Skip to content

Iubesc Viaţa

Blog generalist cu amprentă personală

Menu
  • Prima pagină
  • Cărți
  • Autobiografice
  • Imaginar
  • Blogosfera
  • Menajerie
  • Informații
  • Educație
  • Blogroll
  • Vienela
Menu

Lacul nu e lac, cireşele nu sunt cireşe

Posted on February 26, 2013February 1, 2016 by Vienela

Ne-am petrecut seara în curte, sub bolta încărcată de struguri necopţi. Obişnuiam să ne întâlnim din când în când acolo, să stăm mult la poveşti, aşa cum fac prietenii buni când se revăd. Copiii crescuseră, erau deja şcolari, iar noi, părinţii, ne dădeam seama că suntem mult mai ponderaţi. Cu toate astea, hărmălaia a încetat abia pe la ora două noaptea, când ne-am retras în casa bătrânească a bunicii lui G.

Pe la ora trei au început raţele şi cocoşii să îşi strige foamea şi fericirea de a mai fi scăpat pentru o zi de cuţit. Aţipeam şi mă trezeam la fiecare mac-mac sau cucurigu. Erau sunete noi pentru urechiuşele mele delicate, obişnuite doar cu claxoane şi scârţâit de frâne. La prima geană de lumină au început să treacă pe drum căruţe care enervau câinele, făcându-l să latre. Concertul era în toi. Dormi, Vienela, dacă poţi!

Pe la ora şase s-au trezit copiii, care erau mai gălăgioşi decât toate animalele satului. Nerăbdători, insistau să ne bem cafeaua şi să urcăm cu ei pe deal, unde era o livadă abandonată, plină de cireşi pe jumătate sălbăticiţi. Trecusem de jumătatea drumului când am simţit namila gri lângă piciorul meu. Am vrut să ţip, dar ceva m-a oprit în ultima clipă. Poate era doar teroarea pe care o simţi când lângă tine apare din neant un câine ciobănesc uriaş, urmat de încă vreo trei dulăi şi de turma de oi.

Am scăpat doar cu sperietura. Câinii erau obişnuiţi să vadă oameni pe deal, să audă ţipete de copii, să îşi vadă păşunea invadată. Livada! După mai bine de o oră, am zărit livada. Era în varful dealului. Cireşii erau plini de rod, iar crengile se rupeau sub greutatea cireşelor oamenilor veniţi la cules. Înarmată cu o plasă primită de la bunica lui G., m-am suit în primul cireş care părea mai liber. Dar nu îmi plăceau fructele moi, zemoase, rozalii, fără gust şi fără aromă. Am cules fără tragere de inimă, cu gândul să îi fac dulceaţă lui Ionuţ.

Transpiraţi, cu frunze în păr, am plecat spre lac, acolo unde copiii satului obişnuiau să îşi petreacă zilele călduroase de vară. Lacul! Lacul era de fapt un crater cu diametrul de vreo 10-15 m, cu adâncimea de un metru, înconjurat de stufăriş. Puţea a baltă, iar apa era probabil ceea ce se aduna de la ploi. Dar copiilor nu le păsa. Se bălăceau în tot acel noroi mirositor. Printre ei, şi băiatul meu, care acasă nu atingea furculiţa dacă se vedea o picătură de apă pe inoxul lucios.

Uitându-mă pe geam, la ploaia măruntă care nu vrea să se mai oprească, mi s-a făcut dor de dealurile înverzite, de cireşele “furate” din livada fostului CAP, de lacul care nu e lac, de prietenii mei, pe care nu i-am văzut de vreo doi ani.

