Jurnal de weekend înghețat

Astăzi (3 martie 2018)… cerul continuă să fie gri. Nu mai ninge, însă gerul insistă să îmi muște obrajii, acompaniat de vântul puternic care îmi taie respirația. Acesta nu este buletin meteorologic. Este văicăreala unui om care iubește căldura și care se vede nevoit să iasă (împotriva voinței sale) în fiecare dimineață din casă pentru a plimba câinele. De această dată nimeni nu poate spune că sunt o femeie ciudată. Vă e frig și vouă, nu-i așa?

Mă gândesc… la ziua când voi ajunge în țară și salivez imaginându-mi cum voi pregăti salam de biscuiți, salată de roșii cu brânză telemea și cârnați care să miroasă a usturoi.

Sper… să nimerim curând o zi în care să fim toți acasă în același timp, ca să putem juca iar Șeriful din Nottingham.

În casă… mă așteaptă o mulțime de lucruri care se cer împachetate și mutate la viitoarea adresă, dar vremea continuă să dea bătăi de cap tuturor (drumul de 40 de minute pe autostradă a fost făcut ieri de un prieten -foarte bun șofer- în două ore), motiv pentru care îmi petrec ziua lenevind cu ochii în calculator.

Pisicile mele… mi-au sfâșiat o parte din inimă. Cine și-ar fi imaginat că dorul de ele mă va chinui în așa hal? Aflu că Pufina și-a făcut obiceiul de a uda pernele și caut soluții, căci nu vreau să împovărez oamenii care au grijă de ele cu asemenea necazuri.

Câinele meu… intră în casă doar dacă este momit cu recompense ori târât ca un preș. Se vede că e născut iarna, pe geruri mari. Îi place zăpada la fel de mult pe cât îmi place mie soarele de vară (deși sunt născută la început de toamnă). În fuga lui prin omăt e o bucurie uriașă. Salturile îl fac să semene cu o căprioară. Uneori se oprește, adulmecă, se răsucește, bagă botul în zăpadă, scormonește, adulmecă iar mirosurile aduse de vânt, își caută bețe cât mai lungi și fuge cu ele în colții albi, de animal tânăr și fericit.

Prin Ploieşti… aud că e frig și zâmbesc. Niciodată în țara mea, dar niciodată, nu mi-a fost atât de frig la minus 20 de grade pe cât îmi este în Scoția la minus 5. Să fie umiditatea excesivă de vină?

Prin blogosferă… încerc astăzi să resuscitez blogurile pe care le-am lăsat să se stingă de dorul cuvintelor.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să mă mut în casă nouă (tot cu chirie, dar mult mai aproape de serviciu) și să fac rost de mălai, căci tare îmi e dor de pui prăjit mâncat cu mujdei de usturoi și mămăligă.

Un citat/proverb favorit… “Sometimes you win, sometimes you learn!” – găsit pe pagina unui prieten virtual.

O fotografie preferată… în pagina 114 a jurnalului de femeie simplă – jucării câștigate de Mihai în parcul de distracții + papuceii mei cu inorogi + tichete cu care îmi pot cumpăra alte jucării.