Veneam de la şcoală înfierbântată de alergătură, de zăpada cu care colegii mă bombardaseră şi de hăinuţa groasă cu care eram îmbrăcată. O găseam pe maia înfofolită  într-un halat de molton, cu şosete de lână puse peste ştrampi, cu uşa de la cuptor deschisă şi picioarele băgate acolo, încercând să se încălzească.

Se întâmpla prin 1985, când bunica mea era deja bătrână. Dacă ar trăi astăzi, să mă vadă stăpână pe casa mea, să vadă cum dormim noaptea înveliţi cu un cearşaf subţire, în luna noiembrie…

Până acum câţiva ani, depindeam de încălzirea clasică a blocului. Aşteptam tremurând să se încălzească ţevile din apartament, să nu mai dormim cu plapuma grea de lână pe noi. Umblam îmbrăcaţi prin casă aproape ca pe afară, cu trening şi şosete flauşate.

Când am văzut centrala termică montată în perete, când am simţit aerul cald răspândindu-se prin casă, bucuria mea a fost fără margini. Mi-am amintit de bunica mea, de nopţile în care dormea cu sticle umplute cu apă caldă la picioare şi mi-am dorit să fie lângă mine, să nu mai cunoască frigul.

Mi-am dorit să fie lângă mine şi ieri, când o verişoară de-a mea, întoarsă de curând dintr-o ţară vestică, a trecut pe la noi. Aş fi vrut ca bunica să fie aici, să îi asculte povestirile despre munca pe care românii o depun afară, despre singurătatea pe care o simt, despre planurile pe care şi le fac.

A lucrat împreună cu soţul ei câţiva ani in Italia. Uneori le-a fost bine, de multe ori s-au chinuit, dar ambiţia pe care mereu au avut-o le-a fost de folos. Au locuit cu chirie într-un oraş străin timp de 6 ani, plătind aproape jumătate din salariul pe care îl primea verişoara mea. S-au întors în ţară şi s-au mutat cu chirie în Bucureşti, unde el a găsit un loc de muncă neaşteptat de bun. Preţul pe care îl plătesc este mai mic decât în alte capitale ale lumii, mai mic decât cel pe care îl plăteau în Italia.

Se gândesc să cumpere totuşi un apartament, să se stabilească definitiv în ţară. Au studiat multe oferte, pentru că nu este o glumă cumpărarea unui apartament. Într-un final, au descoperit site-ul cu cele mai bune apartamente din Bucuresti,  cele de lux, atât de frumoase, atât de confortabile, atât de elegante, atât de cochete. Spera ca părinţii să îi ajute să îşi împlinească visul. Dacă nu, se vor mulţumi şi cu un apartament obişnuit.

Bunica mea ţinea mult la această verişoara. Dacă ar mai fi trăit, să o vadă atât de entuziasmată… Dacă ar mai fi trăit, să ne vadă astăzi, femei la casele noastre, la adăpost de frig, la adăpost de griji…