Related

26 thoughts on “Lacul nu e lac, cireşele nu sunt cireşe”

  1. Iuliana says:
    February 26, 2013 at 7:44 am

    Mi-ai făcut dor de mers la ţară, de cules cireşe şi de prieteni vechi pe care nu găsesc timp nici măcar să-i sun…

    Reply
  2. Radu says:
    February 26, 2013 at 7:49 am

    Îmi aduce aminte de copilărie, când aveam ca obligaţie de seviciu :) colectarea nucilor verzi şi a cireşelor amare, toate pentru dulceaţă.
    După, trebuia să le las fără sâmburi, cu o clemă de păr şi cu mâinile vopsite pentru câteva zile! :))
    Dar tare îmi este dor de câteva borcane din acele bunătăţi. :((

    Reply
  3. Cuvânta says:
    February 26, 2013 at 7:58 am

    Şi uite cum o zi nu tocmai reuşită poate deveni peste ani un prilej de nostalgie…

    Reply
  4. coco says:
    February 26, 2013 at 9:28 am

    pai ce astepti ? primavara nu ? te invit eu intr-un cires :)

    Reply
  5. cotos says:
    February 26, 2013 at 7:27 am

    Citind aceste randuri mi-am amintit de copilarie…Uneori ma faci asa de nostalgic…

    Reply
  6. Minnie says:
    February 26, 2013 at 10:27 am

    Pura nostalgie….. :))
    Ieri aveau la mine la “aprozar” cirese! 9 euro kg! Mi-a trecut pofta!
    Le astept pe alea de iunie! :)

    Reply
  7. Narcis says:
    February 26, 2013 at 8:17 am

    ehe nostalgie de tara cand alergam pe ulitele prafuite in picioarele goale si ne spalam cu apa din fantana :)

    Reply
  8. pandhoraa says:
    February 26, 2013 at 8:18 am

    o amintire plina de culoare si de multe miresme…miroase a vara la tine si e tare bine :)

    Reply
  9. raul rual says:
    February 26, 2013 at 9:42 am

    Unde e paradisul asta?
    Eram in vizita la niste prieteni la munte. Aveau un ciobanesc de 80 de kg, legat cu 2 lanturi, ca cica-i rau. Toata seara am vorbit in casa despre caine si cat de rau si puternic este, cum rupe lanturile si ce prapad face. La un moment dat am iesit sa vorbesc la telefon. Cand m-am intors, cainele era pe scari, in fata mea, ii simteam respiratia. Am transpirat instantaneu.

    Reply
  10. Anca says:
    February 26, 2013 at 9:44 am

    ai adus momentele copilariei generatiei noastre in actualitate, da nu mai e ce a fost si nici cireasa nu mai e ce a fost omul. ca sa te parafrazez.
    imi place ca povestesti cu o modestie aparte care da si mai mult crezare amintirilor.
    mi-ai adus aminte de punga de un leu cu care ma cataram in copaci sa culeg fructele din gradina :)
    O zi buna

    Reply
  11. D-Petre says:
    February 26, 2013 at 9:47 am

    Intotdeauna pastram doar amintirile placute si incercam, involuntar, sa uitam partile mai putin placute sau le “infrumusetam” un piculet.

    Reply
  12. javra says:
    February 26, 2013 at 10:05 am

    Mă întreb dacă există om care în copilărie să nu fi furat
    fructele unui pom care nu era al lui.
    Am amintiri foarte timpurii din copilărie.
    Îmi amintesc că aveam vreo 2-3 ani când am furat primul fruct, o vişină.
    Era în curtea mea şi vişinul era foarte scund.
    M-a întrebat o mătuşă de ce am luat vişina.
    Parcă mă certa, dar era cu zâmbetul pe buze.
    De atunci am rămas cu ideea că să iei rodul unui pom, nu-i chiar rău.

