S-a simțit încă de la naștere precum un Guliver în lumea piticilor. Era atât de mare, de grosolan construit, avea culori atât de urâte! Înconjurat de oameni mai mereu agitați, crescuse timid, rugându-se ca înaintarea în vârstă să nu îi aducă mărirea dimensiunilor deja de poveste, cu adevarat uriașe.

Își făcea exemplar treaba pentru care venise pe lume, dacă era ajutat de parteneri umani competenți. Cu timpul, a remarcat că, după fiecare reparație la care era supus, se întorcea acasă mai mic, tot mai mic și mai inteligent. Era întotdeauna el, primordialul, și totuși mereu altul, multiplicat în milioane de exemplare răspândite în milioane de case.

Într-o zi, pe când împlinise ”o frumoasă vârstă”, după cum le plăcea oamenilor să spună, s-a trezit în casă nouă, o casă primitoare, în care toți îi respectau genialitatea și, în același timp, toți se foloseau fără jenă de ea. Stăpânii îl hrăneau, îl curățau de praf, îl împodobeau cu cele mai noi modele de diamante făcute din materie cenușie.

Se dezvoltase între ei o ciudată relație de amiciție, cu suișuri și coborâșuri. Lui nu îi plăcea să stea singur, neutilizat, cu ochii închiși, ei nu aveau întotdeauna timp să se uite în ochii lui. Probabil din acest motiv nu au observat de la început semnele pe care le făcea el. Încerca să le spună că este bolnav, că unul dintre organe este pe cale să cedeze.

Și-au dat seama de cruda realitate atunci când era deja prea târziu. Îngrijorați, i-au dat să înghită niște RAM  și i-au făcut un transplant de sursă, înlocuindu-i organul bolnav cu unul sănătos, primit de la un donator aflat în moarte clinică, undeva, în celălalt capăt al orașului. Dar prietenia, micile atenții și încurajările nu pot înlocui analizele medicale și mâna fermă a unui doctor de calculatoare.

Problema era mai gravă. Organul abia transplantat a cedat după câteva ore, ucis probabil de boala ce continua să sape în adâncurile calculatorului. Nu mai putea deschide ochii. Respirația abia i se mai auzea. Puștiul blond, nepot de bloggeriță, îl privea neputincios, neștiind ce i-ar mai putea face, dorindu-și din toată inima să afle că a fost o glumă, că dragul lui calculator a vrut doar să îi spună că vrea sa fie mai des alături de prietenul său uman.