Încă de la primele postări aruncate în torentul virtual, am fost convinsă de două lucruri și am insistat fără să vreau pe ele: consideram și consider că sunt o femeie simplă, deși nu după definiția dată de unii oameni. Explic puțin mai târziu, după ce vorbesc despre cel de al doilea lucru. Până zilele trecute am fost ferm convinsă că blogul meu este de fapt jurnalul meu virtual, locul în care mă destăinui, îmi aștern emoțiile și speranțele. Un comentariu scris de Andreea m-a dat peste cap și m-a făcut să îmi privesc blogul cu alți ochi.
Spunea Andreea în acel comentariu că “un contra-exemplu de jurnal, cum văd eu lucrurile, dintre cei pe care îi citesc ocazional (că des nu am timp de nimeni) este Vienela. Adică are un blog minunat și scrie într-un mare fel, are tone de admirație din partea mea, pentru trăirile ei și modul în care răsucește poveștile, însă partea de incursiune în întâmplările ei cotidiene, este minoră…”. Am fost realmente șocată! Cum adică, blogul meu nu se califică la categoria jurnal virtual? Ceea ce am afirmat mereu despre blogul meu este fals?
Am stat și am analizat, în gând, articolele scrise de mine. Într-adevăr, pe blogul meu sunt prea puține detalii despre viața mea privată. Cum de mi-am imaginat timp de un an și jumatate că am un jurnal virtual? Ce păcăleală! Totuși, mulți dintre bloggerii pe care îi citesc știu despre mine lucruri pe care nu le scriu pe blog. În comentarii, mai ales pe blogurile nu foarte vizitate de oameni răutăcioși, în discuţiile private de pe facebook sau mail, povestesc des despre mine și familia mea, ba chiar și despre prietenii noștri.
Că sunt o femeie simplă, încă mai cred și nu văd cum m-ați putea contrazice. Nu am ifose de vedetă, sunt conștientă că nu strălucesc în nici un domeniu și îmi cunosc lungul nasului. Nu încerc să epatez, mă feresc să îi deranjez pe alții și îmi trăiesc viața fără prea multe pretenții, încercând doar să fiu fericită cu ceea ce am, visând la ceea ce voi avea. Mă ghidez doar după bunul meu simț, după ceea ce îmi spun intuiția și logica mea ușor ilogică, de femeie simplă. Drept urmare, voi încerca să țin pe blog, atât cât va fi posibil, un mic jurnal virtual săptămânal, jurnal de femeie ce trăieşte pe pământ şi visează la stele. Le mulțumesc pentru idee Kadiei și Zinei!
Susţin ideea de a nu face totuşi discriminări blogosferice, de a le permite şi bărbaţilor să ţină jurnal pe blog! Nu sună prea rău Jurnal de bărbat simplu, nu?
Eu nu sunt de a acord cu ideea de blog- jurnal. Chiar nu am chef sa scriu despre viata reala. Viata reala e o obligatie, blogul e un hobby. In plus prefer sa citesc gandurile, emotiile unui om decat jurnalul sau zilnic.
Dar in ce te priveste sunt curioasa pt ca, si doar pt ca, stiu ca vei scrie in stilul tau caracteristic.
Sigur, nu voi incepe sa povestesc cate cepe am pus la ciorba, nici cum am separat hainele cand le-am spalat… :))))
Slava Cerului! Deja imi faceam probleme!…
Să se tocească tastele !
Jurnal personal, viaţă privată ? Dacă le pun pe blog cuvintele personal şi privată îşi pierd sensul !
Jurnal virtual ? Jurnal blogosferic ? Poate, dar eu consider că o faci deja !
Nu stiu, poate ca ar merge uneori sa adaug cate ceva… Sa stiti si voi ce muzica am ascultat vineri sau de cand nu am mai dat cu aspiratorul prin casa… :-P
Chiar şi pe mine ai reuşit să mă uimeşti? De ce zic chiar şi pe mine? Că tot mai ştiu sau ghicesc cine e Vienela. Nu mă omor după jurnaluri virtuale la modul in care VĂD că se practică. Va deveni obositor şi plictisitor. Ai citit suficiente confesiuni la mine care aduc a jurnal, dar le intercalez printre poveştile şi prostioarele mele. In fiecare articol eu ghicesc un gând PROPRIU, nu fictiv, nu literar, al Vienelei. Dar ţie oricum îţi plac provocările. Sunt curioasă cum vei trece de o …perioadă de jurnal. Cât despre ce şi unde ne pasează cineva….deja …e multă vânzoleală. Eu te susţin in orice faci!
S-a pierdut comentariul pe care l-am scris… O iau de la capat!