    Reply
    1. Rudolph Aspirant says:
      February 27, 2013 at 5:07 pm

      Eu nu am furat nici o fructa de nicaieri niciodata. Bunica mea avea un visin in curte dar ala se culegea organizat de oamenii adulti deoarece copii riscau sa se raneasca si nu era sa cauzez eu dezordine si accidente de munca tocmai in curtea bunicii mele. Plus ce era sa fac eu cu visinele, cand stiam deja ca ele sunt bune numai ca dulceata sau ca prajitura sau placinta sau tarta. Stiu ca erau si pt visinata, dar pe asta o faceau niste unchi de-ai mei, dar pe mine nu m-a interesat. Daca as fi vrut sa mananc din curiozitate o visina i-as fi spus lui bunica si ea l-ar fi trimis pe bunicul sa imi aduca. Singura mea indatorire acasa la bunica nu era sa fac eu vreo treaba vreodata, inclusiv furatul, care este o activitate deosebit de complicata de nivel cvasi-profesional care necesita concentrare ff atenta, urmarire de oportunitate si uneori chiar planificare si antrenament, ci doar sa ma joc, si daca imi era foame sau voiam ceva doar sa zic si imediat se rezolva, cf managementul organizatiei casei respective. Pe de alta parte, desi nu am pacatuit prin hotie, totusi probabil de aia eu nu m-am adaptat niciodata ff bine in destul de multe organizatii de serviciu ulterior care se pot baza pe furat meserie sau chiar si diverse alte chestii, si eu sunt obisnuit sa lucrez mai mult in organizatii de tip case regale, cu protocoale ff stricte, cu persoane specializate pt management sau pt alte activitati necesare, eu trebuind sa fac numai ce mi se zice si niciodata nimic mai mult dar nici mai putin, adica de ex nu aveam voie sa ma prefac ca ma joc, chiar si daca nu aveam momentan vreo imaginatie de-a ce sa ma joc, eu totusi trebuia sa ma joc si sa ma chinuiesc sa inventez vreun joc, deoarece asta era indatorirea mea serioasa in casa bunicii mele.

      Pot sa spun totusi ca am furat odata cca 1/2 cozonac in mod cu adevarat nesabuit si impulsiv deoarece mirosea si arata ff frumos, plus era ascuns ca sa se raceasca sub un servet in bucatarie, ceea ce il facea si mai apetisant pt mine, cand aveam cam 5 ani, si am tot ciugulit din el pana a inceput sa ma doara burta, iar bunica era sa faca infract de grija ca voi avea indigestie, asa ca am avut remuscari ff mari si nu am mai facut niciodata asa ceva.

      Reply
  13. Andera Y says:
    February 26, 2013 at 10:09 am

    Hehe! La tara totul se schimba; fiecare lucru are un alt rost, fiecare om capata o personalitate si preferinte noi. M-am catarat si eu in toti pomii fructiferi din gradina bunicii (si de prin imprejurimi) si nici acum nu stiu ce-mi placea mai mult – cataratul sau fructele. Garlele erau toate ale mele; imi placeau ca era apa mica, eu nestiind sa inot. Ma balaceam toata ziua sau prindeam pesti cu punga. :)) Ce de amintiri…
    Zi frumoasa sa ai! :)

    Reply
  14. mixy says:
    February 26, 2013 at 11:23 am

    Dacă la acea vreme lacul nu era lac, iar cireșele nu erau cireșe, sunt curioasă cum or mai fi acum

    Reply
  15. zdwub says:
    February 26, 2013 at 1:06 pm

    Si eu astept sa se coaca fructele >:) Am la bunici aceleasi tinte de cativa ani:)) am facut cercetare si am ajuns la concluzia ca pomii lor sunt amplasati cel mai bine pentru “ciordeala” si au fructe foarte bune in fiecare an:) De asemenea…acum ca zici…parca as vrea sa mai fac si eu o baie in Ialomita…nu am mai facut asta de 3-4 ani:(

    Reply
  16. Hapi says:
    February 26, 2013 at 4:01 pm

    Chiar un prilej de molipsitoare noastalgie :)
    Si apropo de cirese, chiar daca o sa ma urasti vreo doua ore, arunca o privire aici :D
    http://www.bucataras.ro/retete/desert-cu-biscuiti-si-cirese-34334.html

    Reply
  17. Andra says:
    February 26, 2013 at 5:19 pm

    si mie mi s-a facut dor de Salas… bine ca vine weekendul :D

    Reply
  18. Ana-Maria says:
    February 26, 2013 at 6:47 pm

    Ioiii , ce doruri faine si varatice ai…Pe o asa ploaie , zau de nu pica bine dorul de cirese! :)

    Reply
  19. Gabriela Cimpoca says:
    February 26, 2013 at 11:11 pm

    Unde esti, copilarie, cu… livada ta cu tot? :)

    Reply
  20. irealia says:
    February 27, 2013 at 1:55 pm

    Am avut noroc cu bunici la ţară, aşa că mi-e familiară atmosfera şi mult regret că nu vor avea puii mei parte de asemenea vacanţe.

