Cum e mai rău? Să vezi că oamenii te judecă pentru o greşeală făcută (şi ulterior recunoscută şi asumată) sau  că îţi aruncă acuzaţii urâte şi nefondate, că te condamnă pentru o vină imaginară, de care tu nu te ştii răspunzător? În oricare dintre aceste două situaţii obrajii încep să ardă, undeva în interior doare şi ustură al naibii de tare, iar furia se revarsă precum lava unui vulcan, acoperind uneori până şi raţiunea. Le pasă celor care judecă şi acuză? Nu, niciodată! Lăsaţi orice iluzie, voi, cei ce aţi trecut sau veţi trece prin acest infern!

Omul obişnuit să stea cu ochii pe semenii săi precum un păianjen ascuns într-un colţ al plasei sale şi să le caute nod în papură nu va putea/nu va dori niciodată să afle cine eşti tu, cel din spatele unui chip, al unei vorbe, al unei fapte. Nu va dori să afle adevărul tău, nu va încerca să înţeleagă motivaţiile tale, nici nu va empatiza cu suferinţa ta. Poate va râde, poate că te va considera patetic, poate va încerca să te lovească din nou, plin de cruzime, orbit de bârna din ochiul său, bârnă care mai mereu ascunde imaginea de ansamblu a nefericirii sale.

Araneus diadematus sau paianjenul cu cruce - descopera targovistea cu mine

sursa foto

Ce faci în astfel de situaţii? Cum procedezi în continuare? Cum reacţionezi când eşti certat pentru ceea ce nu ai făcut? Ce soluţii ai atunci când eşti făcut una cu pământul, când eşti judecat pe nedrept? Încerci să dovedeşti că nu este adevărat? Îţi vor spune că cine se scuză se acuză. Ignori cu eleganţă? Vor spune că te-ai simţit cu musca pe căciulă şi te-ai ascuns, temător. Contraataci? Vor considera că eşti şi păcătos, şi al dracu’ pe deasupra. Cum e mai bine?