In fiecare articol pe care il scriu vei regasi o parte din mine, pentru ca nu as putea scrie fara sa pun suflet. Tocmai pentru ca imi plac provocarile (sigur, si influentata de comentariile de aici) ma gandesc ca nu e o idee prea buna sa schimb, mai ales ca m-am obisnuit sa scriu orice, dar nu detalii despre viata mea particulara.
…totuşi, tu faci ce vrei.Vorba Zinei…cine vorbeşte de un mod simplist? Doar că…fiind un proiect nou…va fi, normal, altfel. Poţi aduce un link aici. Mie celălalt blog imi place de ..mor. Aici aveai …reţineri. Şi culmea…acum nu ai mai avea. Aşa că…aici sau acolo tu scrie CE VREi. Lasă…influenţele!
Cred ca asa va ramane acest blog, iar jurnalul va fi scris pe blogul nou. Merci pentru sustinere si sfaturi, Adi scumpa!
Pai sa curga cerneala , zic! :)
E adevarat ca te citesc de putina vreme…inca nu am reusit sa “te cunosc” asa cum “ii cunosc” pe alti blogeri , insa ma bucur ca m-ai admis si pe mine printre comentatori.
Vad ca ideea asta cu jurnalul a luat amploare! :D Interesant! :D
Ai febra, Ana-Maria? Cum adica “te-am admis”? Eu credeam ca te numeri printre prietenele mele virtuale, chiar daca timpul nu imi mai permite sa te vizitez la fel de des ca altadata…
Multumesc! :D (ma alint uneori) :D
:) Scrie ce și cum vrei! Eu o să fiu aici, acum că am învățat cărarea…
Eu n-aș ține un jurnal, decât unul, poate, de femeie complicată, pe care, dacă stau și mă gândesc, chiar îl am…că doar nu scriu despre flori. De păr! :)
Voi scrie, dar o voi face in felul meu… ;)
Nu ti-am multumit niciodata pentru prietenia pe care mi-ai oferit-o, nici pentru clipele frumoase pe care le traiesc pe blogul tau! O fac acum…
:) suntem chit! Nu din acela, de modelaj…sau poate da, hehe! Contează receptorul, că degeaba aș oferi eu clipe frumoase, dacă celui care trece pe-acolo nu i-ar cădea pe un suflet pe măsură.
Nu este meritul meu, ci al tau ca scrii asa cum scrii, facand orice trecator sa rezoneze cu textele tale.
jurnal personal la modul general, ce-i al meu ramane al meu, delimitarea la mine e clara. Te stiu de la Nina si imi place teribil ce spui, faci cum crezi, e blogul tau. Duminica frumoasa!
Bine ai venit!
Nu, in nici un caz nu voi spune mai multe decat am spus pana acum despre mine, dar vor fi postari in care voi vorbi despre viata mea fara sa para ca vorbesc. ;) Ceva de genul acesta http://vienela.ro/prima-mea-leapsa-daca-eram/
Dar o faceai deja ,Vienela… Tu impui limita cat de mult lasi sa te cunoasca cineva virtual. Eu de exemplu….bagand trei in una, las efectiv cititorii sa se gandeasca cine si care sunt eu…cu toate ca eu…sunt acolo :))
Dar astept cu interes sa vad ce vei ,,baga”…mai putin la cat timp iti faci manechiura si cate cepe ai pus la ciorba! :))))
Inca nu stiu sigur ce voi scrie, dar ideea exista si voi incerca sa gasesc ceva care sa se potriveasca… ;)
Unii, desi se lauda ca ma citesc de mult, inca nu au inteles ce fel de om sunt. Poate ca asta m-a facut sa ma gandesc la ideea de a tine un jurnal pe blog. Sigur, fara ceapa, fara pile (de unghii). :)
Ei ti-am citit doar cateva postari, dar am impresia ca te cunosc bine!
Pai… sa vedem ! Atat zic ! Scrie in jurnal si pe urma comentez.
Sigur… Am vrut doar sa anunt, ca nimeni sa nu fie luat ca din oala (nu de ciorba). :))))
Sa stii ca eu-s de acord cu ce a scris Andreea. Adica zau, cam are dreptate, dar ca si ea, nici eu nu vad unde e problema sau de ce n-ai putea avea un blog mixt. Adica jurnal, pareri, poezii, fotografii, etc. Pana la umra asta e blog general, nu? Avem di tåti! :D
M-au cam dat peste cap comentariile… Incep sa cred ca nu este o idee tocmai buna sa schimb ceva… Se pare ca cititotrilor mei le place blogul asa cum este acum, fara ciorbe, fara carpe de sters praful… :)
Poate ca jurnalul de femeie simpla il voi transfera pe blogul nou, unde nu intra prea multa lume… :)
Dar care este blogul nou ? Si cine a zis ca trebuie sa scrii despre carpe de praf sau oale de ciorba ?!!!
