Astăzi (14 ianuarie 2014)… am avut o zi grea, o zi pe care mi-aș dori să o șterg din calendar. Mi-a mers prost pe mai toate planurile și am simtit nevoia să scriu în jurnal, în încercarea de a mă liniști, de a-mi pune ordine în gânduri.

Afară… a întâlnit Mihai ieri un tip cu care a fost cândva vecin. Vindea niște sticluțe mici, care conțineau nu știu ce parfum miraculos. I-a oferit unul (deci nu mă întrebați cât costă, că nu știm) și l-a sfătuit să pulverizeze pe covoare (are un cap identic cu cel al bidoanelor ce conțin soluție pentru curățat geamuri), spunând că parfumul se va răspândi în toată încăperea. Pe naiba! Nici dacă bagi nasul în covor nu simți nimic! :)

În grădina… internetului am făcut astăzi câțiva pași, mi-am simțit picioarele ude de roua lacrimilor, am văzut cum alții râdeau, se veseleau și făceau planuri, am închis portița și am ieșit, nevăzută și neauzită. Nu am dispoziția necesară…

În casă… nu s-a schimbat nimic, cu excepția faptului că avem cu 280 de lei mai puțin, cât am plătit la electrica (factura de după citire).

În bucătărie… am făcut aseară o excelentă fasole cu jumări și o prăjitură cu foi pe fundul tăvii. Ca de obicei, la prăji m-a ajutat Ionuț. I-am spus să pregătească două plicuri de cremă cu lămâie de la Dr Oetker, el m-a întrebat dacă două plicuri identice… După răspunsul meu afirmativ, a amestecat cremele, apoi a descoperit că nu erau identice (deși ambalajele semănau bine), ci conțineau arome de lămâie și (celălalt) de vanilie. S-au mâncat fără probleme, bine-nțeles.

Sunt îmbrăcată cu… blugi, tricou alb, pulover verde foarte închis, aproape negru.

Ce muzică ascult acum… două vecine pe scară, cum își povestesc ceva, dacă asta se poate numi muzică.

Ce cărți citesc zilele astea… nu am citit nimic, deși am deschis de câteva ori o carte. Ba mă usturau ochii de oboseală, ba eram mereu întreruptă, ba nu mă puteam concentra.

Ce mai meșteresc eu… deocamdată fac niște planuri. În gând.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să îmi rezerv o zi numai și numai pentru mine, o zi în care să mă intereseze doar cât de bine m-am pensat, cât de lungi îmi las unghiile și în ce culoare le vopsesc.

Am învățat… nu luați în seamă această rubrică. Nu învăț niciodată nimic.

Sunt recunoscătoare… după cum se poate vedea până aici, sunt într-o pasă proastă. Aș vrea să pot trece peste…

Mă gândesc… deseori la o carte pe care am împrumutat-o cuiva, cândva, și pe care nu am mai văzut-o înapoi. Am căutat-o prin librării, prin anticariate, prin târgul de vechituri… O au la bibliotecă, însă o țin în pod și nimeni nu are voie să o atingă, deci nu poate fi împrumutată. Este o carte pentru copii și se numește Terry pe urmele lui Kon-Tiki.

Aștept/sper… să găsim o rezolvare, să o ajutăm pe alma. Prietena noastră are laptopul stricat și în acest moment nu își permite să îl repare sau să cumpere altul. Nici eu nu stau bine cu bani, dar aș putea rupe 10 lei, pentru ca alma să revină în online. Oare sunt pe aici oameni dispuși să contribuie cu ceva, oricât de puțin, ca bloggerița noastră să poată scrie? Reparăm sau nu?

Un citat/proverb favorit… “Cuvintele care nu au fost spuse sunt flori ale liniștii.”- proverb japonez.

O fotografie preferată

floare