După ce turişti din întreaga lume au umplut Podul Artelor din Paris cu lacăte ale iubirii, iată că a venit şi rândul gardurilor din Ploieşti să râdă spre soare din lacăte de toate mărimile şi culorile. Văzându-le, îmi amintesc imediat de bătrâna zicală “mărimea nu contează”. Nici măcar când vine vorba despre aceste noi simboluri ale iubirii? Adică ar putea fi posibil ca un lacăt mic să vorbească lumii despre o iubire mare, la fel cum au făcut-o uriaşele care au dărâmat balustrada podului parizian? Ar putea fi posibil ca într-o zi, după multe asemenea declaraţii de dragoste, copiii de la această şcoală generală din Ploieşti să descopere că nu mai este nevoie să ungă zidurile cu untură, în speranţa că le vor mânca maidanezii oraşului?
Am vazut in multe orase de peste tot in lume,aceste simboluri ale iubirii. eu cred ca e … de bine. Acuma nu-nteleg,o fi iubirea de scoala??!! zici ca gardu-i apartine…
Ha, ha, uite ca nu m-am dus cu gandul pana la iubirea de scoala. :)))))
🙂 Cam puţine!
Le-am pozat la inceputul primaverii. Probabil intre timp s-au adunat mai multe. 😉
Mă întreb în ce măsură lacătele astea exprimă cu adevărat iubirea (?!) ori sunt numai un simbol al spiritului de imitație uman… Au mai fost niște molime din astea, mai înainte se aruncau monede în diverse ape, și mai înainte se scrijeleau numele îndrăgostiților pe scoarța arborilor, pe băncile din parcuri. Mă întreb ce urmează…
A, am uitat de tatuaje! :))
Săptămână ușoară, Vienela!
Cred ca la 14 ani iubirea poate fi doar o iluzie sau poate fi devastatoare. Tin minte ca pe la vreo 16-17 ani doar respectul fata de natura m-a impiedicat sa scrijelesc pe copaci numele baiatului pe care mi se parea ca il iubesc, asa cum faceau toti. :)))
Ah, tatuajele sunt cea mai proasta alegere. Urat ii sta lui Ion sa mearga la brat cu Maria si pe corpul lui sa fie scris Ana. :))))
O zi minunata sa ai!
Piccolo amore non c’è niente al mondo
Più grande, in fondo,
Di questo amore…
Apropo de “marime” :).
Frumoase versuri! Si adevarate, pe deasupra! 🙂