Domnului G. , vecinul de la parter,  îi voi fi mereu recunoscătoare pentru răbdarea de care a dat dovadă când m-a învăţat să merg pe bicicletă. Aveam 6 ani, eram timorată, dar îmi doream să pot pedala măcar trei metri fără să îmi julesc genunchii.

M-a învăţat să îmi înving teama, să îmi menţin echilibrul, să nu mă uit la roata din faţă, să iubesc mai mult mersul pe două roţi decât joaca cu păpuşile şi să nu dau iama cu bicicleta în florile pe care soţia lui le îngrijea cu dragoste.

A făcut din mine un mic ecologist, un om care respectă natura şi oamenii din jur, m-a modelat stând pe balcon şi susţinându-mă mai mult moral decât fizic.

Dar părinţii mei au refuzat să îmi cumpere bicicletă, deşi îşi permiteau, motivând că preferă să aibă un copil supărat, dar viu, decât unul fericit, dar călcat de vreo maşină.

Asta nu m-a împiedicat să folosesc bicicletele vecinilor, să gonesc printre blocurile din cartier la întrecere cu prietenii. Nu m-a reţinut nici mingea spartă, aruncată de un glumeţ între spiţele semicursierei, care m-a făcut să văd stele verzi în plină zi. Nu m-a putut opri nici zborul peste bicicletă, când roata din faţă mi s-a înfipt într-un morman de nisip, nici căzătura pe care am luat-o într-o intersecţie, pe când lucram în Italia şi pentru care m-au fluierat şi claxonat vreo cinci şoferi. Nu m-au oprit nici măcar mustrările de conştiinţă apărute când am făcut prima pană cu bicicleta copilului sau când am rupt cablul de frână, chestie rămasă misterioasă până în ziua de azi.

Ceea ce mă opreşte acum este lipsa unei biciclete.

Piticu mă întreabă pe unde m-aş da cu Bicicleta Roşie dacă m-aş număra printre fericiţii câştigători ai concursului anual iniţiat de Coca-Cola.

În ciuda faptului că bicicleta a fost mereu una dintre jucăriile mele preferate, am rămas biciclist de părculeţ, din cauza şoferilor care suferă de orbul găinilor chiar şi când soarele este în vârful cerului, de teama celor care gonesc pe şosele mai atenţi la fuste sau la convorbiri telefonice decât la drum.

Deci, dear Cristi, cel puţin la prima ieşire, bicicleta roşie şi-ar prăfui cauciucurile la Sala Sporturilor din Ploieşti, un loc pitoresc, cu numeroase alei asfaltate şi plin de flori, de verdele copacilor, al ierbii, unde pietonii şi bicicliştii sunt în siguranţă.