A apărut sub geamul larg deschis și-a încercat să îmi atragă atenția cântând pe două voci, una veselă, alta tristă. Am ignorat-o o vreme, preocupată fiind de echilibrarea forțelor antagoniste care se luptă în dovleacul ce cu mândrie îl port pe umeri. Plecasem spre plantația de gânduri false ce mă plimbau ca printr-un labirint din care nu puteam ieși. Tubulatura prin care mă strecuram mă amețea, făcându-mă să uit de unde pornisem și unde trebuia să ajung; căldura din dormitor îmi consuma puțina energie rămasă, a mea memorie îmi juca feste, iar țiuitul ei începuse să mă enerveze.
Am ridicat ochii spre înalt și, cu o ultimă urmă de bunăvoință pe chip, i-am făcut semn să intre în casă. Și-a arcuit trupul mlădios, și-a atins aripioarele una de alta în semn de salut și mi-a spus că se numește Iasmina. Am făcut un circuit al casei, pentru ca micuțul meu oaspete să se familiarizeze cu aroma de tutun și cu aerul salin din baie. Gingașul meu musafir părea extatic. Un zâmbet larg i-a răsărit printre antene. M-a desemnat, fără drept de apel, ocrotitoarea ei. Mi-a spus că de mult timp sărea din casă în casă, în căutarea protectorului perfect, care să îi ofere tutunul amar pe care îl adora.
Micuța sălbăticiune, născută în câmpul plin de lucernă, crescută ca un nomad, din casă în casă, a ținut morțiș să îmi povestească, încă din prima seară, un fragment din viața ei. Și-a dat jos masca de carnaval, cea care o făcea să pară încrezătoare și veselă. I-am văzut ochișorii ca două mărgeluțe strălucitoare, în care înotau lacrimi. M-a pus să îi promit că nu voi râde auzindu-i legenda. A trebuit să jur că o voi proteja, că nu voi permite nicicând să mai treacă prin ceea ce trecuse. Am promis, am jurat, apoi m-am așezat turcește pe covor și am aflat… Legenda Iasminei…
Am aflat că acest articol este doar o joacă participantă la duzina de cuvinte și că are o continuare: Legenda Iasminei 2.
Vietatea aceea, nascuta in lanurile verii s-a asezat pe fereastra ta asteptand sa o bagi in seama. E muza ta. Ai vazut ca deja ti s-a deschis sacul cu povesti? E o buburuza?
Ştii că-mi plac poveştile lungi, nu? Te aştept cu drag! Ar trebui să fiu şi eu atentă la greieraşul din sufrageria mea. Oare ce vrea să îmi spună?
Frumos ! Într-adevar, ochisorii pasarelelor, ca doua margelute stralucitoare, par ca vor sa spuna multe.
Ne-ai ademenit pana la sfarsit, dar unde este Legenda Iasminei ?… :)
O public diseara… Iar am exagerat si am scris fara sa tin cont de lungimea textului… :))))
Zina, nu inteleg de ce nu pot comenta pe blogul tau… Pare totul in regula pana cand incerc sa scriu… Nu merge si pace… Nu pot aseza nici macar o litera in spatiul destinat comentariilor… :(
Nu, este un greieras care imi tiuia aseara sub geam… :)
Aoleu, un greieras ! Si eu am inteles ca era o pasarica ! :lol:
De greierasi, nu ne plangem, pe aici e patria lor ! Afara sunt simpatici, dar daca intra unul in casa, e nenorocire pana scapi de el…
Am avut unul candva in dormitor… Mi-a cantat in fiecare noapte, timp de aproape o luna. Nu stiam cum sa scap de el, nu mai dormeam… :))))
Aştept şi continuarea :)
Ce mai pot sa fac acum e sa sper ca legenda nu e prea trista. Uf, ce bine ca exista si o continuare. :)
Deci aşa? Un greiere cu apucături de sheherezadă…hmm….
Oare de ce nu se văd comentariile mele pe celălalt blog?
Trebuie sa le aprob. Intru imediat. :)))
:) Imi sunt dragi greierasii chiar daca uneori devin cam insistenti. Am avut si eu in casa de-a lungul timpului mai multi. Au plecat fie singuri, fie i-am prins si le-am facut vant :)