Jurnal de femeie simplă 76 – Schimbări

Astăzi (1 iulie 2015)… m-am decis să modific puţin formatul acestui jurnal în care constat că am scris deja 75 de file. Mă plictiseam vorbind despre ceea ce se întâmplă la mine în bucătărie şi cred că plictiseam povestind în două cuvinte despre hainele cu care eram îmbrăcată. Îmi e mai bine scriind despre ceea ce am văzut prin oraşul meu şi despre ceea ce mi-a plăcut pe bloguri, despre ceea ce visez şi despre ceea ce m-a distrat/enervat la animalele mele, despre ceea ce am citit şi despre ceea ce plănuiesc să fac pe viitor, căci toate astea despre mine vorbesc.

Mă gândesc… la toţi curcubelaţii care se dau mari iubitori de libertate şi care până mai ieri îşi începeau propoziţiile cu “eu sunt un om tolerant, dar…”.

Sper… să putem termina de îmbinat piesele bibliotecii înainte de venirea în ţară a prietenilor noştri. Dacă nu reuşim, cu atât mai bine. Va avea Adi de muncă… :D

În casă… mi-am făcut un colţ al meu, plin de lucruşoare care îmi sunt dragi sau pe care le folosesc zilnic. Surprinzător sau nu, e singurul loc din apartament care arată întotdeauna de parcă abia a fost aranjat.

Pisicile mele…Ursula este mai schimbătoare decât vremea din această vară. Acum îi face nasul franjuri câinelui, acum îl spală din cap şi până în picioare (astăzi a fost surprinsă în timp ce îl spăla între picioare pe Bruno). Pufina s-a autoexilat în bucătărie, iar Miţi s-a autodesemnat străjer la graniţa dormitorului.

Câinele meu… cu blana ciocolată este puţin mai mare de vârstă decât am crezut iniţial. Dovadă stau cei trei deja patru dinţişori de lapte pierduţi zilele acestea. I-am trecut pe carnetul de sănătate ca dată a naşterii 1 ianuarie 2015.

Prin Ploieşti… copiii îşi fac propriile afaceri.

Prin blogosferă… am găsit câteva întrebări interesante, pe care mi-ar plăcea să le folosesc într-o zi, după ce voi găsi “victima” potrivită.

Ce cărți am mai citit… pentru vacanţa de vară i-am recomandat nepoatei mele Colţ alb. A citit la mine câteva pagini. M-am trezit prinsă în poveste, asă că după plecarea ei am recitit jumătate de carte. :)))

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să merg cu câinele la cabinetul veterinar pentru a vedea ce este cu umflătura care i-a apărut imediat după vaccin.

Un citat/proverb favorit… “În casa… poporului ar fi încăput lejer acea parte din popor care nu are măcar un carton sub care să se adăpostească. Ne plac oamenii, dar numai când se pot descurca singuri și când ne pot descurca și pe noi, nu-i așa?” – Vienela într-o altă filă de jurnal…

În casa poporului ar fi încăput lejer acea parte din popor care nu are măcar un carton sub care să se adăpostească. Această afirmație reflectă realitatea crudă a unei societăți care, în ciuda progresului și bogăției, încă se confruntă cu o inegalitate acută. Desigur, societatea modernă este complexă și diversă, dar întrebarea esențială rămâne: cât de solidari suntem cu cei mai puțin norocoși?

Solidaritatea socială reprezintă un pilon esențial al unei societăți prospere și echitabile. Oamenii sunt adesea predispuși să își ofere sprijinul atunci când se confruntă cu provocări personale, dar devine crucial să extindem această atitudine și către cei aflați în dificultate. Într-adevăr, testul adevăratei solidarități se manifestă atunci când suntem dispuși să acordăm ajutor celor care nu se pot descurca singuri și care, într-un mod sau altul, au fost excluși din beneficiile progresului social.

Într-o lume ideală, casa poporului ar fi un simbol al unității și compasiunii, unde fiecare individ să aibă șansa la un adăpost decent și la o viață demnă. Cu toate acestea, realitatea arată adesea altfel. Mulți oameni se luptă să își găsească un acoperiș deasupra capului, în timp ce alții prosperă în lux și confort. În această discrepanță evidentă, apare întrebarea dureroasă: cât de mult îi plac oamenii celorlalți atunci când aceștia nu se pot descurca singuri?

Preferăm adesea să fim înconjurați de succesul și independența celor din jurul nostru. Într-o lume competitivă, admirația noastră tinde să meargă către cei care reușesc să se descurce singuri, ignorând adesea pe cei care au nevoie de sprijin suplimentar. Acest mod de gândire reflectă nu numai o lipsă de empatie, ci și o superficialitate în evaluarea valorii umane. Adevărata măsură a caracterului unei societăți nu este dată doar de succesul individual, ci și de modul în care aceasta își susține membrii vulnerabili.

În esență, solidaritatea socială nu se limitează la acte caritabile sporadice sau la evenimente filantropice de amploare. Ea presupune o schimbare profundă în modul în care percepem relațiile sociale și succesul personal. A recunoaște că în casa poporului ar trebui să încapă cu toții înseamnă a renunța la prejudecăți și a valoriza fiecare individ în parte, indiferent de circumstanțele sale.

Pentru a atinge acest scop, educația joacă un rol crucial. O societate solidară se construiește prin promovarea înțelegerii și empatiei în rândul oamenilor. Învățăm să apreciem și să sprijinim diversitatea, să ne implicăm în comunitate și să ne asumăm responsabilitatea pentru binele colectiv. În acest fel, putem crea o casă a poporului în care fiecare individ să aibă șansa de a se dezvolta și de a contribui la progresul comun.

În concluzie, solidaritatea socială reprezintă o piatră de temelie a unei societăți echitabile și prospere. În casa poporului ar trebui să încapă cu toții, indiferent de statutul social sau de resursele personale. Trebuie să depășim tendința de a admira doar succesul individual și să ne îndreptăm atenția către nevoile celor mai puțin norocoși. Doar prin construirea unei societăți autentice, în care solidaritatea nu este doar un cuvânt, ci o realitate zilnică, vom reuși să transformăm casa poporului într-un adăpost sigur și demn pentru fiecare cetățean.

O fotografie preferată… Şopârla de care eram atât de mândră până când am văzut la Doru alta. Mă fac eu mare (dacă nu în viaţa asta, sigur în următoarea) şi îmi cumpăr un aparat foto bun… :D