M-au surprins comentariile. Nu ma asteptam ca oamenii sa fie atat de fermi… :))))
Inca nu m-am decis, dar parca nu mi se mai pare o idee buna sa schimb ceva… Inca ma mai gandesc. Daca reusesc sa gasesc o formula interesanta, ca jurnalul sa nu fie banal, voi scrie aici, daca nu, pe http://doaronline.blogspot.ro/
Ha ! Ha ! Abia acum citesc acesta serie de comentarii despre oale si carpe de praf si mi-am dat seama ca si eu care acum am incercat sa raspund pe blog la intrebarile alea de la initiativa de Jurnal, zau, tocmai despre faptul ca nu am spalat vasele si nu am sters praful am scris !! Vad ca aceste oale si sters de praf sunt chiar elemente de Jurnal chiar ff comune !!
Io-s curioasa.
:))) Nu-i bine sa te lasi acaparata de curiozitate… :-P
Eu consider ca asta faceai si pan acum, sincer. Cred ca ai povestit si lucruri personale despre tine, despre copilaria ta, despre rudele si prietenii tai, fosti sau actuali. Fiecare isi noteaza in jurnal ce considera ca este important, dar intr’un jurnal virtual mai trebuiesc triate totusi niste detalii prea personale, nu?
Tu ma citesti de mult si ma citesti cu atentie… :)
Eu cred ca acel blogger aparent critic, Andreea, zau, si-a manifestat dezamagirea ca tu, Vienela, nu tii un jurnal asa mai concret, TOCMAI pt ca e atat de clar pt toata lumea tu ai atat talent literar incat un jurnal propriu-zis scris de tine ar fi o desfatare de citit de catre cei carora le place sa citeasca jurnale, si ar putea teoretic chiar deveni la fel de faimos ca de ex Jurnalul d-lui Samuel Pepys, http://www.pepysdiary.com/ sau poate Jurnalul Anului cu Epidemie de Ciuma scris de dl Daniel Defoe, (desi, ma rog, in cadrul istoriei criticii literaturii, se pare ca acesta este considerat mai putin interesant decat povestea despre Robinson Crusoe). Eu m-am gandit la asta pt ca si eu mai de mult, cred ca te-am indemnat oarecum asa indirect sa scrii asa diverse chestii pe care avusesem eu chef sa le citesc in clipa aia, ca de ex carte de interviuri cu diversi profesionisti, etc, am dat asa parca o lista de chestii despre care mi-ar place sa citesc, si ma gandeam ca poate pot tenta pe cineva cu talent la literatura sa scrie despre subiectele de interes de atunci pt mine…era desigur o dorinta egoista, insa ea contine un compliment fata de cel talentat care s-ar putea dedica abordarii unor subiecte de interes pt mine ! Desi desigur un autor profesionist nu trebuie neaparatsa de acurs oricaror cereri de la cititor, dar uite, pana si d-na Louisa May Alcott, care a scris cartea Little Women, a schimbat povestea la cererea cititorilor, deoarece ea avea de gand ca una din eroinele ei, Jo, sa nu se casatoreasca, insa cititorii au cerut ca acel personaj sa se casatoreasca, si atunci d-na Alcott, deoarece chiar era o persoana care era ff bine crescuta si avea un inalt simt al raspunderii si al datoriei fata de atatia amarati care stateau sa se lumineze din cartile scrise de dansa, in principal asa copii ramasi orfani de pe urma razboiului civil american, flamanzi, saraci, infrigurati, insa iubitori de carte, (asa ca mai toti copiii de cultura literara si scolarizare euroatlantica a sec 19, mai putin, desigur, 1 %,cativa arivisti si/sau speculanti camatari ff bogati, in fond probabil viitorii angajati ai viitorului FMI, care probabil vor exploata poporul mai larg al lumii), atunci autoarea a schimbat povestea si a oferit un pretendent si pt eroina Jo, care initial fusese modelata dupa d-na Alcott, insa a trebuit acum sa devina mai altfel. Sau chiar si dl HC Andersen a modificat sfarsitul povestii Micutei Sirene, care initial fusese mai tragic si sumbru, tot la presiunea cititorilor, si desigur ca acum e si mai frumoasa plus si mai moral educativa decat fusese initial, deci a fost totusi catre un bine general mai larg..desi desigur NU este obligatoriu pt NICI un autor sa se simta obligat asa de prresiuni de la diversi cititori, insa este bina sa recunoasca aceste critici ale lor ca avand un sambure de fapt complimentar, pozitiv, si fiind in mare bine intentionat, mai degraba decat negativ sau destructiv, plus cine stie, poate chiar asa util pt o dezvoltare profesionala mai larga in viitor, in anumite cazuri.
