Astăzi (5 august 2015)… presimt că va ieşi scandal în casa noastră. S-a râs şi s-a glumit când Bruno mi-a ros papucii, sandalele, balerinii şi ghetele, dar nu ştiu pe unde vom scoate cămaşa când se va întoarce băiatul meu şi va vedea că una dintre perechile lui de adidaşi e făcută praf de colţii câinelui. Pentru o mai bună înţelegere a ceea ce va urma, menţionez că o veche legendă spune: este obsedat de lucrurile lui şi nu permite nimănui să le atingă.
Mă gândesc… (mă întreb) câte oraşe se mai pot lăuda cu aşa ceva: “Ştiaţi că Orşova, un orăşel cu doar 9692 locuitori în anul 2011 (conform wikipedia), are pe facebook cel puţin 11 grupuri care adună sub aceeaşi umbrelă orşoveni din toate colţurile lumii?
Unul dintre aceste grupuri are deja 6259 membri, semn că aproape toţi orşovenii, de la cel cu ţâţa-n gură pân’ la cel cu barba sură, au cont de fb. De invidiat, nu? :D ”
Sper… să îmi pot face timp pentru a mai scrie câteva dintre legendele florilor. Am deja în minte nişte poveşti. Cu timpul stau mai prost.
În casă… pregătesc o mare schimbare. Sunt nerăbdătoare şi emoţionată.
Pisicile mele…, văzând cât sunt de ocupată cu jurnalul de femeie simplă (ajuns la fila 79), au decis să se ocupe de unele din treburile gospodăreşti. Miţi în acţiune:
Câinele meu… povesteşte: “Mă plimbăm cu mami liniştit pe stradă. Chiar mă lăuda că sunt cuminte şi merg “regulamentar”. La vreo zece metri în faţa noastră am zărit o doamnă care vorbea la telefon în timp ce plimba un caniş. Când ne-a văzut, s-a aplecat şi a luat câinele în braţe, de parcă eu aş fi fost cine ştie ce leu fioros. Repet, mergeam cât se poate de regulamentar. Ajunsă în dreptul nostru, s-a retras mult spre gardul care separa trotuarul de peticul de iarbă verde. Mami i-a spus că sunt cuminte, că nu fac nimic rău. Ne privea cu o duşmănie şi o teamă pe care nu le-am înţeles. La un moment dat s-a lipit de gard, s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat în iarbă, cu canişul în braţe şi telefonul la ureche. Mami s-a repezit să îi dea o mână de ajutor, însă doamna a ţipat la ea:
-Luaţi-vă câinele de aici şi plecaţi, că nu am nevoie de nimic!
Deşi nu i-am făcut absolut nimic şi nu i-am dat nici un motiv să se teamă, vreau să îmi cer scuze şi să îi arăt încă o dată că mutra mea nu e de câine fioros. De mami sigur nu s-a speriat, că ea are puţin peste 50 de kg şi zâmbeşte mult.”
Prin Ploieşti… se aruncă uneori cu roşii pe maşini.
Prin blogosferă… m-au/am descoperit câteva persoane vesele şi tare interesante.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să îmi fac mai puţine planuri.
Un citat/proverb favorit… “Legenda spune că acum cinci minute în casa noastră apăruse un pachet de gumă de mestecat neînceput. În această clipă este gol, deci este posibil ca legenda gumei de mestecat să fie o simplă legendă.” Citat dintr-o legendă inventată de fiul meu, Ionuţ.
O fotografie preferată… obsesia mea pentru imagini fantomatice e deja legendară…
Ai adunat o multime de idei in acest articol. Altii ar fi scris cateva pagini folosindu-se de ele. :))
Presimt ca va trebui sa ii cumperi alti adidasi copilului, daca vrei sa fie pace. :)))
Sunt curios sa aflu ce inseamna acea mare schimbare care te emotioneaza.
Asa mi se intampla la fiecare pagina din jurnalul de femeie simpla. Nu-mi pare rau. Ideile pot fi dezvoltate ulterior sau pot fi abandonate pentru a scoate altele la lumina. ;)
Cumparam, cumparam! :))
Eh, probabil voi povesti intr-o zi…
Bune ideile expuse.