În preajma lui mă simt ca în pădurea cu frunze de argint. Când vântul dă iama în crengile sale, foșnește a poveste. Îi ating frunzele. Aspre și pufoase în același timp. Soarele își strecoară timid câte o rază printre ele. Ajunge cu greu în camera tăcută și răcoroasă. Las cartea pe pat și ies afară, acolo unde măslinul e deopotrivă împărat al grădinii și străjer al fereștilor. Rodul său bogat mă îmbie în verde olive. Mi-e viața plină de culoare. Dacă măslina neagră e atât de gustoasă, cea crudă, îmbrăcată în verde gălbui vinețiu argintat, trebuie să fie delicioasă. Întind mâna și rup fructul oval. Mușc din el cu sete, anticipând senzația de plăcere. Gura mi se strânge brusc. Un gust grețos îmi nimicește papilele gustative. Scuip și injur. Scuip iar, oripilată. Măslina crudă e oribilă!

Nu, porcii nu pot aprecia frumusețea perlelor! Ei vor doar să le mănânce! Voi ce credeți? Le plac porcilor perlele?