Nu stiu cu ce gand a scris Andreea acel comentariu, dar m-a frapat… Acum, ca am laptop, trebuie doar sa gasesc sponsorul care sa ma tina o perioada in delta…, daca te mai intereseaza pescarul batran. :)
Nu m-am simtit obligata, ci doar am inteles ca oamenii nu vin la mine pentru un jurnal oarecare de femeie. :) Si m-am bucurat, sincera sa fiu…
Pai, cum zicea si Vladen, DE CE nu si un jurnal de femeie, pt a da role model tinerei generatii, asa ca act caritabil poate, ca zau, e mai bine sa scrie o femeie despre femei si femininitate decat sa fie lasat acest lucru tot pe mana barbatilor care sa priveasca la femei ca la niste obiecte oarecare de tip unealta sau decoratie momentana, adica inteleg ca e frumos sa te consideri asa util socieattii, dar totusi un om trebuie sa fie capabil sa priveasca catre sine si dincolo de ca e util, sa privesac asa catre sine si din mai multe perspective, si e mai bine daca vine dinauntrul lui, desi desigur nu e obligatoriu sa se dezvaluie asa in publicul mai larg, decat daca doreste ca acesta sa devin aun act moral educativ, cu el insusi ca material didactic, nu doar asa in mod ultra auto-promo, desi nici auto-promo nu e rau, de ex tot eu ma vaitam acum ceva vreme ca nu pot gasi auto-portrete feminine ca lumea, (desi ma rog nici nu am cautat asa prea asiduu, ca probabil ca in arta mai recenta sunt mai multe, mai ales in fotografie), dar daca femeile nu povestesc cine si cum sunt, si alsa mereu pe altii sa le descrie, zau, asa se ajunge la chestii de gen oarecum distorsionat cica cum “femeie nu te nasti dar devii”, ca si cum mereu altiii ar fi de vina, adica inteleg ca si societatea o fi asa mai de vina in legatura cu o educatie mai subcalitativa pt fete, dar zau, trebuie sa se educe si ele unele pe altele, plus sa incerce sa educe societatea mai larga despre ele, ca pe urma se ajunge la chestii ciudate, de ex ca maj vor crede ca maj femeilor trebuie sa fie cu toane exagerate sau ff misterioase, sau chestii asa aberante, in esenta indeplinind vechea prejudecata ca femeia nu ar fi om, ci altceva asa misterios, ori mai supraom, ori mai subom, dar totusi neom, mie asta nu imi place, ca ma sperie, zau…mie nu imi place sa ma gandesc ca merg pe strada si am in jurul meu niste alieni, mie imi place sa merg pe strada si sa ma gandesc ca si femeile si barbatii sunt oameni, ca altfel intru in panica prea rau. (ma rog, nu e cazul ca intreaga blogsfera feminina sa se comporte acum cf indicatiilor mele, ca sa nu ma mai simt eu speriat cand merg pe strada, ca poate ma simt speriat din motive personale, adica oi fi suferind eu de o tulburare anxioasa, sau, mai rau, poate m-am molipsit usor, Doamne fereste, de la Alin, desi ma rog, cu paranoia asa exprimata mai in felul meu, nu chiar asa exact ca in felul lui…el zice ca femeile i se par toate niste c..ve, iar eu zic ca mi se par mai degraba alieni…ma rog, o chestie asa mai mult superficiala, ca in esenta tot un soi de distorsiune paranoida este…ma rog, sa nu exageram, ca eu am si tendinte ipohondrice, asa ca e posibil sa descriu sindroame chiar si acolo unde nu exista…)
Eu doar voiam sa zic ca totusi parca parca ma recunosc ca egoism cel putin si in acel comentariu al lui Andreea, si uneori chiar si in comentariile lui Alin, desi zau, ale lui chiar ca mi se par nerealiste, totusi, ca exista femei si de alte meserii decat prostituate totusi, adica de ex exista si imblazitoare de lei, si observatoare de gorile, etc, ca am vazut eu filme despre ele
Revenind acum la lucruri mai practice si realiste, uite, eu sincer pot sa marturisesc ca opinia mea asa ff imatur ignoranta este ca atunci cand un omadult, fie ca e barbat si femeie, se poate descrie pe sine si in functie de o munca oarecare, asa de tip activitate zilnica cat de cat ordonata, atunci pt mine ala devine om. De ex, daca eu stau sa ma gandesc la femei doar ca sunt bune la a produce copii, atunci aia nu e activitate de munca, (desi desigur nasterea in sine se cheama o munca, si probabil nu degeaba, mai ales ca e si din aia cu enorm efort fizic si periculozitate, asa din aia care rupe salele in doua, dar oricum nu e ceva care se intampla in zilele noastre asa una dupa alta, pana la iesitul la pensie sau la deces, asa cum fusese in destule timpuri anterioare). Insa daca ma gandesc la o femeie care e manager finantele si coordonarea unei familii, asa ca grecii antici, sau daca ma gandesc la o femeie de tip regina sau preoteasa sau invatatoare sau sofer de tramvai sau de avion, (asta a propos si de articolul lui Raul Ghiran cum ca cica femeile nu au o sansa buna de a deveni soferi profesionisti in Romania), de tip muncitor proletar in uzina sau chiar si carator de diverse chestii sau vanzator de Avon, etc, atunci pt mine acea femei e la fel de om ca si un barbat care si el o fi sofer, vanzator, lucrator bisericesc, educator, carator cu carca, etc. Pt mine oamenii muncii sunt chiar oameni egali, desi desiigur recunosc cat se poate de sincer ca sunt total spalat pe creier de mass-media comunista din RSR ca eu asa am invatat sa citesc, de pe Informatia Bucurestiului si Romania Libera, zau, eu nu am citit Amintiri din Copilarie decat cand aveam probabil peste 11 ani, mai inainte de asta eu initiial am citit mai mult mass-media comunista, ca era si cu poze, era mai usor de citit decat literatura.
