Jurnal de femeie simplă (pagina 111)

Astăzi (16 noiembrie 2017)… mă simt la fel de obosită fizic ca în oricare altă zi din ultimele două săptămâni, însă gândul la sutele de lire pe care le-am adunat în cont alungă imediat febra musculară și îmi dă puterea de a mă ridica din pat pentru a pleca, iar și iar, la serviciu. Casa mea arată, mai mult ca oricând, de parcă prin ea a trecut uraganul Ophelia. Cui îi pasă, dacă biroul e plin cu dulciuri, câinele doarme alături cu burta în sus, iar eu scriu în jurnalul de femeie simplă (astăzi pagina 111)?

Mă gândesc… la faptul că mi-aș putea deschide un blog pe care să scriu doar texte despre porțile visului și despre tot ceea ce se ascunde dincolo de visare. Probabil ar avea succes, însă… de unde atâta timp și energie?

Sper… să găsesc undeva putere măcar pentru blogul în limba engleză pe care l-am deschis zilele trecute. Deocamdată e gol, dar e al meu și deja îl iubesc.

În casă… am o întreagă colecție de mingiuțe de golf găsite pe terenul din fața blocului. Bruno le adoră și deseori îl găsesc jucându-se cu ele pe podea. Încă nu mi-a bătut nici un vecin în ușă pentru a mă certa din cauza bubuiturilor, căci mingiile sunt tare grele, dar mă aștept să se întâmple din clipă în clipă.

Pisicile mele… îmi sfâșie inima. Mi-e dor de ele. Nu-i moment din viața mea să nu mă gândesc la fiecare în parte și la toate deodată. Visez la ziua în care le voi putea lua în brațe. Avem și un plan pentru a aduce măcar două dintre ele aici, dar pentru asta trebuie să strângem niște bani. Nu știu cum se face, dar mereu avem ceva de plătit sau de cumpărat.

Câinele meu… ne-a dat multe bătăi de cap în perioada trecută. După ce am încercat cinci sortimente de hrană uscată și umedă pentru el, am decis să îl hrănim cu pui fiert, căci e singura mâncare de care nu se satură niciodată. L-am pus pe picioare și speram din suflet să nu îl mai vedem niciodată slab.

Prin Ploieşti… google spune că temperatura este cu un grad mai mare decât în zona unde locuiesc acum, dar asta probabil din cauză că pe aici bate un vânt turbat.

Prin blogosferă… vă invit să citiți jurnalul unei femei simple care îmi e prietenă și pe care sper să o pot aduce în curând lângă mine.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să joc un rentz cu băieții mei și cu unul dintre băieții cunoscuți aici.

Un citat/proverb favorit… “Legenda spune ca in Scotia traia o pasare neagra, un corb singuratic caruia ii placea sa se foloseasca de vantul salbatic pentru a plana pe deasupra pamantului. Dorea sa fie permanent la curent cu tot ceea ce se intampla acolo, jos, unde el poposea numai pentru cateva clipe, cat sa verifice o margica stralucitoare, o piatra cu forma deosebita sau poate sa ciuguleasca niste firimituri de paine cazute pe asfaltul umed.” – Citiți mai multe în Legenda corbului singuratic

O fotografie preferată…