Skip to main content

Jurnal de femeie simplă 19- Mi-am lățit pe frunte…

Astăzi (21 ianuarie)… voi încerca să nu mă mai irosesc în prea multe direcții, așa cum am făcut în ultimul timp. Trebuie să învăț cum să mă axez doar pe ceea ce este cu adevărat important pentru mine.

Afară… s-a întâmplat ca ieri să aibă loc un accident nefericit, soldat cu victime. Am citit fel de fel de păreri, de la ”sistemul nu ne poate ajuta, nu și-au dat interesul să găsească răniții”, ”unii au degeaba telefoane deștepte, că nu știu să le folosească”, ”nu se putea face mai mult, pentru că era ceață, noapte și drum impracticabil” și până la ”mie îmi pare rău numai de doctorița rezident…”. Au bloggerii de scris astăzi…

În grădină… se aud voci, iar eu stau și le ascult șoaptele. Puțini au fost cei care s-au deranjat să citească, iar asta mă face să mă gândesc la două lucruri: ori ați fost ocupati, ori … pentru asemenea povești, trebuie să atrag pe blog altă categorie de cititori.

În casă… mi s-a părut foarte cald… înainte de a coborî din pat. Timp de zece minute, până când a fost gata cafeaua, am tremurat de parcă aș fi fost în zăpadă, deși eram înfășată în pătură.

În bucătărie… am făcut niște clătite aperitiv și o prăjitură negresă acum câteva zile. Duminică a venit Ionuț cu ideea de a face orez cu lapte, așa că m-am îndopat până târziu în noapte. Nu mai mâncasem așa ceva de un an.

Sunt îmbrăcată cu… pantalon negru și tricou caramiziu. Bine-nțeles, aș putea spune că am, în plus, lac de unghii incolor, fum de țigară ce se plimbă în jurul capului, o pereche de șosete furată de la copil. 🙂

Ce muzică ascult acum… în exact secunda asta se aude o mașină trecând peste asfaltul ud, cafeaua curgând în ceașcă, degetele țopăind pe taste și fb-ul anunțându-mă că am un mesaj pe chat.

Ce cărți citesc zilele astea… sunt pe ultima sută de metri cu Floarea de loldilal și deja mă uit cu un ochi spre un alt SF. 🙂

Ce mai meșteresc eu… off, cât mă poate enerva această rubrică. Îmi amintește săptămânal că îmi fac mereu planuri și nu le duc la bun sfârșit. Mă gândeam ieri că aș putea să îmi fac o chestie ornamentală simpatică, o veioză ananas.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoaresă scriu în jurnal, să scriu și povești, ca lumea să afle de ce nu mai ninge, de ce plouă și de ce unii ar trebui să stea ascunși.

Am învățat… că oamenii au talentul de a se întărâta unii pe alții, iar asta îi poate duce unde nu ar fi crezut vreodată că pot ajunge.

Sunt recunoscătoare… Mihaelei pentru parfumul pe care mi l-a trimis. Le sunt recunoscătoare Cristinei, unei alte Cristine și unui Adrian, Kadiei și soțului ei, pentru că s-au gândit la mine și mi-au trimis un semn…

Mă gândesc… la faptul că în ultimele zile nu am fost prea pozitivă și asta m-a afectat, m-a făcut să văd totul în alb sau negru, deși nici oamenii, nici viața nu sunt așa.

Aștept/sper… să găsesc o rezolvare problemei care mă frământă. Cum procedezi când vrei să faci ceva ce îți place, dar nu îți place mare parte din echipa cu care trebuie să lucrezi?

Un citat/proverb favorit

”Mâna-ntinsă ca să strâng-o mână,

nu de sânge vreau să mi-o-nfior!