    Reply
  21. silavaracald says:
    February 27, 2013 at 7:04 pm

    Ei, noi aveam un cireş în vârful dealului. De-ăla care se cocea în miezul verii şi avea fructe amărui. Nu era nevoie să furăm, că era al nostru. Dar n-aveam voie să ne urcăm în el decât în pauzele de muncă, fiindcă pe vremea pologului (strânsul fânului), toată suflarea casei care nu era în scutece sau imobilizată la pat trebuia să participe la treabă.

    Reply
  22. Pingback: O leapsa | Jurnal de Belgia
  23. elly weiss says:
    February 28, 2013 at 6:40 pm

    N-am avut niciodata cires si mereu mi-am dorit. Doar visini am avut mereu.
    De furat dintr-o livada am furat si eu cu mai multi altii, cand gasisem o livada tot cam parasita undeva. Si tot cu ciresi. Noi am furat insa seara, tarziu. Ca sa nu ne vada nimeni :))

    Reply
  24. Pingback: Unde nu e cap, vai de fundaţie | Iubesc Viaţa
  25. Alexandra says:
    September 9, 2014 at 4:54 pm

    Ce frumos! M-a lovit și pe mine nostalgia acum…:)) și pofta de cireșe.

    Reply

Părerea ta e importantă pentru mineCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Povești pentru copii
Povești de noapte bună copii
Cărți educative pentru copii în română
Cărți pentru copii Învață culorile
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
carti in limba romana
carti de povesti pentru copii
carti de povesti pentru copii supereroi
povesti emotionante
ulei esential beneficii
beton amprentat
lensa.ro
banner
ce se cumpara pentru

Te-ar putea interesa:

  • 5 rucsacuri moderne de la We Velvet care te vor cuceri
  • Cum să slăbești rapid și sănătos fără efort
  • Top cărți beletristică pe care să le citești în 2021
  • 2020 în 20 de întrebări și răspunsuri
  • Rochia albă elegantă de pe plajă – poveste
  • 5 sfaturi utile pentru posesorii de câini. Tu câte respecți?
  • Povestea unui câine ciobănesc corb
  • Cum arată camerele fetițelor din România
  • 8 sfaturi economice pentru siguranța financiară
  • 13 adevăruri despre ceea ce contează în viaţă

Vienela – Iubesc Viața

vienela iubesc viata poza

Despre Vienela

  • Contact
  • Despre Vienela
  • Politică de confidențialitate
  • Politică fișiere cookies

Citesc:

  • Sărutul ploii
  • Jurnalul unui Sultan
  • Self-Care Journals
  • Urari si mesaje frumoase
  • Povesti de viata
  • Jurnale pentru femei
  • Jurnal de catel
  • Cafeaua de dimineata
  • Children’s Books New Releases
  • Caietul Cristinei
  • Grădina cu povești
  • Beton amprentat Bucuresti
  • Beton amprentat pret 2023
  • Idei de cadouri
  • Uleiuri esentiale
  • Jurnalul unui Sultan
  • Eva catre Adam
  • Salcamul dintr-un caz real
  • Meditatii in desert
  • O noapte incendiara
  • Omul se trage din maimuta?
  • Atacul de panica
  • Legenda legendelor
  • Nu am dansat decat o vara
  • Cele mai bune si mai citite bloguri
  • Epistola catre o epava
  • Cel mai frumos martisor
  • Bloggeri si scriitori
  • Cimitirul sperantelor inchise in sticle
  • Cum iti traiesti viata?

S-ar putea să îți placă și ce am scris în anii trecuți

Top Posts & Pages

  • Alcătuiți propoziții cu neam și ne-am. 19 propoziții utile
  • Poezia despre vacă, armăsar și bou
  • Prietenia compunere pentru elevii de școală
  • Listă alfabetică cu nume de câini masculi și femele
  • Propoziții cu iau și i-au pentru elevi de școală
  • Propoziții cu i-a și ia pentru școală
  • Povestiri creștine cu morală. Povestiri cu tâlc pilde creștine
  • 10 propoziții despre iarnă pentru elevi de școală
  • Propoziții cu la și l-a pentru școală
  • 15 propoziții cu sa și s-a pentru școală. Intră acum!

©2023 Iubesc Viaţa | Design: Newspaperly WordPress Theme