Este destul de greu sa iti expui pe blog absolut toate gandurile, toate trairile avute vreodata, din cauza ca ajungi sa te simti vulnerabil. Stii care este cea mai mare problema? Nu faptul ca femeile nu isi expun gandurile, ci faptul ca tinerele nu cauta sa afle informatii despre nemurirea sufletului. Ele vor doar ceea ce este superficial… Oare fetele tinere citesc bloguri?
Da, stiu si eu femei care au alte meserii: crescatoare de porci, intretinatoare de boi, incalzitoare de serpi la sân etc. :)
Nemaivorbind ca istoria blogurilor insine a inceput cu ideea de a tine jurnale publice, platformele initiale pt bloguri fiind unele numite Open Diary (Jurnal Deschis) si Live Journal (Jurnal pe viu). Practica de a publica jurnale, atat de catre barbati cat si femei, devenise deja ff populara, cf wikipedia, in istoria literaturii UE a sec 19, desi in general se preferau jurnalele secrete ale unor personalitati politice sau istorice, care sa fie pubicate asa postum, ca un fel de “dezvaluire de secrete”. Insa au aparut si jurnalele unor persoane care chiar traisera prin vremuri istorice interesante si implicit dificile, si acestea au putut sa reprezinte role modeluri pt altii, care isi puteau gasi exprimate acolo si unele elemente ale conditiei lor personale cu care se puteau identifica, indezvoltatrea propriei lor constiente despre sine insusi, inclusiv constienta lor politica, sau mai alrg social-interactiva. In general este considerat asa educativ pt tineret sa citeasca jurnale, pt ca asta ii poate ajuta pe cei care nu sunt siguri inca despre ce gen de om sunt sau vor fi, si cum vor relationa ei in mod optim pe termen lung cu altii, (sefi, prieteni, colegi, iubiti, vecini, concitadini, inclusiv pe cine sa voteze, etc) sa isi poata crea si ei o naratiune personala asa mai coerenta despre propria lor viata, ca nu toti oamenii reusesc acest lucru asa din prima de la 14-15 ani, mai ales ca acum la varsta asta cineva e considerat inca ff tanar, fara raspunderi prea mari decat de a merge la scoala, iar cei carora numai de scoala nu le arde sau nu-i intereseaza, pot ramane usor nedumeriti o vreme in legatura cu cine sunt sau trebuie sa devina ei, primesc si mesaje posibil contradictorii de la colegi, sau de la d-na diriginte sau de la TV, zau, nu toti se pricep asa din prima sa isi zica cine sunt, sau altii nu sunt asa de multumiti cu cine sunt si cauta sa devina mai altfel, pt ca acum e democratie, si e voie sa fie fiecare cum si cine vrea, dar aceasta libertate de alegere poate chiar crea debusolare si confuzie pt unii, ca totusi nu e asa de usor sa te decizi cu ce sampon sa te speli pe cap, ce brand de tenisi sa-ti cumperi, etc, cand ai atatea alegeri in fata, si nu mai stii dupa cine sa te iei, nici macar atunci daca te decizi sa iti cauti fericirea, (desi asta nu e ceva obligatoriu, obligatoriu e doar sa ai libertatea de a o face daca doresti, asa la libera alegere, preferabil dupa o deliberare atenta a avantajelor si dezavantajelor depunerii unui acest grad inalt de efort sustinut in mod disciplinat), daca sa te iei dupa economisti, sau dupa guru de tip filozofi mai vechi sau dupa preoti, dupa cine naiba sa te iei, astfel incat sa poti sa iti indeplinesti si aceasta lectie sau indatorire, in caz ca te simti obligat sau te decizi sa o faci si pe asta, de exemplu. De aceea eu cred ca Jurnalele care pot folosi ca role model sunt utile ca lecturi in adolescenta, atat vreme desigur cat adolescentul intelege cat de cat ca totusi nu are cum sa aiba o viata exact ca Moll Flanders, deoarece nu traieste totusi in acelasi secol si in acelasi loc, insa asa pt calatorii in timp de tip fantezist, eu cred ca poate fi chiar ff placut. Plus te gandesti la lucruri frumoase, de ex la moda de haine si pantofi de