Mi-am lățit pe frunte-atâta lună

cât să mă încapă ochii tuturor.” Nichita Stănescu- Avertisment

O fotografie preferată

tabla de sah

Comments
  • psi January 21, 2014 at 8:56 am

    eu nu ştiu să răspund la întrebarea ta. cum să lucrezi cu oameni care nu îţi plac? nici eu nu mă prea plac de o vreme… şi dacă taci am să înţeleg că ai dreptate. deocamdată mă concentrez (sau ar trebui să) pe vina mea…
    şi pe problemele care nu pot fi spuse, doar pentru că sunt prea personale.
    adevărul este, vorbisem cu alma, parcă s-au răsturnat toate furiile pe pământ. şi nimic nu mai este cum credeam a fi. parcă eu nu mai sunt… 🙁

  • Andreea January 21, 2014 at 8:58 am

    Trist incidentul cu ranitii si mortii de la tv. Fotografia este foarte interesanta! 🙂

  • Silving January 21, 2014 at 9:23 am

    Vad ca nu esti singura care zice ca putini se mai deranjeaza sa citeasca ce scrie pe blog :D. Si ca fiecare scrie pt.el si gata :)) O fi noua moda :D.
    Da’ mi-ai facut o mare pofta de clatite,sa-i zic fetei mele sa mai faca,ca de cand are o reteta de la scoala devenise experta anul trecut.
    Cand vrei sa faci ceva ce-ti place dau nu-ti place echipa? Hm.Oare sa incepi cu echipa aia,pana ai sansa sa faci acelasi lucru,dar cu alta echipa?

  • Kadia January 21, 2014 at 9:39 am

    Eu nu mi-am ales niciodată colegii, unii s-au nimerit interesanți, alții mai puțini, dacă îmi place ce fac atunci treaba merge bine. Problemele apar atunci când colegii au posibilitatea de a-ți impune cum si ce să faci, cel puțin pentru mine, ăsta e punct de cotitură și dacă nu-mi mai convine cu cine lucrez atunci îmi caut altceva. Da, colegii sunt importanți dacă prezenta lor afectează munca ta, altfel, ce contează cine ți-e coleg dacă proiectele voastre sunt diferite?
    Bineînteles depinde de tine, de cât de mult te afectează conflictele sau petrecerile de la birou, însă ce te costă să încerci?

  • Andreea D. January 21, 2014 at 9:47 am

    Mi-ai făcut poftă de clătite pufloase, dintr-acelea americane. Să vedem dacă am tot ce-mi trebuie şi poate mă apuc de bucătăreală.

  • Cristina P January 21, 2014 at 9:58 am

    a ajuns cumva semnul la tine? 🙂 daca da, ma tare tare tare bucur.

  • Cuvânta January 21, 2014 at 10:21 am

    Daca faceai o munca neplacuta ai fi avut parte de colegi faini. Neplacerile coalizeaza oamenii.
    Cat despre cititul blogurilor, suntem multi. E greu sa citesti tot. Si chiar nu-ti permite timpul sa te invarti prin multe cercuri.

  • Andreea January 21, 2014 at 10:31 am

    Este complicat, foarte complicat sa lucrezi din pasiune la ceva care iti place cu cineva care nu iti place. Cand te gandesti in profunzime, parca este imposibil … dar nu cred ca este …

    Cred ca trebuie sa te concentrezi pe rezultat, pe drumul in sine, pe lucrul pe care il faci si care iti opreste timpul in loc, iar restul o sa fie floare la ureche … asa o sa vezi numai punctele forte si nu pe cele slabe …

  • Dan January 21, 2014 at 10:35 am

    Eu fac parte dintre cei ce nu au avut timp. Sooooryyyy … 😳
    Cât despre frământarea ta, mie nu-mi pare a fi o problemă atât de gravă. Ar fi fost chiar împotriva firii să-ți iasă toate : să faci și ce îți place și alături de oameni cu care ești măcar compatibilă. Unde te crezi ? În înălțimile cerului ? Până și de acolo mai răzbate câte o voce care spune „Houston, we have a problem.” Ia partea bună a lucrurilor și fii fericită că vei face ceva ce-ți place. Alții nici măcar norocul ăsta nu îl au.

  • Mugur January 21, 2014 at 11:34 am

    Mă treci între cei care nu au timp. Acum ți-aș spune să schimbi echipa, dar nu știu dacă poți.
    Succes!

