Cum e mai rău? Să vezi că oamenii te judecă pentru o greşeală făcută (şi ulterior recunoscută şi asumată) sau că îţi aruncă acuzaţii urâte şi nefondate, că te condamnă pentru o vină imaginară, de care tu nu te ştii răspunzător? În oricare dintre aceste două situaţii obrajii încep să ardă, undeva în interior doare şi ustură al naibii de tare, iar furia se revarsă precum lava unui vulcan, acoperind uneori până şi raţiunea. Le pasă celor care judecă şi acuză? Nu, niciodată! Lăsaţi orice iluzie, voi, cei ce aţi trecut sau veţi trece prin acest infern!
Omul obişnuit să stea cu ochii pe semenii săi precum un păianjen ascuns într-un colţ al plasei sale şi să le caute nod în papură nu va putea/nu va dori niciodată să afle cine eşti tu, cel din spatele unui chip, al unei vorbe, al unei fapte. Nu va dori să afle adevărul tău, nu va încerca să înţeleagă motivaţiile tale, nici nu va empatiza cu suferinţa ta. Poate va râde, poate că te va considera patetic, poate va încerca să te lovească din nou, plin de cruzime, orbit de bârna din ochiul său, bârnă care mai mereu ascunde imaginea de ansamblu a nefericirii sale.
Ce faci în astfel de situaţii? Cum procedezi în continuare? Cum reacţionezi când eşti certat pentru ceea ce nu ai făcut? Ce soluţii ai atunci când eşti făcut una cu pământul, când eşti judecat pe nedrept? Încerci să dovedeşti că nu este adevărat? Îţi vor spune că cine se scuză se acuză. Ignori cu eleganţă? Vor spune că te-ai simţit cu musca pe căciulă şi te-ai ascuns, temător. Contraataci? Vor considera că eşti şi păcătos, şi al dracu’ pe deasupra. Cum e mai bine?
“Bate saua sa priceapa magarul!”… ar fi una din variante. 🙂 Si incearca sa nu mai pui totul la suflet…
E destul de greu sa te autoeduci pentru a deveni nesimtit. :)))
este greu, dar inveti cate ceva din toate!
E drept, in viata invatatm si ce vrem, si ce nu vrem… :))
Fiecare om si actiunile lui trec prin prisma personalitatii altor oameni, asa se nasc interpretarile, crticile, judecarile.
Da, clar. Dar este enervant cand esti judecat de unii care se poarta ca si tine sau chiar mai rau. Poate parea un cliseu, dar critica e utila doar daca este constructiva. 😉
Stai linistita, eu am pe unul care imi verifica si virgulele…si, cand gaseste o greseala imi umple e-mailul cu injuraturi…Astia nu or sa dispara…
Aveam si eu unul care imi cauta greselile. Vad ca m-a cam lasat in pace. Sincera sa fiu, nici macar nu ma puteam supara prea tare pe el, pentru ca nu injura, nu era marlan… Plus ca am avut si discutii interesante cu el…
nu cred că există un “mai bine” general aplicabil, ci doar unul care să te aducă la echilibru cu propria-ți personalitate ; eu atât am avut de spus 🙂
Si ai reusit sa spui in cinci cuvinte mai mult decat am spus eu in 500 de cuvinte. :))
Cred ca e bine sa existe diplomatie atunci cand te deranjeaza ceva anume la o persoana. Si e bine sa stii sa ierti. A ierta inseamna sa fii impacat cu tine insuti.
Da, si eu cred ca iertarea iti aduce liniste. Cu diplomatia e mai greu, ca eu sunt impulsiva si uneori nu ma pot controla, desi in sinea mea stiu ca nu e bine.
[…] Nici nu incepuse bine anul cand m-am decis sa impart din banii pe care ii am, sa dau si celor ce nu au deloc. Nici eu nu am prea multi, asa ca cea mai la indemana solutie era sa scriu advertoriale. Am scris, am tot scris, obosind cumplit atat fizic, cat mai ales psihic. Gandurile mi se tot intorceau spre discutii mai vechi si un sentiment de lehamite punea stapanire pe mine. Imi pierise cheful de a scrie, de a-mi asterne ideile pe foaie, mai ales ca stiam cati ochi ma pandesc din umbra, dornici sa urle la cea mai mica greseala (unii au urlat si fara sa gresesc). […]