la acea vreme, sau ce dificil trebuie sa fie daca trebuie sa te muti la Londra in cautarea unui job, astfel incat sa nu te sperii si sa scrii chestii de gen cum a scris cineva pe Facebook acum cateva luni ca la Londra D-zeu a decedat, (asta reprezentand probabil o dezorientare temporo-spatiala temporara, insa desigur nu ceva grav, doar legat de un mic soc cultural inevitabil, datprita faptului ca acea persoana nu citise destul de spre Londra secolelor anterioare, si habar nu avea nici despre istoria UE de vreme ce tot ea a scris ca dacii aveau femei de tip “domnita”, care coseau cruciulite la gherghef, era probabil o persoana temporar confuza si ea, ca atatia altii in mediu urban, desi din fericire probabil temporar, si fara efecte adverse pe termen lung, plus ca nu va impovara serviciile sociale de la Londra, pt ca a revenit in Romania intre timp, unde si-a deschis si o afacere, beneficiaza si de sustinere economica si psihologica din partea parintilor, o mare parte a blogosferei de lb romana a sustinut-o moral, deci totul e spre bine, si in acel caz, in legatura cu care eu nu ma ingrijorez in mod deosebit, ca mai RAU era daca ramanea la Londra, devenea inca un caz de inrautatire a statisticilor UK, ca si asa scrie pe tot Internetul ca viata la Londra scurteaza viata unui om in mod statistic semnificativ, de acum UK nu mai stie ce sa faca astfel incat sa poata sa atraga turisti, si ultima gaselnita e sa spuna ca la Londra se poate face sex ieftin sau chiar pe gratis cu persoane exotice si tinere si interesante din toata lumea…desi, ma grabesc sa adaug, just in case, ca eu totusi NU recomand ca Alin sa se duca la Londra atunci cand se va decide sa plece din Romania, ci sa aleaga in mod specific mai degraba RFG, din diverse motive cumulate, chiar daca initial i se va parea ca nici in RFG nu pre aai cu cine sa faci sex, dar se va rezolva mai usor decat la Londra, unde va avea cu cine, dar pana la urma va risca sa ajunga batut, jefuit, si cu banii luati, ca e totusi de tip mai vulnerabil, si desi londonezii sunt chiar ff ospitalieri daca ii compari la inceput cu germaniii, zau, pe tremen lung e confirmat ca traiul la Londra are risc mai mare de 20 micrmorti pe zi, adica e de 3 ori mai riscant sa locuiesti la Londra decat sa sari din parasuta asa zilnic, din punct de vedere al sanselor de deces accidental prematur, plus in cadrul istoriei criticii literare culturale gay se stie deja de ceva vreme ca nu merita sa mori pt sex, eu de aia zic, asa de bine…desi imi dau seama ca sunt prost, cf unui comentator de pe blogul lui Cuvanta care a reamintit tuturor ca intelepciunea populara romana a relevat mai de mult ca prostul moare de grija altuia, desi din fericire alte zicale releveaza si ca prostii totusi traiesc asa mai mult, si ca prostia este nesecabila, deci e vorba si de protectie structurala in plus de ca beneficiaza chiar si de ocrotire crestin-sociala uneori, promitandu-li-se si fericire mai usor accesibila, cf fericiti ce saraci cu duhul…eu, per total, oricum, raman optimist, si de aceea recomand, pe cat posibil, tuturor sa isi ajusteze planurile individuale de optimism personal catre un tip de optimism prudent, alocand 10 % din timp pt momente mai melancolic-pesimiste, asta fiind procentul optim recent recomandat de BBC, plus tot de laBBC plus CNN, incorporand minim 2 acte caritabile pe zi, drept care si eu am scris aceste 2 comentarii astazi)
Este doar o zicala inventata de cei care se simteau spionati de vecini… Tu nu te incadrezi nici daca vrei in aceasta categorie. tu esti preocupat de evolutia ta si a celorlalti, nu de micile barfe din fata blocului. Dar Alin nu cred ca se poate depasi, indiferent unde se va duce. Are idei fixe, gresite si nu face nimic pentru a-si depasi conditia.
