O vedeam întotdeauna când mă aşezam în pat. Cred că mă vedea şi ea. Probabil mă aştepta răbdătoare să fac primul pas. Stătea pe un colţ al bibliotecii din camera mea. Îi cunoşteam conturul, culorile şi titlul care mă punea pe gânduri, făcându-mă să îmi imaginez diverse lucruri ciudate. Habar nu aveam ce înseamnă cuvântul kimono. Oare era un fel de mâncare exotic, un papirus, un telescop uriaş, o planetă sau un animal din jungla amazoniană? Mult mai târziu am aflat că este un halat cu mâneci foarte largi, folosit ca îmbrăcăminte în Japonia.
Până dimineaţa, când coboram somnoroasă din pat, uitam de ea. Aşa a stat în colţul bibliotecii câţiva ani, nebăgată în seamă, până în ziua când am descoperit că era singura carte din bibliotecă pe care nu o citisem. M-au atras de la început descrierile pitoreşti, răsturnările de situaţie, personajele exotice, dialogurile pline de haz şi frumosul kimono înstelat, care apărea în cele mai neaşteptate situaţii.
M-a atras Sena cea întunecată şi rău famată, taverna chinezească unde mereu se întâmpla ceva ciudat, “opiul, lupanarele şi cadavrele”, colierul dispărut, capcanele în care cădea întotdeauna altcineva, comicul numelor cu care Li-Fung îşi mângâia soţia elefantină: “armonie de trestii”, “legănare de evantaie”, “freamăt de luth sacru”, “floarea piersicului pe un pârâu”.
Personajele pitoreşti, înşelătoare, care astăzi erau ceva şi mâine altceva, îmi stârneau curiozitatea şi amuzamentul. Treceau prin atâtea situaţii tensionate, vorbeau atât de ciudat şi se pricepeau atât de bine la deghizări, încât până la jumătatea cărţii le-am bănuit pe toate, mai puţin pe cele care erau de fapt criminalii căutaţi. Să fie oare Jim, fachirul, să fie Boby Hamilton, regele vacsului, să fie Ida, frumoasa lui soţie, să fie Cellino sau Adonis sau poate chiar detectivul Tom Sincler?
“Petale de migdal şi zefiri celeşti să adie pe capetele voastre venerabile” atunci când veţi citi Kimonoul înstelat, cu măiestrie scris de Victor Eftimiu. “Hocus-pocus, Brahma şi Confucius, vaca are coadă, coada n-are vacă, Ali-Mali, Uşi-Vişi, Cara-nîc gîda…”, căutaţi cartea şi nu veţi regreta citind-o.
Heeey , multumesc de recomandare! M-ai facut curioasa ! :)
O duminica faina , Vienela!
Mi-am amintit de o alta carte buna, “Pusca de vanatoare”, de Yasushi Ynoue.
m-ai facut curioasa asa ca nu-mi ramane decat sa mi-o potolesc cautand cartea :)
Cine îmi trimite si mie cartea? :)
O vreau si eu! :(
Da-mi un mail cu adresa, ca ti-o trimit. ;)
O carte asemanatoare este “Arborele de ghimbir” de Oswald Wynd.
O pot trimite cui o vrea ! :)
O vreau eu… Daca tot nu a cerut-o altcineva… ;)
Văd că citeşti repede!
M-ai făcut curios…
Acum ne-ai aruncat o provocare: sa gasim cartea in librarii :D Chiar si eu sunt curioasa!
Sunt curioasă dacă o găsesc. Vă anunț dacă dau de ea :P
Da, suna interesant. Memoriile unei Gheise, Samurai si alte carti despre cultura japoneza, urmeaza aceasta. Ar fi a treia carte pe care o citesc datorita tie :)
Nu este chiar despre cultura japoneza aceasta carte. Dar va voi povesti intr-o zi despre una care mi-a starnit curiozitatea in legatura cu niponii si stilul lor de viata, mult diferit de al nostru. ;)
Culmea e că tot cărți de genul ăsta au rămas și prin biblioteca mea necitite…
mie imi plac multe cartile cu si despre cultura asiatica in general, dar o carte politista de genul asta n-am citit pana acum. Eu imi inchipuiam ca oamenii aia sunt toti buni. :)
Spre rusinea mea este pentru prima data cand aud de romanul Kimonoul înstelat, dar mie-mi place foarte mult modul tau de a prezenta o carte. Nu este prima data.
Felicitari.
Kimonoul iti da senzatia de curat. Spre deosebire armura cavalerilor europeni, greu de dezbracat, te indeamna la scarpinat!
Dar cat de mult imi place chimonoul de pe manechin. Vai ce fericita as fi daca as intra in posesia unuia. Am o dorinta foarte mare de a vizita Asia si intr-o zi o vom face. Sa nu mai spun ca sunt fana Legendelor Palatului :)
suna ft interesant :D
Dupa ceva timp, ai devenit experta in a transmite un mesaj oamenilor.Esti extraordinar de convingatoare.Deja multi se vad cu cartea in mana cititnd.Bravo!Eu acum nu am timp,dar peste doua luni ,o sa citesc ce-mi pica in mana.Numai bine !
Da…am mai gasit candva ceva despre dar mi-a iesit din minte. Pe mine ma amuza ca se crede ca e despre cultura japoneza :) Ce face un nume dintr-o carte…
Mi-ai amintit de ea…imi placea mult sa citesc carti politiste.
Hehehe… Azi dimineata am descoperit-o si eu in bibilioteca. Mi s-a parut interesant titlul si am dat o cautare pe Google si am dat de articolul tau. E din ’91 de la Editura Romhelion.
M-apuc s-o citesc, am iesit. :)
Lectura placuta, Sergiu!
A mea este de la Editura Eminescu, din 1970. :)
Am citit-o si eu ,dar acum peste 15 ani. E extraordinara , te apuci sa o citesti si nu o mai lasi din mana. Asta nu ma impiedica sa o recitesc…
Bine ai venit pe la mine, Monica! Tot acum multi ani am citit-o si eu, dar mi-a ramas draga si uneori am mai scos-o din biblioteca sa recitesc anumite pasaje… ;)