciodată cele nouă nu îl vor repara pe găunos, însă el va avea puterea de a le strica pe toate.

Deși aș avea multe de spus și suficient loc unde să vorbesc (plătesc destui bani pentru blogurile pe care le am), prefer să tac sau doar să promovez frumosul. De fiecare dată când îmi spun părerea cu sinceritate, apare vreun “isteț” care ține morțiș să arate cât este de mizerabil. În anul 2020 încă mai există ființe care cred că violența verbală sau fizică poate rezolva problemele lumii. Ființe care își varsă lăturile oriunde le vine chef.

Nu pot să îi numesc oameni. Umanitatea este un “Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie”. Dacă tu, ființă pe două picioare, în vreme de pandemie, când oamenii mor din cauza unui virus pentru care nu există tratament, îi îndemni pe alții să nu poarte mască și mă calomniezi pe mine pentru că am îndrăznit să le cer altora să poarte mască, sigur nu ai nimic în comun cu umanitatea.

Mai mult, pe cei care propagă asemenea idei în societate i-aș arunca fără milă sau regrete în pușcărie. Sau i-aș forța să lucreze în spitale, acolo unde oamenii mor din cauza celor care susțin că masca este de fapt o botniță menită să îi ia omului libertatea. Probabil libertatea de a omorî alți oameni răspândind cu repeziciune un virus pentru care nu există tratament.