Skip to main content

Jurnal de acomodare

Prin Ploieşti… zarurile au fost aruncate: voi avea colțul meu propriu, personal și inviolabil, un locșor în care să îmi așez biroul și toate comorile din suflet. Vor fi acolo poze cu pisicile mele…, dar și diverse desene și obiecte reprezentând pisici, dune și cărți. Legat de asta, știți cumva de unde pot cumpăra statuete cu pisici, altele în afară de cele mult prea aurii / argintii / sclipicioase de pe internet? Vreau un colț care să îmi dea o stare de bine. Câinele meu… nu cred că se va supăra. Își are locul în inima mea, un loc stabil, din care nimeni și nimic nu îl poate alunga. Chiar mă gândesc uneori să fac mai mult pentru el – să îi deschid un blog, să îl las să își scrie memoriile, să scriu o carte despre aventurile sale.

Sper… să reușesc măcar să scriu din când în când pe blog. De la o vreme am cam pierdut obișnuința. M-am mutat cu totul în viața reală, acolo unde nepoții mă vizitează zilnic, unde un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… se realizează chiar în momentul când e gândit și unde toți picăm seara frânți de oboseală, de parcă am fi tras la jug. Astăzi (9 noiembrie 2016)…, de exemplu, vreau să scriu, să bag rufe la spălat, să fac ordine în dormitor, să îl iau pe David de la școală, să îl supraveghez la teme, să gătesc ceva, să îmi scot câinele la plimbare, să adun frunze și flori pentru lucrarea Toamna în culori pe care o voi realiza mâine la clasa zero.

În casă… încă mai avem de lucru, dar încercăm să le facem încet. Nu neapărat pentru că ne place acest citat/proverb favorit… “Graba strică treaba”, ci pentru că suntem, după cum spuneam mai sus, epuizați. Nici prin blogosferă… nu reușesc să mă plimb prea mult. Deocamdată. Abia găsesc energie pentru a posta pe facebook câte o fotografie preferată…, să nu creadă oamenii că am dispărut fără urmă. Acum, că am terminat cu știrile pe scurt, cu acest jurnal de acomodare, mă pot întoarce la treabă.

urare-de-buna-ziua

Comments