Jurnal de femeie simplă 73 – Arena virtuală

Astăzi (22 mai 2015)… am întâlnit în vis Poetul. El îmi căuta ochii, eu îi căutam versul. El îmi zâmbea cu îndrăzneală, eu tremuram cuprinsă de nelinişti. I-am spus că aş vrea să pot scrie aşa cum scrie el. A zâmbit iar. S-a lansat într-un monolog din care am reţinut că nu toţi se nasc poeţi, nu toţi pot pune în cuvinte trăirile adânci, nu toţi au norocul de a fi apreciaţi la justa valoare. Am zâmbit şi eu. Ce gând stupid am avut! De ce aş vrea să scriu ca altul, când ceea ce gândesc sau trăiesc se ascunde numai în cuvintele mele, în felul în care eu le amestec şi le arunc în arena virtuală?

Astăzi, am avut privilegiul de a întâlni Poetul într-un vis, o experiență care a lăsat o amprentă profundă în conștiința mea. În acel spațiu oniric, ochii lui căutau ai mei, iar eu îmi hrăneam sufletul cu fiecare vers pe care el îl rostea. Era o călătorie în lumea cuvintelor, într-un labirint al expresiei unde el era ghidul meu, iar eu căutam să-i înțeleg tainele.

Poetul mi-a adresat un zâmbet îndrăzneț, iar eu am resimțit un fior al nesiguranței, un tremur care îmi străbătea ființa. I-am mărturisit dorința de a putea scrie așa cum o făcea el, iar răspunsul său a fost un alt zâmbet, dar și un monolog care a dezvăluit lumea sa interioară. El mi-a spus că nu toți se nasc poeți și că nu toți au darul de a transforma trăirile adânci în cuvinte. A subliniat că nu toți au norocul de a fi apreciați la adevărata lor valoare.

În acea conversație imaginară, am zâmbit și eu, dar în sufletul meu a răsunat o întrebare: de ce aș vrea să scriu ca altcineva? De ce aș căuta să imit talentul altuia atunci când ceea ce gândesc și trăiesc se ascunde în propriile mele cuvinte? Am realizat că fiecare dintre noi are propriul său labirint al cuvintelor, o modalitate unică de a le amesteca și a le arunca în arena virtuală a vieții.

Poetul din vis mi-a fost ghid și, în același timp, oglindă a propriei mele căutări. Am conștientizat că adevărata bogăție a cuvintelor stă în autenticitatea lor, în modul în care ele devin oglinda sufletului nostru. A scrie nu înseamnă doar a pune cuvinte pe hârtie, ci și a dezvălui fragmente din propria noastră esență.

Astfel, călătoria mea printre cuvinte nu trebuie să fie o imitație a altora, ci o căutare a propriei mele voci, a propriei mele expresii autentice. Fiecare om are un dar unic de a aduce ceva nou în lumea cuvintelor, iar frumusețea constă în diversitatea modurilor în care acestea pot fi aranjate și exprimate.

În final, întâlnirea cu Poetul în vis a fost mai mult decât o călătorie printre versuri; a fost o revelație despre frumusețea de a fi diferit și de a-ți găsi propria voce în această simfonie a cuvintelor. În labirintul cuvintelor, fiecare pas este o descoperire, iar autenticitatea devine busola care îndrumă călătoria noastră literară.

Afară… au început să mă cunoască toţi posesorii de căţei şi toţi copiii cartierului.

Într-o grădină… a găsit soţul meu acest superb trandafir roz.

 

 

Într-o zi vă voi povesti despre casa căsătoriilor din Ploieşti…

În bucătărie… am avut aseară masă ca la câmp: şuncă, brânză, ouă, ceapă roşie, castraveţi şi roşii bine coapte. Eu, femeie atât de simplă încât îmi complic mereu existenţa, am ales să mănânc şuncă şi nişte murături asortate cu prea mult îndulcitor, găsite la profi.

Sunt îmbrăcată cu… blugi, tricou kaki, papuci care au fost odată albi şi care astăzi arată de parcă ar fi fost muşcaţi, băloşiţi şi tăvăliţi de un pui de câine. A, chiar s-a întâmplat?

Ce muzică ascult acum… Cargo. A aflat toată lumea că iubesc Cargo?

Ce cărți citesc zilele astea… Nu citesc. Încerc să mă adun pentru a vă povesti despre Ben Ami şi scriitura lui măiastră.

Ce mai meșteresc eu… mă tot pregătesc să zugrăvesc şi nu mai reuşesc deloc. Important este că am toată casa dată peste cap şi asta mă scuteşte de micile treburi zilnice. :D

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… Eu? Planuri? Planul e să nu îmi fac planuri.

Am învățat… Nu, încă nu am învăţat cum să îmi exprim sentimentele ce mă încearcă atunci când oamenii îmi spun că apreciază articolele pe care le scriu. Rămân mută, emoţionată, incapabilă să tastez câteva cuvinte.

Sunt recunoscătoare… bloggerilor care scriu frumos şi îmi fac dimineţile senine.

Mă gândesc… la nestatornicia de care dau dovadă. În ultima lună am început trei texte, am scris mai mult de 2000 de cuvinte în fiecare şi le-am abandonat, rând pe rând.

Aștept/sper… să îmi amintesc săptămânal de acest jurnal de femeie simplă şi să scriu în el câte ceva.

Un citat/proverb favorit… Când de multe te apuci, pe mai toate le încurci.

O fotografie preferată… Flori. Bulgăraşi.