Chiar daca as tine un jurnal online, nu ar fi potrivit pentru tineri. Nu duc o viata model, am un program dezordonat, ma trezesc cand vreau, adorm cand vreau, uit sa mananc, fumez… :)
Nu mai pleca urechea la toate comentariile, oamenii sunt rai
Nu plec urechea la nimeni, Carolina. Oamenii care au comentat aici imi sunt prieteni, cand scriu ma gandesc si la ei, ba uneori ma intreb in sinea mea daca le va placea… Mi se pare normal sa tin cont si de parerile lor.
mie îmi place…… tot ce scrii !!!! si apreciez faptul ca tii cont de parerile lor ….
Eu stiu sa citesc printre randuri si asta am pretentia sa faca si ceilalti cu scriitura mea. Tu dai destule detalii personale in articole, insa eu nu pot spune cu certitudine care sunt reale si care doar fantezie. Din punctul meu de vedere tu publici povesti, exact asa cum procedeaza un scriitor. Deci pentru mine tu, Vienela, esti o scriitoare. Eu cred ca asta e stilul tau. De ce sa schimbi ceva ce are asa mare succes? Oamenii nu vor detalii personale, oamenii vor imaginatie, creativitate, vor sa se piarda in visare in articolele tale.
Oamenii vor metafore, vor poezie…
De fapt nu oamenii, ci o anumita parte a bloggerilor, care te apreciaza. :)
Pai chestia asta cu citituul printre randuri nu e comuna pt toate culturile lumii, zau, daca un strain dintr-o cultura in care limba este folosita asa zis contextual “scazut”, adica nu asa aluziv sa insemne diverse uneori chiar opusul a ce se pare ca zici, care stie lb romana chiar bine, insa care poate nu e ff familiar cu modul in care e ea folosita asa mai larg social in anumite cercuri din Romania, (pt ca desigur ca acest nivel aluziv nu e prezent nici in Romania chiar in toate cercurile, de ex la serviciu nu este comun a se folosi asta, ci poate mai mult asa off-serviciu, in timpul liber, si intre persoane care se cunosc mai bine, nu asa trecatori ocazionali, care habar nu au si nici nu le pasa sa afle de contextul altora), nici acest strain habar nu ar avea de aceasta pretentie ca el sa stie sa se astepte sa citeasca printre randuri si ar lua de bune asa concret totul si s-ar putea ajung chiar la neintelegeri destul de masive si suparatoare pt ambele parti, numai si numai din aceasta cauza. Dupa parerea mea sincera, chiar si comunicatul on-line, intre persoane care vorbesc lb romna ca lb materna, insa care nu se cunosc una pe alta si nici nu beneficiaza de a putea vedea mimica si gestica celuilalt, si totodata nici nu provin din acelasi grup specific de interese de ex cu o istorie de lecturi comune, sau care au persppective diferite despre cum se citeste un text oarecare, zau, si in acest caz se pot crea deosebit de multe neintelegeri, daca una din persoane are impreasia ca cealalta trebuie sa stie cumva a priori ca e cazul sa inteleaga diverse aluzii, pt ca de ex la inceput si eu am primit niste comentarii de genul asta obscur aluziv pe blogul meu si habar nu aveam despre ce e vorba, si chiar am incerca sa explic ca cu mine trebuie sa se converseze asa ff concret on-line pt ca eu habar nu am despre codul cultural mai recent legat de diverse aluzii in Romania, efectiv chiar ca habar nu am, ca eu nu vorbesc lb romana decat cu mama si cu tata, si cu ei precis ca nu vorbesc la modul aluziv, iar cu ultim apersoana cu care am vorbit eu lb romana asa ca prieten a fost in 2007, si in nici un caz nici cu ala nu comunicam aluziv, ba chiar ff direct, si concret, de tip asa Da sau Nu. Si nici macar cu o fata cu care am avut o relatie mai apropiata cand aveam vreo 22 de ani nu vorbeam aluziv, ca asata r mai fi lipsit sa o zapacesc total de cap, mi s-ar fi parut total nepoliticos sa faca asa ceva unei fete, ca eu aveam niste rudimente de limbaj aluziv legat de cultura gay din Romania, dar sa fi folosit asa ceva cu o fata mi s-ar fi parut ff nepoliticos, chiar oarecum golanesc, si chiar asa nu stiu cum, ca si cum as desconsidera-o, ca si cum as fi fortat-o sa comunice cf unei culturi care-mi place mie si cu care ma simt eu mai confortabil in loc sa comunic cu ea in cultura in care se simtea ea mai confortabil. Adica fata de un baiat nu as mai fi asa de politicos, si daca eu ii transmit lui ala sa inceteze cu aluziile ca eu nu inteleg chestii din astea si mie sa-mi vorbeasca concret ca altfel nu are ce discuta cu mine, zau, fata de un baiat nu mi-as face atat probleme, sa fie asa cum vreau eu, dara fata de o fata m-as simti asa mai nevoit s afiu mai diplomat, nu as forta-o eu niciodata sa adopte coduri de comportament soial care-mi convin mie, in relatia dintre noi…de fapt nici pe un baiat nu l-as forta, dar adaca il vad ca comunica sau se compota cum nu imi place mie, pur si simplu intrerup orice comunicare, si gata, basta,ma rog, daca imi place de el, ma iincerc asa sa il conving sa invete si limb mea, ca sa putem maajunge la stadiul ala de Me Tarzan, You Jane, (sau invers desigur, ca nu asta conteaza), daca doreste, dar altfel, nu ma strofoc eu prea tare cu diplomatia fata de alti baieti. Iar larg social, asa la o petrecere, de ex, zau, eu incerc sa vorbesc asa cat mai simplu si concret astfel incat sa fie inteligibil pt oricine, chiar si din alte culturi, nu doar asa pt un cerc restrans, ca altfel mi s-ar parea ff nepoliticos. Dar desigur eu nici nu am experint a cu diverse gasti, ca eu nu am apartinut niciodata de vreun grup specific, eu mereu asa m-am mutat din grup in grup, nu am avut asa un grup exclusiv, de tip gasca.