  • vavaly January 21, 2014 at 11:40 am

    e trist când e trist Vienelă dragă… şi e greu când te risipeşti… sau te împarţi… dar tot am văzut câteva zâmbete… vom fi bine … vei vedea.

  • Radu January 21, 2014 at 12:02 pm

    Offf, iar Nichita preferatul meu! Am făcut şi eu clătite în weekend cu dulceaţă de vişine! Pe prima am lipit-o de tavan că uitasem cum se-ntorc! 🙂

  • Vero January 21, 2014 at 12:33 pm

    Vienela, am citit acum vreo 8 ani o povestioară SF (semnată de un român de-al nostru, Liviu Radu) despre o lume în care toţi oamenii scriau şi nimeni nu mai avea timp să-i citească pe alţii.
    Ei bine, aş zice că, noi, cu blogurile, am ajuns cam pe-acolo. Sau nu mai avem prea mult 😛

  • Vero January 21, 2014 at 12:35 pm

    Scuze pentru virgula în plus – şi asta vine tot de la lipsa de timp, graba strică treaba 😛

  • Vero January 21, 2014 at 12:41 pm

    Şi, apropo, eu nu prea mă joc de-a “povestea parfumată” fiindcă acolo toată lumea scrie de obicei prea mult, mai mult decât am eu timp să citesc.
    De data asta povestea ta a fost singura pe care-am citit-o (în diagonală, recunosc).

  • Adriana January 21, 2014 at 4:32 pm

    Eu ştiu întâmplător şi despre cauze şi efecte, dar şi despre combinaţiile ce par nepotrivite. Azi, obosită ruptă, deja citindu-te de două ori, mă gândesc că nu am anul de cand mâzgălesc cuvinte şi deja am virat pe câteva cărări aiurea. Ba, pe una am fost şef de echipă. Şi tot azi m-am analizat şi am gândit că nu ştiu ce voi face mâine dar azi vreau să nu uit că te-am intalnit intr-un moment fain, că am multe intâmplări virtuale cu tine, că am râs, ca am plans, că mi-au ramas povesti in cap de pe aici, că altele nu le retin deloc, că am bloguri unde citesc şi le stiu incă povestile, că mi-e drag, că mi-e greu, că le imbin şi tot te găsesc in gandul meu şi doar pronuntand cuvantul blog. Pentru mine blog inseamnă Vienela, nu dama de caro şi asta spune multe. Ieri cineva pe fb mi-a spus la o lamentare tâmpită că: “mă iubeşte azi, pentru că mâine nu ştie dacă o va mai face pentru că e ciudată”. Mi-a dat de gândit.

  • Adriana January 21, 2014 at 4:33 pm

    ..tot nu ştiu să mă abonez la comentarii pe blogul tău. ruşinos…

  • Sonia January 21, 2014 at 4:45 pm

    Îți voi răspunde doar la partea cu “aștept/sper”. Încerci. Nu ai nimic de pierdut. Nu știi cum se vor aranja lucrurile. Dacă stai pe margine, îți vei pune veșnic întrebări și îți vei imagina tot felul de lucruri. Succes! Îți țin pumnii.

  • jurnal de vienela | Ratzone's Blog January 21, 2014 at 7:54 pm

    […] placut si adoptat de la Vienela. Dati o […]

  • Iuliana January 22, 2014 at 5:47 am

    Off, cum stii tu sa pui degetul pe rani ascunse…
    Mare parte din jurnalul tau parca ar fi al meu 🙁
    Cred ca e ceva in astre, altfel nu-mi explic.

  • Ana-Maria January 22, 2014 at 8:04 am

    Si eu sunt curioasa daca vei gasi raspuns la intrebarea din final…

  • elly weiss February 22, 2014 at 9:32 pm

    Sper ca framantarea aceea din final a gasit o rezolvare de un fel. Unul cat mai OK.

  • […] prea dezordonată pentru a-mi putea planifica acțiunile viitoare. Poate să nu uit să scriu în jurnalul de femeie simplă. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.