Astăzi (14 ianuarie 2014)… am avut o zi grea, o zi pe care mi-aș dori să o șterg din calendar. Mi-a mers prost pe mai toate planurile și am simtit nevoia să scriu în jurnal, în încercarea de a mă liniști, de a-mi pune ordine în gânduri.
Afară… a întâlnit Mihai ieri un tip cu care a fost cândva vecin. Vindea niște sticluțe mici, care conțineau nu știu ce parfum miraculos. I-a oferit unul (deci nu mă întrebați cât costă, că nu știm) și l-a sfătuit să pulverizeze pe covoare (are un cap identic cu cel al bidoanelor ce conțin soluție pentru curățat geamuri), spunând că parfumul se va răspândi în toată încăperea. Pe naiba! Nici dacă bagi nasul în covor nu simți nimic! :)
În grădina… internetului am făcut astăzi câțiva pași, mi-am simțit picioarele ude de roua lacrimilor, am văzut cum alții râdeau, se veseleau și făceau planuri, am închis portița și am ieșit, nevăzută și neauzită. Nu am dispoziția necesară…
În casă… nu s-a schimbat nimic, cu excepția faptului că avem cu 280 de lei mai puțin, cât am plătit la electrica (factura de după citire).
În bucătărie… am făcut aseară o excelentă fasole cu jumări și o prăjitură cu foi pe fundul tăvii. Ca de obicei, la prăji m-a ajutat Ionuț. I-am spus să pregătească două plicuri de cremă cu lămâie de la Dr Oetker, el m-a întrebat dacă două plicuri identice… După răspunsul meu afirmativ, a amestecat cremele, apoi a descoperit că nu erau identice (deși ambalajele semănau bine), ci conțineau arome de lămâie și (celălalt) de vanilie. S-au mâncat fără probleme, bine-nțeles.
Sunt îmbrăcată cu… blugi, tricou alb, pulover verde foarte închis, aproape negru.
Ce muzică ascult acum… două vecine pe scară, cum își povestesc ceva, dacă asta se poate numi muzică.
Ce cărți citesc zilele astea… nu am citit nimic, deși am deschis de câteva ori o carte. Ba mă usturau ochii de oboseală, ba eram mereu întreruptă, ba nu mă puteam concentra.
Ce mai meșteresc eu… deocamdată fac niște planuri. În gând.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… să îmi rezerv o zi numai și numai pentru mine, o zi în care să mă intereseze doar cât de bine m-am pensat, cât de lungi îmi las unghiile și în ce culoare le vopsesc.
Am învățat… nu luați în seamă această rubrică. Nu învăț niciodată nimic.
Sunt recunoscătoare… după cum se poate vedea până aici, sunt într-o pasă proastă. Aș vrea să pot trece peste…
Mă gândesc… deseori la o carte pe care am împrumutat-o cuiva, cândva, și pe care nu am mai văzut-o înapoi. Am căutat-o prin librării, prin anticariate, prin târgul de vechituri… O au la bibliotecă, însă o țin în pod și nimeni nu are voie să o atingă, deci nu poate fi împrumutată. Este o carte pentru copii și se numește Terry pe urmele lui Kon-Tiki.
Aștept/sper… să găsim o rezolvare, să o ajutăm pe alma. Prietena noastră are laptopul stricat și în acest moment nu își permite să îl repare sau să cumpere altul. Nici eu nu stau bine cu bani, dar aș putea rupe 10 lei, pentru ca alma să revină în online. Oare sunt pe aici oameni dispuși să contribuie cu ceva, oricât de puțin, ca bloggerița noastră să poată scrie? Reparăm sau nu?
Un citat/proverb favorit… “Cuvintele care nu au fost spuse sunt flori ale liniștii.”- proverb japonez.
O fotografie preferată…
chiar mă întrebam ce este cu tine. de ce taci. :( îmi pare rău.
şi da, mă întrebam dacă nu am putea face ceva pentru alma… îmi lipseşte enorm. aproape că nu am scris deloc, de când ştiu că ea tace…
şi eu te-am aşteptat azi la cafeneaua noastră. deşi am fost şi eu foarte prinsă şi cu alte lucruri tot m-am uitat să văd pe unde eşti şi m-am gîndit că totuşi ţi-ai luat o zi pentru tine.
în altă ordine de idei, dacă te pot ajuta cu ceva, măcar cu o vorbă bună, uşa mea îţi este oricând deschisă. sper că ştii asta.
îţi doresc ca măcar seara să îţi fie mai senină.
Sper să îți treacă repede “pasa proastă”. Bănuiesc că nu e un moft și tocmai de aceea. La reparații mă bag și eu. Numai să-mi dai un semn. :)
Imi pare rau ca te simt asa, mai sunt si zile din astea. E greu acum, dar vestea buna e ca-s trecatoare. O imbratisare cu drag de la mine, poate ajuta cat de putin sa treaca totul mai repede si mai usor. Pup!
