Astăzi (11 noiembrie 2013, ora 00,00)… m-am decis ca pe toată perioada rămasă din competiție să îmi mut jurnalul de femeie simplă de pe blogul nou (care nu mai este chiar nou) pe blogul care îmi este drag, deși impresia generală este că l-am abandonat. Ce ironie! Am evitat să particip la Superblog cu acest blog, de teamă că vă voi plictisi cu reclamele. Timpul mi-a dovedit că am greșit…
Afară… poate îmi spuneți voi ce se mai întâmplă, că eu am rămas lipită de fotoliu. Uneori, mult după miezul nopții, mă mut în pat și dorm vreme de câteva ceasuri.
În grădina… raiului un drăcușor și-a băgat coada și acum toate sunt întoarse pe dos. Îngerilor le-au căzut aripile și zborul le e frânt, șarpele pândește din tufiș, prefăcându-se grijuliu cu îngeri și drăcușori deopotrivă, iar masca drăcușorului, smulsă cu brutalitate, a scos la iveală un serafim, exact cum bănuiam.
În casa… poporului ar fi încăput lejer acea parte din popor care nu are măcar un carton sub care să se adăpostească. Ne plac oamenii, dar numai când se pot descurca singuri și când ne pot descurca și pe noi, nu-i așa?
În bucătărie… s-au adunat în această seară mamă și copil, au muncit din greu, cot la cot, curățând câțiva cartofi, prăjind două pulpe și tocând varză pentru o salată. Au devorat totul în câteva minute. Cu cașcaval răzuit peste cartofi.
Sunt îmbrăcată cu… pantalon roșu de trening, tricou alb cu dungi roz, șosete albastre. Primiți cu sorcova, vesela?
Ce muzica ascult acum… nu știu să le spun pe nume, dar am convingerea că i-aș putea strânge de gât fără remușcări. Mi-au ucis și ultima urma de bunăvoință față de muzica rock de un anumit fel, urlat. Am senzația că cineva deja îi torturează, altfel nu ar putea rage cu atâta forță.
Ce cărți citesc zilele astea… nu mai citesc nimic. Nu mai am vlagă, nu mai am chef, nu mai am timp. Citesc până târziu în noapte discuțiile de pe facebook, toate legate de competiția în care m-am băgat nesilită de nimeni.
Ce mai meșteresc eu… Împletesc gânduri mai mari sau mai mici, strecor prin sita minții fapte, gesturi, vorbe, lipesc toate crăpăturile prin care s-ar putea scurge vorbe interesante sau nemulțumiri inerente.
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… Să dorm mai mult, la ore mai decente și să îmi scriu creativ și la timp articolele pentru Fan branză Delaco (vă recomand cu toată inima produsele lor, pe care eu le-am tot testat în ultimul timp), Vila Alpin din Straja și LuxuryGifts.ro. Să stați pe aproape, pentru că voi organiza un concurs, la care premiul va fi oferit de firma LuxuryGifts. Toate pe doaronline, blogul cu care particip la Superblog 2013.
Am învățat… să îmi ascult copilul chiar și atunci când pare să spună nimicuri. Acele nimicuri sunt părticele din el.
Sunt recunoscătoare… oamenilor buni care merg la drum umăr la umăr cu mine, dar și celor care îmi dau ghionturi, pentru că mă trezesc la realitate și mă fac să îi plac tot mai mult pe cei buni. Îmi plac oamenii și încerc întotdeauna să văd lucrurile cu ochii lor, sperând să le înțeleg motivațiile. Când nu reușesc, dau frâu liber degetelor să alerge pe tastatură, să mă răcoresc. În general, nu condamn oamenii, ci situațiile create de ei. Rar se întâmplă să fie doar un vinovat, nu? Omul nu poate fi în totalitate bun, așa cum nu poate fi în totalitate rău.
Mă gândesc… astăzi că viața a făcut în așa fel încât un foarte bun prieten de demult să îmi fie departe, atât de departe încât nu ne mai putem ajunge, deși nu ne despart decât vreo 50 de km. Cândva îmi lăsa comentarii pe blog, în stilul său inconfundabil, pe care l-aș fi recunoscut indiferent cu ce nume ar fi semnat…
Aștept/sper… totuși că mi se vor mai ivi ocazii în viață să îl văd, să beau un pahar de vin cu el și să tainim toată noaptea fără să ne plictisim.
Un citat/proverb favorit… “În timpul dinastiei Ming, ceaiul încetează să mai fie un ideal, fiind considerat pur și simplu o băutură delicioasă. Chinezul născut în aceste vremuri de restriște pare să fi dat uitării dorința de a căuta sensul vieții. A devenit modern, cu alte cuvinte îmbătrânit înainte de vreme și mult prea realist.”, Cartea Ceaiului, de Okakura Kakuzo, primită de la Alexandra.
O fotografie preferată… Există în lume case care au pe acoperiș iarbă (Kadia vă poate confirma) , ceea ce le oferă un aspect deosebit. Prin Ploiești sunt câteva case chiar mai norocoase. Pe acoperișul lor cresc pomi. Dar mie îmi place astăzi această căsuță, parcă făcută pentru un spiriduș…
Uite, un început! ;) Astăzi şi eu m-am visat într-o casă de spiriduş(ă)…
Ah, tu ai vrut sa ma imbolnavesti, alma! Nici nu iti poti imagina cat as fi de fericita daca as avea o asemenea casuta!!! Din pacate, probabil ar trebui sa stau separata de familia mea, care nu stiu in ce masura ar gusta “gluma”.
păi nu suntem cu toţii nişte… psi-riduşi? să ne construim case cu acoperiş verde, de iarbă, atunci!