În poveştile tale ai trasat o linie invizibilă între real şi imaginar, şi acestea s-au întrepătruns într-un mod difuz, lăsând cititorul să “speculeze”! Cum e mai bine? Depinde de poveste!
eu nu știu de ce contează …titulaturile astea așa mult…
dar dacă e să o luăm așa…jurnalul presupune să-și scrii gândurile, nu neapărat să descrii pas cu pas cum tai ceapa sau aranjezi lucrurile în dulap ;-)
dacă am o idee și mă lasă timpul (sau Pințul :-D ), o arunc pe blog. Dacă aș fi trăit în altă eră, probabil că aș fi luat pixul și aș fi scris tot ce îmi trecea prin cap.
Jurnal, ne-jurnal, cine are poftă să intre și să citească, să o facă. Până la urmă descoperă o ALTĂ parte din tine :-)
Blogul tau este ca un jurnal online…un jurnal bine structurat si articolele sunt foarte bune. Rautatile nu conteaza. Scrie in continuare asa cum scrii pentru ca te reprezinta
Deci imi iau palme sau nu, ca n-am inteles exact ? :))))
Ma bucur ca ai inteles bine partea cu admiratul, si ma bucur ca ai inteles ca nu este o critica si ca ai incercat sa redai cat mai bine contextul, se pare ca totusi cativa dintre cititorii tau nu au inteles :)
A! Si in nici un caz nu “te vorbeam pe la colturi” :) Stiam ca citesti pe la Vlad si … in nici un caz nu era nimic de care sa-mi fie rusine sa scriu pt ca … nu am scris nimic aiurea :)
Intr-adevar am omis faptul ca intr-un jurnal se poate scrie absolut orice, cat de detaliat sau limitat sau real sau fantasy doreste persoana respectiva, DAR in contextul respectiv, asa cum erau formulate frazele acelea de la “Jurnalul” care a devenit proiect saptamanal pt multe pers pe care le citesc eu … tu nu de incadrai, sau poate prea putin, mai degraba se incadreaza Vlad :)) Iar asta, in nici un caz NU este o critica, doar o constatare personala, poate eronata, imi asum :)
Din punctul meu de vedere … continua cum vrei tu, iti iese minunat oricum! Poate tocmai faptul ca nu scri ce mancare faci sau pe unde te plimbi, e atat de grozav, eu mereu ma minunez de cate chestii interesante, si variate, poti sa ai in cap, si cum le asterni pe “hartie” :) Mai sti ca in primele mail-uri mi-am exprimat certitudinea ca ai legatura cu domeniul jurnalistic? Si tu mi-ai raspuns ceva de genul … “nu, in afara de blog, scriu doar liste de cumparaturi”. Prea scri grozav :)
Si scuze ca am creat atata valva! :D Ia sa ma duc si eu sa vad ce s-a mai scris pe acolo, ca si uitasem unde am scris comment-ul ala :)
poate ca tocmai ce scrii zilnic te caracterizeaza mai mult decat o enumerare a spalarilor pe dinti sau a felurilor de mancare gatite (sau ratate :D ). stiu ca acel comentariu de la care ai pornit nu a fost rau intentionat, dar eu cred cu toata convingerea ca blogul tau este ceea ce vrei tu sa fie, indiferent de clasificari. e “copilul” tau si-l faci doar cum vrei tu…
Poti sa scrii si despre cresterea prepelitelor, daca o faci cu pasiune!
Vienela, alăturarea acestor două cuvinte, bărbat şi simplu este o greşeală.
Bărbaţii nu sunt complecşi, ci complicaţi! :)
Of, Vienela… n-am sa spun decat atat: numai simpla nu esti :))
Si cu asta ai derutat pe toata lumea ;) Cred ca doar pe mine nu. Te pup.
Frumos…
Multumesc! :)