Cu banii puși deoparte în cursul săptămânii, sora mea își cumpăra jucării. Multe jucării. Ce făcea cu ele, puteți afla dacă citiți despre păpușa blondă. Eu, la 12 ani, îmi cheltuiam banii pe gumă de mestecat și reviste Flacăra. Îmi plăcea să mă joc, dar dezlegarea unui careu de rebus mi se părea mult mai interesantă. Oricum, erau alte vremuri. Copiii nu se sfiau să adune din spatele blocului capace de borcane, cioburi de la farfurii sparte și orice altceva mai aruncau locatarii pe fereastră. Nisipul, floricelele, frunzulițele, crenguțele, cârpele și imaginația completau trusoul de jucării al oricărei fetițe dornice de joacă.

Peste două săptămâni împlinesc 46 de ani. Tocmai am purtat un dialog cu timpul nemilos. Port pe umeri responsabilitatea față de o casă, o familie, patru pisici și un câine. S-ar putea crede că sunt o femeie matură în gândire și în faptă. Fals! După ce Mihai a adus, în mai puțin de o lună, trei muțunei de pluș câștigați la profi, mi-am schimbat prioritățile. Nu mai cheltui bani (doar) pe guma de mestecat, țigări și cărți, ci și pe jucării. Am început cu Sehașela, maimuțica cu cercei. Întoarsă de la mare, i-am găsit (tot) la second hand o surioară. Apoi un frățior. Apoi m-am întrebat dacă nu cumva am dat în mintea copiilor de irosesc banii pe lucruri inutile și le răpesc celor mici șansa de a găsi la magazin jucării deosebite.

Credeți că sunt în pericol să dau în mintea copiilor dacă umplu casa cu jucării de pluș?

jucarii

PS: Jucăria roșie din poză nu trebuie luată în calcul. Veți observa cu ușurință că face notă discordantă. Este jucăria câinelui, singura dintr-o serie de (aproximativ) 20 – este jucăria care a rezistat mai mult de zece minute în colții lui Bruno.

petmart.ro

“Când copiii încep să înţeleagă valoarea bănească a jucăriilor, sunt izgoniţi din paradisul lor şi încetează să mai fie copii.” – Axel Munthe