Distribuisem aseară pe facebook articolul cu premiile câștigate la SuperBlog și mă pregăteam să închei programul când a apărut Vavaly. Am stat de vorbă și cum o vorbă naște alte două vorbe, de la discuția inițială am ajuns să împărtășim impresii despre blogging și despre noi, ca bloggeri. I-am trădat secrete de familie și am descoperit că îmi face o tot mai mare plăcere să discut cu ea. Îi spuneam la un moment dat că soacra mea vine în vizită și mă vede mai mereu cu nasul în calculator, scriind.

Pentru că nu pricepe bine ce înseamnă blogul și de ce pierd atâta timp la calculator, Mihai i-a spus că acesta este serviciul meu, că scriu la calculator și pentru asta primesc bani. Nu era nimic neadevărat în această afirmație, însă eu mă amuzam întotdeauna când îl auzeam, pentru că niciodată nu am considerat că aici am vreo obligație, pentru că nu scriu pe blog numai pentru bani sau că ar fi locul meu de muncă. Pentru mine, blogul a fost mereu o joacă mai serioasă, care m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să cunosc oameni, să împărtășesc gânduri, din care am reușit, este adevărat, să câștig și ceva bani. O joacă și atât, o joacă ce mă făcea la început să râd ca nebuna în timp ce scriam! Mă distra ideea de a vorbi cu monitorul despre ceea ce îmi trecea prin cap.

Ei bine, Vavaly m-a sfătuit să iau în serios această joacă, să fiu prima care crede cu adevărat în munca pe care o fac, în efortul pe care îl depun pentru blog. Cum aș putea fi luată în serios, dacă eu nu mă iau în serios? Cum să tratez tot ceea ce fac pe blog și pentru blog ca pe o simplă joacă? “Până la urmă, oamenii ne percep așa cum ne percepem noi, iar dacă noi spunem că e joacă, de joacă vom câștiga. Nu trebuie neapărat să spui că este serviciu, dar poți înlocui expresia nu am timp cu o alta, sunt ocupată. Spui același lucru, însă este o schimbare de optică, de atitudine”, mi-a spus Vavaly.

Sigur, nu vreau să consider blogul ca pe un loc de muncă obositor, pentru că nu este așa, dar pot face mici schimbări. Drept urmare, în această dimineață am schimbat puțin ordinea obiceiurilor. Nu am băut cafeaua și nu am deschis calculatorul până când nu m-am spălat și îmbrăcat frumos. Scăpând așa devreme de pijamale, influențată probabil și de conversația cu care am adormit în minte, am acum senzația că pot face și alte mici schimbări care să contribuie la o mai bună stare de spirit. Mai presus de orice, am nevoie să cred în mine și în munca mea!

Pare că totul se leagă. Acum câteva zile, Vavaly și-a ales cuvântul care să îi fie călăuză în 2014: acțiune. Am ales pentru mine cuvântul speranță, pentru că mă trezesc de câteva zile optimistă, pentru că îndrăznesc să îmi fac planuri și sper să le duc la bun sfârșit, iar primul pas ce trebuie făcut este schimbarea de atitudine. A fost o lecție importantă de blogging și de viață, un capitol căruia nu îi acordam suficientă importanță până acum. Am vrut să îi mulțumesc încă o dată fetei care mi-a fost colegă în SuperBlog și cu care am rămas prietenă. Stau puțin încordată acum, de teamă că dezvăluirile mele o vor deranja, din cauză că nu i-am cerut acordul.