Ai avut o zi grea, dar cu frumuseţe şi bunătate în gând. :)
Cat de important este pentru un copil sa vada ca parintii il asculta cu adevarat, ca le pasa de gandurile, dorintele si parerile lui. Cat de mult contribuie lucrul asta la increderea si stima de sine… Asa se formeaza caracterele extrovertite. De cele mai multe ori nu se intampla asa, observam ca ceilalti ne ignora, gasesc problemele noastre minore si ne simtim cantitati neglijabile. De aici pana la retragerea in propria carapace nu e decat un singur pas.
Vienela, afara e ceata, o atmosfera tipica de noiembrie. E frumos sa stai la caldurica si sa scrii articole cu un ceai sau o cafea in fata. Spor la treaba, o zi cu inspiratie maxima iti doresc! :)
Ma bucur ca ai adus jurnalul aici si sper sa-l lasi si sa nu-l mai muti. Am avut impresia ca te joci de-a v-ati ascunselea, gasind cu greu paginile de jurnal, pe care le scrii cu atata suflet.
In general, imi pare ca pui prea mult suflet in toate, dar daca asa esti tu, n-ai ce face.
Casuta este minunata, parca ar fi de hobbit – ai vazut “Stapanul inelelor”, nu ? iti doresc sa iti vezi implinit visul legat de o casuta a voastra.
Iti doresc o saptamana plina de bucurii, Vienela !
Frumos jurnal, sincer si din inima scris, desi denota oboseala, cred ca SB va cam epuizeaza pe toti…
Tare amuzantă şi simpatică căsuţa. Ideea este preluată chiar şi pe case mult mai moderne ca stil. De fapt, mai mult pe blocuri.
Îmi place jurnalul acesta şi aş vrea să nu mai fii supărată. Dar eşti obosită şi după ce se va termina îţi vei reveni.
Si eu imi asortez hainele cu culori nepotrivite acasa, nici eu nu mai citesc nimic de cand cu SuperBlog, si mie mi-ar placea sa citesc acea carte :)
Sa renunti la o carte pentru Superblog mi se pare… trist. In acceptiunea cea mai intunecata si mai negativa a cuvantului.
Superfrumos…
Si cat mai tine S.B.-ul ? M-a obosit pe mine, voi cred ca sunteti de-a dreprul extenuati!
Frumoasa casuta! :)
Scuze, dreptul :(
Asa mult merita acel concurs , incat sa te epuizezi? Intreb si eu….recunosc ca habar nu am despre ce este vorba cu Superblog sau cum s-o numi…
Intotdeauna este bine sa asculti prostioarele alea…de fiecare data ele ascund adevaruri.
Iti doresc sa fi bine!
rog a da, cu titlu de propunere o zic, noi intre noi cei din club, la proba concursului vietii de pe sb interes fata de scrierile fiecaruia. nu scrie nicaieri ca voucherele nu pot ajunge direct si la bloggeri trimise de bloggerii unde alti bloggeri participa in calitate de concurenti! e cam vag spus, dar ideea e: ca daca juriul n-o spune, noi intre noi putem participa si castiga unul de la altul si una de la alta, dupa cum si una de la altul si unul de la alta (ca sa fim politically correct si-n limbaj si-n combinatorica matematica)! profit noi, de mai multe ori si in rating de-ala ce se vede la ei in 25% din nota finala per idei de formulare a temei de concurs! apropo, ma cam depaseste tematica destinata cu precadere elelor, poate gasesc niste sugestii la voi, pe principiul iubitii oameni care cer, le mai dam si-un sfat, doua! :)
toate ca toate, simtirile-s simtiri, dar sb pe final cam stoarce de vlaguiri. si cu probe inedite, formulari cam vagi si incomplete, parca ceri lamuriri scotandu-le maselele cu patentul, asa se raresc mesajele lor menite a clarifica ce vor.
tot timpul ideea de a vorbi, recunoscand in noi ca exista si-n afara si-n noi ceva placut, incurajeaza si motiveaza. e psihologic demonstrat, iar cand se uita asta, se cade a fi amintite cu ceva, de catre cineva, prin ceva ce trimite la ceva/cineva despre care ne amintim ca in acest context si noi eram cum si acum ne mai place sa fi fost si tot asa.
:) nu?
Bine ai revenit aici unde ne-ai obișnuit deja.
Și baftă, dacă tot ai rezistat până acum! :)
Din pacate exista un fenomen tot mai prezent, insingurarea. Astfel ca toti iubesc oamenii, dar putini isi cunosc vecinii!
Afară a fost atât de urât încât nu ar fi meritat osteneala să te uiţi pe geab, darămite să ieşi afară.
Nici eu nu mai prea am vreme de citit :(((((((
succes la superblog!
chiar ma intrebam ce mai faci si tocmai am aflat. iti doresc mult succes, inspiratie si minte treaza! :)
Fotografia e splendidă.
De buna voie si… :)
M-a amuzat fraza dar si imaginea ta pe care ai asimilat-o unei sorcove. Stiu cum e, mai fac si eu din astea :))