Daca nu ar fi zilele astea nu ai simti soarele celorlalte. Avem un numar de cont ceva sa reparam? Ca nu vad de ce nu am face un nici nu ii pot zice efort, doua cafele de cap de locuitor si ar fi gata problema
Vienă, nu e grabă! În perioada asta îmi folosesc mâinile la lucru manual. Nu te gândi la prostii! :) Astfel că, undeva în primăvară, cu banii câștigați prin muncă, îl voi putea repara. Mulțumesc pentru gândul bun și îmi pare rău de starea care reiese din jurnal și știu, din proprie experiență, că e mai grav decât reiese. Acum închid ochii și… “fericirea se poate învăța!” zice — cu un r graseiat — o voce, la TV. Încă o dată, mulțumesc de gând bun!
Frumos proverbul tău. Deci nu numai eu primesc facturi exorbitante de la Enel.
Să ştii că pe multe bloguri am întâlnit aceeaşi stare de lehamite, de lipsă de poftă de viaţă. Să fie lipsa zăpezii, guvernul sau o astenie de primăvară timpurie? Poate toate trei…
N-o cunosc pe Alma, dar îmi pare rău de situaţia ei.
Ma bag si eu la reparatii, ca in privinta altor lucruri nu ma descurc nici eu prea bine asa ca nu pot da sfaturi altora. Sper doar sa gasesti si un motiv ca sa te simti mai bine.
Imi pare rau, sper sa iti treca repede aceasta pasa proasta. :( ma intristezi si pe mine…
Capul sus Vienela! O sa treaca si o sa fii bine, ai sa vezi.
Se spune ca ianuarie e luna cea mai deprimanta din an asa ca poate asta e cauza… Inca 15 zille… :)
ianuarie si febroarie sunt luni grele pentru toti, deprimante…dar trec! te inteleg, eu sunt pozitiva de felul meu, dar in jurul datei de 25 ianuaria…nu pot…l-am pierdut pe tata si de atunci..as vrea sa sar peste :(
Superbă fotografie, o floare ca un cățeluș scuturându-se de apă.
Vienela, eu, când sunt într-o pasă proastă, închid cărțile și calculatorul și mă apuc să fac ceva practic. Să fac curat, ori să pun perdelele la spălat sau ceva prin curtea-grădină, când este sezonul potrivit. Ține-ți firea, e perioada lunii pline (16 ianuarie) și probabil ești sensibilă la asta.
Numai bine !
Sper că ziua de azi a început mai veselă pentru tine!
Aş vrea şi eu să o ajut pe Alma! Pot fi contactat oricând.
cel mai mare stress al meu e ca mi se va strica obectul muncii fix cand nu am bani sa il repar – mai ales ca eu il folosesc la munca.
am acu doua variante de backup asa ca…a mai trecut stressul
eu sfatuiesc pe oricine sa isi faca un “fond de reserva”; pune la pusculita 10 lei / luna sau mai mult daca poti sa ai in cazuri de urgenta.
din fericire am prieteni apropiati IT-isti si ma ajuta repede la preturi decente
ma bucur de vremea calda dar ianuarie tot luna ciudata ramane
capul sus, vine primavara curand :)
acum ai descoperit că majoritatea nu trec de… primele trei rânduri? :)
wellcome into the club. :(
Ma doare si ma enerveaza sa vad ca multi nu au trecut de primele trei randuri din articol.
Sa reparam ! Eu ma declar voluntara daca se accepta !
Vienă, nu te necăji. Citesc celelalte rânduri doar cei care pot trece de aparențele primelor rânduri. Vă mulțumesc tuturor, dar nu pentru gest, care e uman(și dacă am înțelege asta, că putem fi umani, Doamne, cum s-ar mai schimba lumea!). Pentru gândurile voastre bune, pe care le simt sincere și le resimt puternic și nu numai acum, căci le-am simțit de multe ori…nu știu cum să primesc gesturile, n-am știut niciodată, deși gestul e obiectul muncii mele, actriță fiind. Acolo știu, pe scândură…și în culisele ei, firește. Dar gândurile, ei bine, gândurile trec prin mine și unele mai și rămân. Și, Vienela, uite de-asta zic să nu te necăjești. Unii oameni nu pot fi atenți nici la propriile reparații, darămite la nevoile de a repara un ceva material(cu spiritualul e și mai complicat) al altuia. Sper să-ți fi mai revenit după ziua mohorâtă…deși, mă feresc să vorbesc despre zile mohorâte, că amprentele lor pot avea urmări și ani de zile. Noroc că le putem extirpa(sau încercăm măcar) prin actul de creativitate.
Am discutat amandoua in ziua asta…acum vad. Da, erai trista. Si eu, dar eu sunt mai mereu. Si faza cu cele 3-4 randuri o constat si eu la mine si chiar de la multi la care am pretentii… Uneori imi vine sa nu mai scriu nimic. Desi, de fapt scriu pentru mine mai mult. Chiar daca multe chestii ar merita sa fie citite de unii oameni. Poate ca si sunt, in ultima vreme am avut cititori mai multi decat cand publicam zilnic. Ciudat dar adevarat.
Despre acel ajutor… Vienela, poate ca nu pare, dar eu insumi am nevoie de ajutor. O spun acum, ca e vorba despre asa ceva, nu m-as gandi sa ma plang, nu astept ajutor de nicaieri…