De la vorbă la faptă se spune că distanța este de un singur pas, un pas ce poate fi făcut într-o clipită. De ce mie îmi este atât de greu să pășesc, atunci când alții se așteaptă să o fac? În sinea mea, știu că aș putea face pasul cu lejeritate, însă aparent îmi pare la fel de greu pe cât îi este unui panda să mănânce bambus. Mi-am propus de mică să ies din tipar, să nu merg cu valul când valul este altfel de cum mi l-am imaginat. Am reușit, zic eu. Am făcut mereu ce am vrut, am citit ce cărți am vrut, m-am dus la școală unde am vrut, mi-am făcut ce prieteni am vrut.
Uneori oamenii m-au privit ciudat, mi-au spus că sunt rebelă, că nu mă supun regulilor și mi-au explicat că nu îți poți face pârtie prin viață de unul singur, fără ajutorul semenilor. Dar eu nu doream să trăiesc singură, ci doar să trăiesc așa cum simt. Dacă cei pe care îi alegeam să îmi fie prieteni mă puteau accepta așa, îi lăsam bucuroasă să îmi intre în viață, băgam mâna în sac și le ofeream tot ce aveam (nu prea mult, pentru că în portofelul meu trăiește un spiriduș falit), mă dezvăluiam fără teamă și adormeam convinsă că poveștile cu frați de cruce din cărțile de demult existau și în realitate.
Câteodată promit și nu mă țin de cuvânt. Cei care nu mă cunosc bine se supără, crezând că nu vreau. Prietenii știu că nu este adevărat, că uneori îmi promit și mie să fac anumite lucruri și nu reușesc, pentru că în ultimul moment îmi vin idei noi, idei care se bat cap în cap cu cele vechi, că trag la sorți deznodământul, lăsând inima și întâmplarea să decidă. Curioșii sau scepticii mă vor întreba ce am realizat în viață alegând să trăiesc așa, ce și cât am adunat, unde și cu cine m-am distrat…
Le voi răspunde scurt: am fost mereu eu, fără să îmi pese de părerea altora, am ales eu, chiar dacă am ales greșit, am trăit liniștită, chiar dacă mi-a bătut vântul prin buzunare. Poate că se vor întreba ce aș alege, dacă aș primi o viață nouă. Le răspund senină că aș proceda la fel, că nu aș schimba absolut nimic.
Apoi ar veni rândul meu să întreb: ce ați fi scris pentru duzina de cuvinte, dacă vi s-ar fi dat cuvintele bolduite mai sus?
Azi vorbeam cu cineva că alegerile diferite fac dintr-o viată banală una deosebită, chiar dacă nu pare ca altii să fie de acord cu noi. Fă totdeauna ce-ţi place pentru că viaţa oricum impune restrictiile ei. De ce le-am mai avea si noi pe ale noastre in plus?
Te înțeleg și îți dau dreptate. Alegerile ne aparțin, corecte sau nu. Le culegem roadele sau suferim, dar ne trăim propria viață. Întotdeauna voi alege să fac așa.
Atâta timp cât faci ce-ţi place, n-ai de ce să te plângi.
Eu personal sunt satisfacut si cand fac chestii care nu-mi plac asa de mult, desi imi tarai picioarele cat pot ca sa taraganez, de ex sa spal vasele…am un teanc in chiuveta, insa stiu deja ce bine ma voi simti dupa ce voi fi terminat sa le spal, chiar daca ma voi simti ca naiba in timp ce le spal. Sau de ex voi fi mai motivat chiar sa incerc sa economisesc niste bani pt a avea oportunitate in viitor sa calatoresc intr-un oras exotic unde apartamentele au cazi de baie adevarate..dar tare mi-e teama ca asta e doar un vis utopic…
Ps (oarecum off topic dar cu posibil beneficiu educativ social legat de diverse placeri)@ Javra, vezi ca am corectat o posibila misconceptie de pe blogul tau sub articolul de altfel ff distractiv si interesant numit Neispravitii agramati. In Romania activitatile zoofilice, fie ca ne plac sau nu, nu sunt ilegale asa cum poate credeam multi dintre noi, inclusiv tu.
Trebuie să-ţi zic că şi eu mă las în/la îndemâna nevoii şi-a întâmplării care o generează. Nu mă interesează părerile generale, doar câteva dintre cele particulare, de care ţin cont uneori, fiindcă câteodată s-a dovedit a fi noroc chior să merg pe mână(ori inima) altuia. Dar în rest, solitudineeeee, draga mea! :)
întâmplarea nu există de fapt… suntem suma faptelor şi gândurilor noastre. ;)
Citit, plăcut! :)
Spiriduş falit! E prima oară când aud! :)
Felicitari , Vienela. Reusesti ceea ce multi isi doresc, dar putini reusesc. Sa fii tu si sa traiesti viata cum simti. Sa iesi din multime. O fi uneori spiridusul falit in portmoneu dar e bogat in suflet;)
Uite ce-aş fi scris eu:
FALIT, stau la PÂNDĂ de la DISTANŢĂ, rămânând un SAC ce nu izbuteşte nicicând să se burduşească; am rămas repetent la ŞCOALA vieţii, n-am învăţat să mă încadrez în niciun TIPAR profitabil, bafta m-a ocolit la toate tragerile la SORŢI, n-am avut niciodată CĂRŢI atât de bune încât să le permită picioarelor mele să INTRE pe CÂT de cât pe o PÂRTIE NOUĂ, favorabilă.
de multe ori promisiunile sunt sub impulsul momentului, a euforiei cu care intampinam ideea. dar daca nu ne iese judecata doar noi ar trebui sa ne o dam. sa dai socoteala altuia e o grea povara. am invatat de la sotul meu ca vinovatia nu prea isi are rostul. doar asumarea faptelor.
Eu, daca promit, fac. Mai bine ma feresc sa promit, daca am indoieli.
Hmmm…si eu m-am lasat pe mana sortii…
Iar cand am vrut sa schimb ceva, rareori a iesit cum am vrut eu. de cele mai multe ori, destinul m-a dus tot unde a vrut el.
Coloana vertebrala si zero regrete! De invidiat sau de urmat…