Domnului G., vecinul de la parter, îi voi fi mereu recunoscătoare pentru răbdarea de care a dat dovadă când m-a învăţat să merg pe bicicletă. Aveam 6 ani, eram timorată, dar îmi doream să pot pedala măcar trei metri fără să îmi julesc genunchii.
M-a învăţat să îmi înving teama, să îmi menţin echilibrul, să nu mă uit la roata din faţă, să iubesc mai mult mersul pe două roţi decât joaca cu păpuşile şi să nu dau iama cu bicicleta în florile pe care soţia lui le îngrijea cu dragoste.
A făcut din mine un mic ecologist, un om care respectă natura şi oamenii din jur, m-a modelat stând pe balcon şi susţinându-mă mai mult moral decât fizic.
Dar părinţii mei au refuzat să îmi cumpere bicicletă, deşi îşi permiteau, motivând că preferă să aibă un copil supărat, dar viu, decât unul fericit, dar călcat de vreo maşină.
Asta nu m-a împiedicat să folosesc bicicletele vecinilor, să gonesc printre blocurile din cartier la întrecere cu prietenii. Nu m-a reţinut nici mingea spartă, aruncată de un glumeţ între spiţele semicursierei, care m-a făcut să văd stele verzi în plină zi. Nu m-a putut opri nici zborul peste bicicletă, când roata din faţă mi s-a înfipt într-un morman de nisip, nici căzătura pe care am luat-o într-o intersecţie, pe când lucram în Italia şi pentru care m-au fluierat şi claxonat vreo cinci şoferi. Nu m-au oprit nici măcar mustrările de conştiinţă apărute când am făcut prima pană cu bicicleta copilului sau când am rupt cablul de frână, chestie rămasă misterioasă până în ziua de azi.
Ceea ce mă opreşte acum este lipsa unei biciclete.
Piticu mă întreabă pe unde m-aş da cu Bicicleta Roşie dacă m-aş număra printre fericiţii câştigători ai concursului anual iniţiat de Coca-Cola.
În ciuda faptului că bicicleta a fost mereu una dintre jucăriile mele preferate, am rămas biciclist de părculeţ, din cauza şoferilor care suferă de orbul găinilor chiar şi când soarele este în vârful cerului, de teama celor care gonesc pe şosele mai atenţi la fuste sau la convorbiri telefonice decât la drum.
Deci, dear Cristi, cel puţin la prima ieşire, bicicleta roşie şi-ar prăfui cauciucurile la Sala Sporturilor din Ploieşti, un loc pitoresc, cu numeroase alei asfaltate şi plin de flori, de verdele copacilor, al ierbii, unde pietonii şi bicicliştii sunt în siguranţă.
Eu cred că tu vrei o bicicletă pentru Kilometrul Verde :)
Asta am si scris in comentariul de la Piticu. :))
dau si o remorca de coca-cola odata cu bicicleta aia? :)
:)) Cumperi tu sucul, sa isi permita firma sa imi dea o bicicleta.
Dar pe bulevard? Ai uitat ca avem pista pentru biciclisti?:D
Nu am uitat, dar bulevardul este deschis doar la sfarsit de saptamana, pe cand la Sala am acces zilnic.
La noi tata a avut bicicleta si inca una de dama :) Fiindca ii era incomod sa treaca piciorul peste cadru.
Spun “a avut” pentru ca n-o mai are, a daruit-o acum cativa ani unei rude, care-si pierduse bicicleta si nu avea posibilitati sa-si cumpere alta noua.
Am invatat sa merg pe ea si aceeasi amintire o am. Pe la vreo 9 ani un vecin m-a invatat si pe mine, tata n-avea timp, era plecat toata ziua la serviciu. Si nici talent pedagogic n-avea :))
N-am mai mers de ani de zile pe bicicleta dar n-am uitat, am inchiriat una acum vreo 3 ani, la mare, si a fost OK. Nu mai mersesem de vreo 7-8 ani, cred…
Inteleg ca inca n-ai facut rost de bicicleta… :(
Imi ofera baietii din Ploiesti bicicleta pentru Kilometrul Verde, daca am nevoie, dar eu sper sa castig una care sa fie doar a mea, sa o pot folosi cand vreau.
Si mie mi’a placut mereu sa merg cu bicicleta..cand eram mici tata ne’a invatat pe mine si pe fratele meu sa mergem direct pe 2 roti in parcarea din fata blocului…in perioada aia am luat si eu cateva cazaturi…dar nu o uit nici acum pe cea de la bunici cand am pus si frana de fata si cea de spate si am aterizat in sant :)) …cat despre faza ca parintii tai nu au vrut sa’ti ia bicicleta…exact acelasi lucru mi l’a zis si mie tata…dar m’am “suparat” eu si vara trecuta aveam banii stransi si mi’am luat bicicleta :))
Cred ca mi-o aruncau sau o piteau daca imi cumparam singura bicicleta. Ma certau si cand se intorceau mai devreme de la servici si ma prindeau calare pe bicicleta vreunui vecin. :))
Eu mi-am luat singur bicicleta!
la 14 ani aveam un Pegas
La liceu se cereau roti mai mari!
Semicursiera facuta din bucati a scris pe mine.
I-am tras si o foaie de Pegas ca tot faceam cu Ovidiu (nu pun link ca n-are blog) Slanic Moldova cam o data pe saptamana si ne inveleam cu fetele care veneau cu trenul si le incalzeam ca sa ne incalzeasca. :)
Cand mai ajungeam la Galati miroseau a Dunare, in Ramnicul Sarat a sare iar la Soveja miroseam noi de transpiratie :)
Bani aveam, dar eram un copil cuminte, nu as fi trecut peste cuvantul parintilor.
Cred ca miroseati a tinerete. ;)