Jurnal de femeie simplă, cu prieteni buni

Sper… să nu mă tratați ca pe o lăudăroasă dacă vă spun că astăzi (19 ianuarie 2017)… m-am trezit, am ridicat ochii spre soare, am îndreptat umerii, am recitit articolul despre Nono și am zâmbit. Așa se întâmplă când soțul meu colindă prin blogosferă…, apoi îmi spune că i-a plăcut mult un anumit text scris de mine. Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… ar fi să povestesc lumii despre omulețul verde, un tip care locuiește la noi în casă… de o jumătate de an, timp în care… Dar mai bine tac. E prea devreme pentru a divulga secrete.

Mă gândesc… și la pisicile mele…, care nu au mai scris pe blog de o viață și care ar avea atât de multe de povestit. Doar câinele meu… își face timp, măcar din când în când, să scoată la lumină chestii vechi și să le posteze pe fb pentru prieteni noi. Prieteni care îmi umplu sufletul de bucurie. Sunt receptivi, sunt spirituali, sunt nostimi și, mai presus de toate, îmi dau încredere în mine. Lor le dedic acest citat favorit. Celor care îmi sunt de mult timp alături le spun simplu, din suflet:  Mulțumesc!

Prin Ploieşti… mi s-a părut atât de frig în această dimineață, că plimbarea a durat mai puțin de 15 minute; cu tot cu timpul petrecut la scară, încercând să nimeresc o fotografie preferată… pentru pagina 102 din jurnalul de femeie simplă (cu prieteni buni), dintre multele caricaturi pe care le-am făcut pe post de poze, cu mâna tremurând pe aparat. Câine curios și soare cu dinți:

Dupa multi ani, revenind la acest articol, ma intreb din ce motive am scris atat de putin, caci eu in general sunt tare vorbareata in jurnalele de femeie. Mi-ar fi placut sa imi pot aminti mai multe din perioada in care am asternut cuvintele in acest jurnal. Bine macar ca am pus poze.